Teatrul Bulandra difuzează online trei spectacole celebre!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-bulandra-difuzeaza-online-trei-spectacole-celebre/

Teatrul Bulandra continuă seria difuzărilor online – pe pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro – cu trei spectacole care au rămas în memoria spectatorilor prin interpretări de excepţie şi puneri în scenă revoluţionare.

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2020

Astfel, Unchiul Vania de A.P. Cehov, pus în scenă de regizorul ucrainian Yuri Kordonsky în anul 2001, este transmis miercuri, 1 aprilie, ora 19.00. Filmarea este obținută prin amabilitatea Societății Române de Televiziune, Casa de Producție TVR. De menționat este faptul că în producția TVR sunt invitați doi actori care nu apăreau în distribuția inițială, respectiv Coca Bloos (în locul regretatei Irina Petrescu) și András Demeter (în locul lui Șerban Pavlu).

În acest moment mă preocupă foarte mult problema timpului. Ce este timpul? Ce face cu noi? Cum se scurge el, deşi nu e liniar. E ca un tren care a pornit, dar care în acelaşi timp este suspendat în timp. Trenul ăsta nebun, absolut dement, care stă pe loc. Teoretic, întotdeauna am fost conştient că tema piesei este timpul. Dar percepeam totul la nivel teoretic. Acum nimic nu mai este teoretic, sunt mai bătrân cu treisprezece ani şi văd cum şi peste ceilalţi au trecut aceşti ani. Această stare cuprinde şi dispariţia Irinei Petrescu. Ea trăieşte oricum în acest spectacol, este acolo, mulţi ani din viaţa ei sunt acolo. O ţin minte pe Irina, o simt. Ating decorul, dar exact acolo l-a atins şi ea. Când realizezi asta, deja nu mai poţi să îl atingi la fel, să îi ignori povestea. Este experienţa noastră, iar durerea pierderilor este cuprinsă acolo. Tema timpului, tema vârstei, îmi sună astăzi mult mai actual, faţă de atunci când eram tânăr şi mă gândeam că vom îmbătrâni cu toţii, la un moment dat. Acum lucrul acesta a devenit realitate”, declara regizorul Yuri Kordonsky în timpul filmărilor pentru TVR.

După încheierea transmisiunii online, spectacolul poate fi văzut și pe TVR 3, sâmbăta, 4 aprilie, ora 20.00, cu reluare duminică, 5 aprilie, ora 14.00.

Vineri, 3 aprilie, ora 19.00 – pe pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro – este transmis spectacolul Îngropați-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, montat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra în anul 2011, cu Mariana Mihuț și Marian Râlea în rolurile principale.

Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev abordează o temă importantă, profundă. Sunt mai multe întrebări care ţin de suflet. Oare ce este sufletul? Care sunt cele mai frumoase şi cele mai îngrozitoare laturi ale sale? Acolo încap în acelaşi timp: dragostea, ura, frumuseţea şi hidoşenia. Marii scriitori despre asta au scris. Pentru mine, restul nu are însemnătate”, declara Yuri Kordonsky.

Săptămâna teatrală Bulandra online se încheie în acorduri muzicale cu spectacolul de operă Orfeu și Euridice, o nouă versiune de Adrian Enescu cu variațiuni pe teme de Gluck, regia Alexandru Darie difuzat duminică, 5 aprilie, ora 19.00. Producția este realizată în colaborare cu Studioul experimental de operă şi balet Ludovic Spiess (Opera Naţională Bucureşti) în anul 2008.

Alexandru Darie ne oferă un drum halucinant prin istorie, prin poveştile de iubire ale epocilor trecute şi prezente, o simfonie de trăiri şi emoţii ce subliniază mesajul acestui spectacol: Dragostea este singura constantă într-un Univers infinit; ea transcende timpul şi spaţiul.

Despre puterea teatrului de a revela adevăruri, despre suflet și cotloanele sale cele mai ascunse, despre puterea iubirii și nu numai în trei spectacole de excepție, trei spectacole în care îi puteți revedea pe minunații actori ai Teatrului Bulandra.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.