Tablourile furate, ţinute „în pungi de un leu”. Hoţii nu ştiau cât să ceară pe ele
https://www.ziarulmetropolis.ro/tablourile-furate-tinute-in-pungi-de-un-leu-hotii-nu-stiau-cat-sa-ceara-pe-ele/

Tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.     Cei trei suspecţi arestaţi preventiv […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.

 

 

Cei trei suspecţi arestaţi preventiv în cazul furtului celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam au dat declaraţii contradictorii. „Se mint între ei şi se ceartă”, au spus sursele judiciare citate.

„Ideea este că nu se ştie unde sunt tablourile, iar toate eforturile lor (ale anchetatorilor DIICOT – n.r) se îndreaptă şi se canalizează spre găsirea tablourilor”, au mai spus sursele citate, precizând că Radu Dogaru, unul din cei trei suspecţi arestaţi preventiv, ar fi avut la un moment dat tablourile.

Potrivit aceloraşi surse, după ce au fost aduse în România, tablourile furate au stat aproximativ o lună „într-o sacoşă de plastic, la o persoană din Măcin, un anume Bica”.

„Dogaru s-a dus cu tablourile rulate, puse într-o pungă de un leu. Ele nu mai erau în ramele în care se aflau când au fost furate din muzeu. Când s-au dus să negocieze preţul, Dinescu l-a întrebat: «Pai bine, bine…cât doriţi pe tablou?», la care Dogaru a dat din umeri şi a spus: «Păi nu ştiu cât să cer». Habar nu aveau cât să ceară”, au arătat sursele citate.

Toţi anchetatorii „s-au minunat” cum trei români „au cărat pânze de peste 60 de milioane de euro în pungi din plastic”, au precizat sursele judiciare.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Instanţa arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetăţean moldovean, ar fi încercat să evalueze şi să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.

Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citaţi în motivarea instanţei.

Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbaţi arestaţi ar fi fost denunţaţi procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceştia.

Tribunalul Bucureşti a respins recursul celor trei, astfel că aceştia sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.

În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat marţi seară din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.

 

Sursa: Mediafax

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.