Strigăt de ajutor: Un pian pentru Lipatti!
https://www.ziarulmetropolis.ro/strigat-de-ajutor-un-pian-pentru-lipatti/

Colegiul Naţional de Artă „Dinu Lipatti“ din Bucureşti lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanţă a tinerilor pianişti.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2014

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian de top, care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

În acelaşi timp, instituţia va organiza şi un concert prin care va aduce un omagiu Maestrului Dinu Lipatti – pianist, compozitor și pedagog de geniu.

Campania „Un pian pentru Lipatti!“ își propune să declanșeze colecta publică pentru achiziționarea acestui instrument important, destinat elevilor colegiului. Colecta publica va începe odată cu concertul „Omagiu lui Dinu Lipatti“, de la Ateneul Român.

De aceea, vineri, 28 martie, la Colegiul Lipatti, între orele 12.00 şi 15.00, va avea loc Ziua Porților deschise. Școala își va deschide porțile pentru publicul larg, cu audiții, proiecții de film și cu un dialog despre opera Maestrului, cu muzicologii Monica Isăcescu și Ștefan Costache. Intrarea este liberă, la sediul din str. Principatele Unite 63.

Elevii colegiului, împreună cu profesorii și invitații lor speciali, îi vor însoți pe cei care vor să participe la eveniment în lumea de sunete și idei a Maestrului Lipatti.

Programul este următorul:

· Dialog cu publicul susținut de muzicologii Monica Isăcescu și Ștefan Costache, realizatori ai postului Radio România Muzical, organizatorii Proiectului „Zilele Dinu Lipatti”.

· Audiție din interpretările Maestrului, din fonoteca Societății Române de Radio.

· Filmul „Sonata pentru omul bun”. Producător: Oana Drăgulinescu. Realizator: Ruxandra Țuchel. Imaginea: Silviu Andrei. Documentar despre personalitatea lui Dinu Lipatti, produs de Quartz Media și de Fundația „Dinu Lipatti”.

· Lansarea campaniei „Un pian pentru Lipatti. Performanța are nevoie de instrumente performante.”

Deschiderea porților Colegiului Lipatti va fi urmată, din luna martie, luna nașterii Maestrului, până în luna iunie a anului 2014, de o suită de audiții și concerte publice ale absolvenților și elevilor de prestigiu.

Concert în memoria pianistului Dinu Lipatti

Un concert extraordinar, vocal – simfonic, „Omagiu lui Dinu Lipatti“, va avea loc pe 31 martie 2014, la Ateneul Român, de la ora 19.00.

Program:

Fr. Liszt – “Preludiile”

W.A. Mozart – Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 4, partea I-a

Solistă : CRISTINA ANGHELESCU

G. Rossini – Uvertura la Opera “Wilhelm Tell”

T. Albinoni– Adagio în sol minor pentru violoncel şi orchestră

Solist : MARIN CAZACU

P. Constantinescu – Concertul pentru orchestră de coarde-“Rondo”

P. de Sarasate – “Melodii lăutăreşti”

Solistă : ADRIANA GABRIAN, vioară

Lipatti

Fr. von Suppé – Uvertura “Cavaleria uşoară”

G. Verdi – Corul Sclavilor Evrei din Opera “Nabucco”

G. Verdi – Corul Ţiganilor din Opera “Trubadurul”

L. van Beethoven – “Fantezia pentru pian, cor şi orchestră”

Solist : VINICIU MOROIANU

Orchestra ŞI CORUL COLEGIULUI NAŢIONAL DE ARTE “DINU LIPATTI”

Dirijori orchestră: Nicolae Racu, Andrei Ştefan Racu

Dirijor cor: Ana Lăcrămioara Pauliuc

Între lunile aprilie – iunie 2014, vor avea loc audiții și concerte oferite de elevii Colegiului Lipatti, în parteneriat cu donatorii.

Datorită efortului prof. univ. Emil Bâclea, în vara anului 1954, în frumoasa cladire aflată în spatele Patriarhiei Române – str. Principatele Unite, nr. 63 – se muta prima şcoală de muzică din învaţământul preuniversitar românesc înfiinţată cu cinci ani în urmă.

De-a lungul celor şase decenii de existenţă, graţie unui corp profesoral de elită din care au făcut parte: Filaret Barbu, Fanică Luca, Maria Tănase, Emanuel Elenescu, Iosif Conta, George Manoliu, Victor Giuleanu, Dan Mizrahy etc. – această şcoală s-a dovedit a fi o veritabilă pepinieră pentru scenele româneşti şi internaţionale.

Cum puteţi dona: Persoanele şi instituţiile care vor să susţină acest demers pot face donaţii în contul: IBAN: RO39VBBU2511MB0004222701 deschis la VOLKSBANK SA, Sucursala Mihai Bravu, Bucureşti, de către Asociaţia Culturala HARISME având CIF: 1849829. Trezorier: Irina Ratiu (tel: 0722218535, e-mail: [email protected])

Foto cu Dinu Lipatti – www.cimec.ro

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

06
/08
/15

Ediţia a XVl-a a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, (dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte), are în program 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de Casino-ul din Sinaia.

06
/08
/15

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câștigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

04
/08
/15

Știați că instrumentele Filarmonicii din Berlin cântăresc 11 tone, că Yehudi Menuhin a mâncat în cantina muncitorilor din Casa Parlamentului și că Bucureștiul va primi la toamnă peste 20 000 de turiști străini? Ziarul Metropolis v-a pregătit un top al evenimentelor inedite din cadrul Festivalului Enescu. Ediția 2015 începe pe 30 august.

04
/08
/15

În această perioadă are loc la Brăila cea de-a 20-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional de canto „Hariclea Darclée”, patronat de soprana Mariana Nicolesco. Astăzi şi mâine, la Teatrul Municipal din localitate, se desfăşoară etapa finală a competiţiei.

04
/08
/15

Între 5 și 14 august 2015, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. 10 recitaluri, 18 artiști și multă muzică frumoasă, cu chitare, lăute, triluri de soprană, percuții cu ritmuri colorate, pian, fagot, setar, tanbour, daf și chiar un flaut fermecat.

04
/08
/15

Europa FM și Primăria Mangalia au adus atmosfera muzicii clasice pe plaja dintre Venus și Saturn, duminică 2 august într-un spectacol excepțional în care orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă Oleg Danovski a interpretat teme din musicaluri faimoase, dar și reinterpretări simfonice ale unor hituri pop internaționale la Europa FM Live Symphony.

03
/08
/15

Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, Teatrul Scala și-a deschis porțile în urmă cu aproape două secole şi jumătate, într-o zi de 3 august (1778), cu spectacolul ''L'Europa riconosciuta'', a lui Antonio Salieri.