Teatru + film, la festivalul „Launmomentdat” în parc
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-si-filmul-se-reintalnesc-la-festivalul-launmomentdat-in-parc/

„Launmomentdat” în parc este un festival organizat pe timp de zi în perioada 8-10 iunie în Parcul Poporului din Timişoara. În fiecare an, organizatorii pun la dispoziţie o gamă variată de activităţi şi spectacole destinate publicului larg, iar câteva dintre ele sunt potrivite şi pentru copii.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2018

Din programul ediției 2018 nu vor lipsi piesele de teatru susținute de Auăleu sau ateliere de teatru senzorial cu Labirint Asylum și nici Cinemobilul cu proiecțiile de filme europene.

Auăleu Teatru va susține vineri, 8 iunie, începând cu ora 20:30, spectacolul “Monoloagele Vecinului” – un spectacol solo on the road creat de Laurențiu Bănescu. Monoloagele au fost scrise în 2005, inițial ca exerciții de voci de personaje și apoi uitate în sertar. Aceste personaje cu vârste între 12 și 82 de ani, acești bărbați români ai începutului de mileniuI II par, fără excepție, contorsionați sub greutatea noului val de informații și modele comportamentale, trecând pe lângă ceea ce am putea numi o “atitudine potrivită”.

Inspirat din celebrul roman a lui George Orwell, spectacolul satiric “Ferma” va fi jucată duminică, 10 iunie, începând cu ora 21:30. O succesiune de cântece, monologuri și pseudo-dialoguri, încărcate de umor, ironie, caricaturi și șarje. Un crescendo spre senzația de inepuizabil.

Teatru Labirint Asylum va pregăti între 8 și 10 iunie, între orele 16 și 18:00, ateliere și spectacole de teatru senzorial-experimental. Actorii sunt personaje dintr-o poveste în care spectatorul devine personaj principal. Spectatorul, este purtat printr-un traseu inițiatic și supus unor experiențe senzoriale inedite.

Este un teatru viu și direct, care se realizează prin crearea unui traseu într-un spațiu bine definit, presărat cu momente care, legate, formează o poveste logică și coerentă. Labirint Asylum reprezintă o formă de teatru interactiv, senzorial și experimental.

Cinemobilul se întoarce la festival și va proiecta filme în fiecare zi, începând cu ora 21:00. Pentru a asigura comfort în această zonă, cei de la Beeswings vor asigura hamace spectatorilor. Filmele propuse sunt “Chuck Norris VS comunism” (vineri, 8 iunie), “Berzele” (sâmbătă, 9 iunie) și “Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut” (duminică, 10 iunie).

“Chuck Norris VS comunism” prezintă povestea uimitoare a casetelor video piratate, care au transformat vocea unei femei într-un simbol al libertătii, și care au permis unor milioane de români să păcălească regimul represiv comunist.

“Berzele”, un film de desen animat realizat de Warner Bros. Scenariul este haios, alert și pozitiv, cu multe mesaje. Privitorii de toate vârstele învață că binele învinge întotdeauna.

“Filmul Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut”, este bazat pe romanul bestseller al autorului suedez Jonas Jonasson. Această producție amuzantă spune povestea unui expert în dinamită. Acțiunea începe în ajunul aniversării de 100 de ani a lui Allan Karlsson.

Pe lângă aceste demonstrații artistice, programul festivalului include ateliere de artă și mișcare organizate de Universitatea de Vest, jocuri și relaxare cu Instapage Timișoara, sesiuni de yoga cu Atelier Yoga TM, atelier de biciclete cu Bicicle TM, jocuri VR și playstation alături de The Hub precum și multe alte surprize. Toate aceste activități se desfășoară între orele 12 și 23:00, în Parcul Poporului din Timișoara, iar intrarea este liberă.

Pentru mai multe informații, urmăriți pagina evenimentului, aici.

Foto: Launmomentdat – facebook

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.