Tango-urile lui PIAZZOLLA, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/tango-urile-lui-piazzolla-la-sala-radio/

În prag de vară, ritmul plin de foc şi de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Miercuri, 5 iunie (19.00), ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO – sub bagheta dirijorului italian ROBERTO SALVALAIO – şi violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un program cu lucrări de Piazzolla, ca Le grand tango, Kicho, Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2019

Considerat adesea ca cel mai mare compozitor dedicat genului, Piazzolla a revoluționat tango-ul tradițional argentinian, prin îmbinarea sa cu elemente de jazz și muzică clasică.

RĂZVAN SUMA este cunoscut publicului larg prin numeroasele turnee naționale pe care  le-a prezentat, cum ar fi suita Vă place BACH?Vă place BRAHMS?Vă place TANGO? ș.a. sau turneele grupului ArgEnTango. În 1998, ROBERTO SALVALAIO a dirijat Orchestra de Cameră din Veneția și a obținut premiul I în competiția dedicată lui Astor Piazzolla.

În partea a doua a serii de la Sala Radio veți asculta un repertoriu baroc, ce include două lucrări semnate de VIVALDI – celebrul creator al anotimpurilor – Sinfonia în si minor și Credo în mi minor, alături de Dall’Abaco: Concerto da chiesa și Pergolesi (F. Durante): Magnificat. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de CIPRIAN ŢUŢU.ROBERTO SALVALAIO

Dirijorul ROBERTO SALVALAIO a studiat la Conservatorul din Veneția, Coservatorul din Verona și Conservatorul din Rovigo. În 1999 a fost invitat să dirijeze Orchestra Naţională Radio, în cadrul Festivalului de muzică contemporană, înregistrând, sub patronajul Ministerului Culturii, un CD dedicat celor mai buni compozitori români contemporani.

A dirijat numeroase orchestre, cum sunt Orchestra simfonică din Veneţia, Filarmonica „Transilvania” din Cluj – Napoca, Orchestra Operei Teatrului Academic Naţional din Ulanbator (Mongolia), Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Orchestra Simfonică Naţională din Caracas (Venezuela), Marea Orchestră Simfonică Rusă, Orchestra Simfonică din Catania, Orchestra Simfonică Mediteraneană, Filarmonica din Târgu Mureş, Filarmonica din Chişinău, Teatrul de Operă și balet din Yakutsk, Teatrul de operă și balet din Ulaan Ude şi Orchestra Simfonică din Balcani.

A fost, de asemerea, autor al unor programe radio muzicale pentru RAI, „Meravigli Musicali”, colaborând cu editurile A. Pagani şi Curci ca revizor al lucrărilor inedite ale lui Astor Piazzolla. S-a îngrijit personal de revizia manuscriului oratoriului El Pueblo Joven, pe care în februarie 2007 l-a interpretat la Bucureşti, în primă audiţie mondială, transmisă în direct de Radio România.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de MadridTeatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: PIAZZOLLA – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.