Tatiana Niculescu în dialog cu Cătălin Ștefănescu despre Nepovestitele iubiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/tatiana-niculescu-in-dialog-cu-catalin-stefanescu-despre-nepovestitele-iubiri/

Humanitas online & live vă invită marţi, 9 februarie, ora 19:30, la o întâlnire online cu Tatiana Niculescu în dialog cu Cătălin Ștefănescu despre Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, cea mai recentă carte a autoarei celebrelor biografii interbelice apărute la Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|9 februarie 2021

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas si pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor fi ulterior disponibile pe canalele YouTube Humanitas și SoundCloud Humanitas.


„Nici una dintre aventurile erotice ale acestei cărţi nu a avut loc în vremea noastră, când fie o înregistrare privată pe iPhone, fie o cameră de luat vederi amplasată pe străzi sau în holul hotelurilor ar fi putut să conducă la limpezirea evenimentelor. Realitatea acestor iubiri petrecute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în prima jumătate a secolului XX, se bazează pe consemnări ulterioare, istorice sau biografice, pe povestirea lor filtrată de amintiri, dorinţe ori distilări sentimentale tardive.
Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale. De aceea am numit aceste istorii de dragoste nepovestitele iubiri, adică acele părţi, versiuni ale întâmplărilor, niciodată istorisite până acum, dar având și ele dreptul de a fi măcar gândite.“ — TATIANA NICULESCU

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a introdus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).

12
/05
/14

Miercuri, 14 mai, la ora ora 17.00, în Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc o dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de Norman Manea, Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curînd la Editura Polirom.

07
/05
/14

La început, l-am văzut, cu adevărat, pe Florin Piersic Jr. pe scenă. Mi-a fost atunci greu să îl compar cu ceva cunoscut. Juca atât de firesc, felul în care dădea din mână, felul în care se mișca, într-o dezordine perfect controlată, totul îmi arăta că l-am întâlnit pe acela pe care îl căutam. Actorul.

05
/05
/14

T. O. Bobe, scriitorul care a dat acum zece ani „Cum mi-am petrecut vacanța de vară“, o carte de o forță de expresie, ba chiar și de un succes rareori egalate, T. O. Bobe, scriitorul care a revenit în 2011 cu „Contorsionista“, ne-a oferit un scurt interviu din care va rezulta că a scrie cărți în România echivalează cu a merge pe o sârmă imposibilă care arareori duce undeva.

02
/05
/14

Secolul XIX a reprezentat o perioadă ȋnsemnată ȋn istoria literaturii spaniole. Ocupația franceză din primele decenii a știrbit avȃntul creativ al spaniolilor. Ȋn 1833 ȋnsă, moartea lui Fernando VII a prilejuit instalarea romantismului prin scriitori ca Ángel de Saavedra sau José Zorrilla. Și cum iubirea a reprezentat dintotdeauna o sursă inepuizabilă de inspirație pentru romantici, ȋn anii 1800 au luat naștere numeroase opere valoroase din care se desprind povești diafane și drame psihologice inedite. 

30
/04
/14

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români şi cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în România pentru mai multe întîlniri cu cititorii.

30
/04
/14

Admit: doar v-am ademenit cu acest titlu. Nu e ca și cum aș ști. Altfel, vă trimiteam ilustrate din Lanzarote sau ceva. Nu e cazul.

29
/04
/14

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.

27
/04
/14

Rusia – controversată și ȋntinsă, țara marilor artiști și a marilor orgolii politice. Ar fi aproape imposibil să o cuprinzi ȋntr-o singură carte. Natalia Kliuceariova ȋși propune să-i capteze esența, sufletul alcătuit din frȃnturi de viață. Uneori triste, alteori posedȃnd o carismă neȋnțeleasă, piesele de puzzle se compun pentru a crea o Rusie ȋn care descoperi mereu ceva surprinzător.

26
/04
/14

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simțit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca și cum aș ști răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, așa cum un drum îmbrățișează un alt drum la o răscruce.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

18
/04
/14

Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

10
/04
/14

Astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Dalles din Bucureşti, Editura Cartea Românească vă invită la aniversarea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banus, eveniment marcat de apariţia a două volume inedite de memorialistică, Însemnările mele, disponibile şi în ediţie digitală.

09
/04
/14

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, spitalizat pe 31 martie, din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare, a fost externat marţi.

07
/04
/14

Dan Alexe a scris „Miros de roşcată amară şi alte povestiri” (Humanitas, 2014). Sunt puține paginile care se mai pot scrie de-acum la același nivel al limbii române în proza scurtă.