Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, la cea de-a XIX-a ediţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/targul-international-gaudeamus-carte-de-invatatura-la-cea-de-a-xix-a-editie/

Peste 400 participanţi îşi vor prezenta oferta la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura, în perioada 21 – 25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp.Potrivit site-ului evenimentului, printre aceştia se vor număra edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

Peste 400 participanţi îşi vor prezenta oferta la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura, în perioada 21 – 25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp.Potrivit site-ului evenimentului, printre aceştia se vor număra edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.

La ediţia 2012, Gaudeamus va sărbători limba şi cultura română în integralitatea ei prin participarea Republicii Moldova ca Invitat de Onoare, pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, Târgul urmând a se bucura de prezenţa jurnaliştilor Teleradio Moldova.

Invitat de Onoare în 2011, Italia revine la Gaudeamus ca partener privilegiat, nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari confirmându-şi prezenţa la evenimentele organizate în acest an în standul Italiei.

Târgul lansează în acest an o nouă secţiune dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte, o oportunitate pentru autorii, editorii, dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare din Europa.

La Gaudeamus 2012 va fi iniţiat un proiect de readucere în atenţie a editurilor dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, care deţin încă, în mod direct sau prin reprezentanţi legali, un fond de carte comercializabil. Aceste edituri vor putea fi reprezentate de către deţinătorii legali ai fondului lor de carte în cadrul unui stand comun acordat cu titlu gratuit de organizatori.

Inaugurată de Jean Marc Godes în 2011, expoziţia itinerantă de fotografie „Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului”, care împlineşte un an de când călătoreşte în oraşele traversate de Caravana Gaudeamus, revine între 21 şi 25 noiembrie la Târg, propunându-şi să includă, pe lângă fotografiile artistului francez, lucrări care să abordeze aceeaşi tematică.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio. Concepută într-o formulă originală, manifestarea a câştigat în prestigiu şi amploare de la an la an, fiind astăzi un eveniment-reper pentru piaţa de carte din România.

 

Sursa: Agerpres

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

20
/03
/14

Pentru cariera sa impresionantă, regizorul și directorul de imagine Nicolae Margineanu va fi omagiat în 2014 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Alături de el și de Radu Beligan (Premiul pentru Întreaga Carieră), organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda și un Premiu Special, proiecționistei Elena Ciocan.

19
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

18
/03
/14

Dicționarele spun poveștile cuvintelor (proveniența, sensurile, modificările suferite de-a lungul timpului, semnificația sintagmelor în care sunt încorporate etc.). De aceea, ele sunt ca o ladă cu zestre pentru generațiile următoare. Acum, în era digitală, găsim pe internet o parte din aceste povești. Mai rapid și mai eficient. Și, atunci, care să mai fie rostul dicționarelor […]

18
/03
/14

Cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, pe 20 martie 2014 va avea loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la Cimitirul Bellu. Joi, 20 martie 2014, de la orea 12.00, cu ocazia zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de […]

18
/03
/14

Dawid Trzensimiech de la Royal Opera House Covent Garden s-a alăturat în luna martie Comaniei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti. Artistul de origine poloneză poate fi urmărit miercuri, 19 martie, ora 19.00, pentru prima oară pe scena teatrului, în spectacolul de dans contemporan Tango. Radio şi Juliet, în coregrafia lui Edward Clug.