Teatrelli organizează un atelier-casting gratuit pentru actori, coordonat de coregraful Florin Fieroiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrelli-organizeaza-un-atelier-casting-gratuit-pentru-actori-coordonat-de-coregraful-florin-fieroiu/

Înscrierile pentru atelierul-casting suţinut de Florin Fieroiu la Teatrelli au loc până pe 5 aprilie şi sunt destinate actorilor şi actriţelor cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, care au foarte bune aptitudini de mişcare sau experienţă în zona dansului contemporan.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2019

La Teatrelli se pregătește o nouă producție în prima jumătate a acestui an: un text contemporan sută la sută original ce poartă semnătura cunoscutei autoare Mihaelei Mihailov, însoțit de muzica lui Vlaicu Golcea, care concepe și o instalație sonoră pentru spectacol, și purtând semnătura regizorală și coregrafică a lui Florin Fieroiu, scenografia urmând să fie creația Cristinei Milea.

Unul dintre cei mai aclamați coregrafi români, Florin Fieroiu are o experiență de mai bine de 25 de ani, semnând numeroase și importante spectacole atât pentru scena de dans contemporan, cât și pentru cea de teatru. În anul 1996, a fost distins cu premiul „Le Prix Individuel d’Interpretation” la a cincea ediţie a Întâlnirilor Coregrafice Internaţionale de la Paris. Iar în 2008 a fost laureat cu premiul special UNITER pentru coregrafie în arta spectacolului.

Pentru a selecta artiștii care urmează să facă parte din noua producție, coregraful Florin Fieroiu susține unui atelier-casting de trei zile, între 9 și 11 aprilie, cu tema „sonoritatea mișcării”.

„Suntem onorați să îl avem pe Florin Firoiu alături de noi la Teatrelli. Punem accent pe arta contemporană, atât din perspectiva produsului final – spectacolul -, cât și din cea a artiștilor, autorilor și muzicienilor cu care colaborăm la această producție. Și, mai ales, ne dorim să oferim încă o oportunitate de dezvoltare gratuită actorilor, așa cum stă în puterea unui teatru subvenționat din bugetul local. Credem că pentru actori, experiența lucrului cu Florin Fieroiu va fi una revelatoare, iar pentru public, atunci când este gata spectacolul, o ocazie de a intra în lumea actuală a teatrului, un teatru al prezentului, conceput de o echipă exclusiv contemporană”, a declarat pentru presă Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Detalii complete despre procedura de înscriere la atelierul-casting cu Florin Fieroiu

Ca să se înscrie, actorii pot trimite un CV la adresa de mail [email protected], până la data de 5 aprilie 2019 (inclusiv).

Cei înscriși vor fi invitați la Teatrelli (Piața Lahovari nr. 7), în data de 9 aprilie 2019, la ora 11.00, unde Florin Fieroiu va selecta 15 participanți la workshop. Atelierul propriu-zis se va desfășura în zilele de 10 și 11 aprilie 2019, la Teatrelli. La finalul acestuia, Florin Fieroiu, împreună cu alți membri ai echipei de producție, îi vor alege pe protagoniștii noii producții Teatrelli, a cărei premieră este programată pentru sfârșitul lunii iunie. Cei selectați în distribuția noului spectacol vor fi anunțati în perioada 14 – 20 aprilie 2019.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

Foto: Silvia Trăistaru

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.