-->

Teatru Noh, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-noh-la-ateneul-roman/

Publicul din Bucureşti are ocazia rară de a asista la o reprezentaţie de teatru Noh – cea mai veche formă de teatru cu măşti încă jucată în forma sa originală, având o tradiţie de peste 650 de ani.

Un articol de Liliana Matei|3 iunie 2025

Evenimentul va avea loc luni, 30 iunie 2025, de la ora 19:00, la Ateneul Român, și este organizat de Yamamoto Noh Theater în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România.

Cei care ajung la Ateneu vor asista la două spectacole de teatru:  Jiai – Călătoria unui suflet o creație recentă – un eveniment rar în teatrul Noh, unde creația originală presupune o cunoaștere profundă a limbajului clasic japonez și a convențiilor teatrale. Scrisă de Yamamoto Norishige, piesa pornește de la moartea unui prieten apropiat în timpul pandemiei de COVID-19 și renașterea acelui suflet, simțită odată cu nașterea unui copil în cercul său apropiat. Povestea urmărește reîntâlnirea simbolică dintre un tată aflat în doliu și un băiat care își amintește o viață anterioară. Întâlnirea lor este marcată de emoție, dar și de conștientizarea faptului că această legătură e, de data aceasta, trecătoare.

Cel de-al doilea spectacol, Tsunemasa (actul 2), este o piesă clasică, ce evocă frumusețea trecutului și fragilitatea memoriei, prin apariția fantomei unui nobil artist. Tsunemasa este centrată pe spiritul nobilului Taira no Tsunemasa, muzician și luptător din clanul Heike. Acesta apare în fața călugărului Gyōkei, în timpul unei slujbe comemorative. Într-o atmosferă de melancolie și frumusețe reținută, spiritul rememorează clipele de armonie, poezie și muzică ale vieții sale. Momentul culminant este dansul său final, când, acompaniat de biwa, retrăiește bucuria lumii de altădată – urmată de retragerea în întuneric, amintind de lupta și suferința din lumea zeilor războinici.

Fondat în 1927, Yamamoto Noh Theater este cel mai vechi teatru Noh din Osaka, desemnat ca bun cultural tangibil al Japoniei. Activitatea sa include spectacole și proiecte educaționale, iar din 2010 a extins această artă către publicul internațional, susținând peste 20 de spectacole și aproape 30 de ateliere în Europa, inclusiv în România. Teatrul îmbină tradiția cu tehnologia contemporană – folosind, de exemplu, subtitrări multilingve și iluminat LED – pentru a deschide această formă de artă publicului larg.

De peste 650 de ani, teatrul Noh explorează teme universale – dor, iubire, pierdere, împăcare – folosind un limbaj simbolic, în care gesturile, muzica și vocile corului construiesc un spațiu de reflecție. A apărut în cercuri aristocratice și s-a dezvoltat sub patronajul shogunilor și al samurailor. Spectacolele sunt interpretate de actori specializați în roluri precise (shite – personajul principal, waki – personajul secundar, corul, muzicienii etc.), transmise din generație în generație. Din miile de piese scrise de-a lungul secolelor, doar circa 200 mai sunt interpretate astăzi, respectând convențiile riguroase ale stilului.

În 2008, Noh a fost inclus în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO.

26
/01
/25

NOUTATE Încă netradusă în limba română, cea mai recentă carte a tânărului scriitor francez care a cucerit scena literară este un sfârșit și un început: sfârșitul seriei care l-a consacrat și începutul unui alt drum în ficțiune.

26
/01
/25

În acest an, UNATC sărbătorește 75 ani de existență în formula actuală și 191 de ani de la înființarea primei forme instituționalizate de învățământ teatral în cadrul Școlii Filarmonice din București.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.

22
/01
/25

Lansarea volumului „Tatăl. Psihanaliza paternității astăzi” de Daniela Luca, publicat la Editura Litera, bestseller Gaudeamus 2024, recent apărut în colecția Perspektiv, coordonată de Cosmin Perța, va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, ora 18.00, la Cărturești Modul Editura, în strada Academiei.

22
/01
/25

Între 2 februarie – 8 martie 2025, Analia Selis prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025. 

21
/01
/25

Institutul Cultural Român organizează miercuri, 22 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Mare din sediul central (Aleea Alexandru nr. 38), o dezbatere despre importanța jurnalismului cultural în societatea contemporană, cu titlul „Pledoarie pentru jurnalismul cultural”.

13
/01
/25

INVITAȚIE O expoziție, un concert și un spectacol de poezie pun în lumină forța și farmecul creației autohtone. Trei dintre evenimentele culturale anunțate în capitală pentru 15 ianuarie, din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, vă invită să descoperiți și să admirați câteva fațete ale culturii din România.