Tamara Buciuceanu-Botez, sărbătorită la „Gala Teatrului Metropolis 12”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tamara-buciuceanu-botez-sarbatorita-la-gala-teatrului-metropolis-12/

Teatrul Metropolis sărbătoreşte împlinirea a 12 ani de existenţă, prin organizarea unui eveniment special. Astăzi, 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc „Gala Teatrului Metropolis 12”, care, pe lângă marcarea frumoasei „vârste” a instituţiei teatrale, va aniversa şi cei 66 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2018

De 12 ani a devenit deja o tradiţie ca Teatrul Metropolis să le ofere iubitorilor de teatru ocazia de a se bucura de momente memorabile. Datorită calităţii şi originalităţii ofertei culturale, Teatrul Metropolis şi-a construit o imagine puternică în peisajul teatral al Capitalei, încântând publicul cu peste 3.500 de reprezentaţii de succes ale spectacolelor remarcabile din repertoriu, realizate de 60 de regizori, cu implicarea a 600 de actori foarte talentaţi.

Este esenţial să preţuim marile valori ale teatrului românesc şi să le acordăm recunoaşterea pe care o merită pe deplin. În acelaşi timp, este important să susţinem noua generaţie de talente, pentru a menţine vie arta spectacolului românesc.

În acest context, Teatrul Metropolis organizează un eveniment deosebit. „Gala Teatrului Metropolis” marchează, într-un mod aparte, 12 ani de existenţă a primului teatru de proiecte din Bucureşti, evenimentul având-o în prim plan pe marea „doamnă a teatrului şi filmului românesc”, binecunoscuta actriţă Tamara Buciuceanu-Botez, care aniversează 66 de ani de carieră artistică.

Îndrăgita artistă a intrat în inimile românilor, datorită talentului său deosebit şi a numeroaselor roluri pe care le-a interpretat măiestos, scriind pagini de istorie în lumea teatrului şi în cea a cinematografiei româneşti. Dintre cele mai cunoscute roluri amintim: Aneta Duduleanu în „Cuibul de viespi”, regia: Horea Popescu, Chiriţa în „Chiriţa în provincie”, regia: Alexandru Dabija, Isoscel în „Liceenii”, regia: Nicolae Corjos.

„Gala Teatrului Metropolis 12”, care are loc pe 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, oferă ocazia unei întâlniri emoţionante între artişti de seamă ai generaţiei de aur a teatrului românesc şi tineri actori extrem de talentaţi.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Foto: Tamara Buciuceanu-Botez – facebook, ok Magazine

12
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 12 februarie (1984) a murit scriitorul argentinian Julio Cortazar, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului magic? Ca o curiozitate, Cortazar a tradus în spaniolă romanului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, roman inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan […]

12
/02
/14

Timp de o lună şi jumătate, între 1 martie și 12 aprilie, Caravana Docuart va prezenta filme precum „aici adică... acolo“, în regia Laurei Căpăţână Juller, şi „Exploratorul“, de Titus Muntean şi Xantus Gabor, în cinci oraşe din ţară.

11
/02
/14

"E o căldură aici de îngheaţă apa/Să vezi cum e în teatru", a fost una dintre replicile care s-au auzit luni, în faţa Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Aproximativ 100 de persoane au asistat la "Mazl Tov... and justice for all" - eveniment organizat pentru susţinerea instituţiei culturale - alături de actori, ignorând frigul, şi bucurându-se din plin de spectacol.

11
/02
/14

Considerată o legendă a Hollywoodului, Shirley Temple a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, din cauze naturale, în locuinţa ei din Woodside, California. Actriţa a devenit celebră încă din copilărie, în anii ’30, graţie rolurilor interpretate în filmele "Bright Eyes", "Stand Up and Cheer" şi "Curly Top".

11
/02
/14

Vineri, 14 februarie, de la ora 12,00, TVR2 prezintă ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc. “Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri”, declară soprana Mariana Nicolesco, creatoarea celor două evenimente.

11
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.

10
/02
/14

Știu bine „Pescărușul”, aș putea să recit, noaptea, din el, dacă ar sta cineva să mă asculte. Nu stă nimeni. N-am mai văzut însă un asemenea spectacol. Antoaneta Cojocaru nu a regizat un Cehov, i-a dat o viață nouă, poate nu cea mai bună, dar nouă, și viață, oricum!

10
/02
/14

Încerc să-mi adun gândurile și să le transform în cuvinte pentru a descrie imaginile create de un spectacol de teatru pe care l-am văzut recent, un spectacol a cărui atmosferă feerică nu are nici o legătură cu titlul sinistru de filme western: „Vrei să mor în locul tău?“