Street Delivery cheamă în stradă cel mai mare focus grup pe tema crizei climatice
https://www.ziarulmetropolis.ro/street-delivery-cheama-in-strada-cel-mai-mare-focus-grup-pe-tema-crizei-climatice/

Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj, Baia Mare, Oradea, Craiova, Bacău, Sibiu şi Chişinău ies în stradă la Street Delivery şi formează cel mai mare focus-grup pe tema crizei climatice, cu scopul de a transmite o serie de revendicări autorităţilor locale.

Un articol de Liliana Matei|26 februarie 2020

„În 2015, am dedicat ediția aniversară încălzirii globale și am lansat un avertisment legat de efectele vieții urbane asupra mediului. Între timp, în cel mai rău’ caz a devenit realitate, iar criza climatică nu mai e doar un scenariu distopic. Așa că anul ăsta, invităm comunitatea de sute de mii de oameni care s-a strâns în jurul Street Delivery să participe la cel mai mare focus grup dedicat crizei climatice pentru a ne transforma orașele în poli ai schimbării”, spune Dona Teșcovschi, comunicator al Street Delivery.

Timp de trei zile, cetățeni din 10 orașe, alături de ONG-uri, inițiative cetățenești, artiști, asociații, arhitecți, autorități locale și alți actori relevanți, vor dezbate în stradă problemele orașului din perspectiva schimbărilor climatice. Ediția își propune să găsească, alături de participanți, soluții reale pentru patru dintre cele mai de impact servicii publice – energie, spații verzi, mobilitate și managementul deșeurilor.

2020 e anul alegerilor și vrem ca revendicările noastre, ale cetățenilor, să ajungă la viitorii candidați la primărie și mai departe de atât. Vrem ca problema schimbărilor climatice și a calității vieții urbane să fie puncte centrale pe agenda lor. Vrem să le arătăm decidenților politici că există presiune publică, dar și dorință de colaborare din partea societății civile. Un oraș conștient de impactul pe care îl are asupra mediului este un oraș mai bun pentru locuitorii săi”, a adăugat Cristian Neagoe, unul dintre fondatorii Street Delivery.

După cele trei zile de brainstorming în stradă, ștafeta va fi predată autorităților fiecărui oraș, alături de revendicările și soluțiile cetățenilor lor ca răspuns la criza climatică. Organizatorii, alături de comunitatea Street Delivery, cer ca aceste măsuri să fie asumate și implementate în următorii 4 ani, pentru a reduce impactul imediat asupra mediului.

Pe lângă cele patru servicii publice, în stradă vor fi și proiecte care vor ilustra bune practici din sfera alegerilor personale: alimentație, consum responsabil, vestimentație și multe altele. Plus doza firească de fun, însă fără a compromite posibilitatea la distracție a generațiilor următoare.

Street Delivery 2020 — Orașe pentru climă este un eveniment anual organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, co-finanțat prin #TimbrulDeArhitectură. Anul acesta se întâmplă în două țări – România și Republica Moldova – și în 10 orașe, începând cu luna iunie.

Detalii aici.

Ilustrație: Dan Perjovschi

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.