Succes pentru „Spirala” la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/succes-pentru-spirala-la-varsovia/

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Menţiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2020

Secțiunea le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, iar premiul i-a fost înmânat cineastei pe 17 octombrie, la gala de închidere a celei de-a 36-a ediții.

Filmul cu Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély și Diána Magdolna Kiss în distribuție și-a început traseul festivalier la Varșovia, unde a avut premiera mondială. Vorbit în limba maghiară și filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, „Spiral” este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România). Actorul Bogdan Dumitrache, care deține rolul central, a învățat replicile în limba maghiară cu ajutorul unui language coach. Lui i se alătură două dintre cele mai apreciate actrițe maghiare din noua generație: Alexandra Borbély a câștigat Premiul pentru Cea mai bună actriță al Academiei Europene de Film cu rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, iar Diána Magdolna Kiss a jucat în filme precum „Tall Tales”, „White God”, „Le Grand Cahier”.

„Spiral ”este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.

„O dramă captivantă”, scrie Ioncinema.com. „În Spiral, morții nu se întorc, ci bântuie visele fragile ale altora”, continuă publicația. „Debutul solid al Cecíliei Felméri începe cu o cameră care panoramează luciul unui lac de pescuit din Ungaria – o scenă familiară și totuși dislocată din cauza perspectivei, idei care se vor regăsi pe tot parcursul acestei drame psihologice care își găsește forța în subtilitate”, scrie Eyeforfilm.co.uk.

„Imaginea lui György Réder e în armonie cu emoțiile personajelor și creează o atmosferă unică de liniște, departe de civilizație”, notează și Film New Europe, care descrie debutul Cecíliei Felméri drept „o operă matură”.

Cecília Felméri s-a născut în Cluj-Napoca și a absolvit Universitatea NaționalȘ de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Înainte de a debuta în lungmetraj cu „Spiral”, a obținut premii importante cu scurtmetrajele sale. „Mátyás, Mátyás” (2010), „Minute infinite” (2011) sau „Pastila fericirii” (2012) i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.

Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.

Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.