Superstarul muzicii clasice, HAVASI, în concert la  București
https://www.ziarulmetropolis.ro/superstarul-muzicii-clasice-havasi-in-concert-la-bucuresti/

După un succes răsunător la Carnegie Hall în New York City, cel mai nou spectacol-concert al pianistului şi compozitorului HAVASI va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti pe 22 noiembrie, de la ora 20.00.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2016

Concertul face parte din turneul mondial HAVASI Landmark World Tour, care se desfășoară în multe dintre sălile de concert prestigioase ale lumii. Spectacolul de deschidere al turneului a avut loc pe scena principală a Carnegie Hall, unde a fost aplaudat la scenă deschisă timp de 15 minute de publicul din New York. Presa americană a descris HAVASI ca fiind „cel mai important export muzical al Ungariei după Bartók”.

Concertul Havasi este o spectaculoasă experiență auditivă și vizuală. Creațiile originale și inovative îi aparțin 100% lui HAVASI, care este un virtuoz al pianului și unul dintre cei mai fascinanți și versatili tineri compozitori din zilele noastre. Absolvent al Academiei de Muzică Franz Liszt, Havasi  îmbină perfect cunoașterea profundă a muzicii clasice cu abordarea directă a muzicii moderne, reușind prin stilul său unic să impresioneze și să distreze publicul în egală măsură. 

Spectacolul aduce pe aceeași scenă mulți artiști diferiți, toți extrem de talentați:  pian solo, baterie rock, orchestră de coarde și artiști solo, vocal și instrumental. Cu ajutorul lor, publicul este transpus într-o călătorie fascinantă, printr-o serie de scene muzicale care i se revelează în permanență. Diferitele stări muzicale oferă publicului o experiență intensă și memorabilă, precum un rollercoaster al emoțiilor, amplificată de cele mai noi tehnologii în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video.

Invitat special: Lisa Gerrard, fost membru Dead Can Dance

Concertul Havasi din București va beneficia de un invitat special, solista de origine australiană Lisa Gerrard, compozitor asociat și interpret al coloanei sonore a peliculei Gladiatorul. Lisa Gerrard, muzician și compozitor deopotrivă, a devenit vedetă internațională ca membră a trupei Dead Can Dance. Pentru coloana sonoră a filmului Gladiatorul, co-produsă alături de Hans Zimmer, a fost nominalizată la Oscar și a primit un Glob de Aur. Vocea ei specifică, incomparabilă și cu un contralto dureros de magnific poate fi adesea auzită în cele mai bine vândute hituri de la Hollywood, inclusiv în Baraka, Heat, Mission Impossible II, Man on Fire și The Insider.

buc16-poster-2560

HAVASI reprezintă una dintre cele mai de succes povești din industria muzicii instrumentale. Este singurul pianist clasic care umple cu regularitate stadioanele datorită propriilor compoziții. Spectacolul unic de pe scenă are la bază conceptul original al directorului american de creație Brian Burke (spectacolul lui Céline Dion – „The New Day” din Las Vegas, Il Divo, America’s Got Talent) și al designerului vizual francez Gilles Papain (Cirque du Soleil, Marseilles opera, Ballet de Monte Carlo).

HAVASI a concertat în fața a peste 46.000 de oameni într-un singur weekend la Papp Laszlo Sports Arena din Budapesta, confirmând statutul de adevărat fenomen muzical. Spectacolul respectiv l-a propulsat pe locul #2 în clasamentele Billboard Boxscore și Pollstar pentru numărul de bilete vândute la nivel mondial – un nivel al succesului care depășește chiar și spectacolele de top rock și pop. Muzica din spectacol a fost pe locul #2 în clasamentul Billboard al concertelor internaționale, albumul #1 pe iTunes și #1 absolut pe Deezer: Artistul #1, Albumul #1 și Melodia #1.

Carismatic si magnetic, HAVASI face spectacol, lăsând publicul cu respirația tăiată. Show-ul este potrivit pentru orice vârstă, fiind propice pentru copii, care au oportunitatea de a face cunoștință cu instrumentele clasice printr-o abordare modernă. Părinții sunt încurajați să vină la concert împreună cu copiii lor cu vârsta de cel puțin 3 ani și să-și manifeste bucuria și entuziasmul pe durata întregului concert, fără etichetele convenționale specifice unui concert de muzică clasică.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro şi în reţelele Eventim. Copiii cu vârsta până în 15 ani beneficiază de o reducere de 50%.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.