Teatrul Foarte Mic, la Edinburgh Fringe
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-foarte-mic-la-edinburgh-fringe/

Din programul românesc la actuala ediţie a Festivalului de la Edinburgh, realizat cu sprijinul ICR Londra, face parte şi spectacolul “39 de trepte” de Patrick Barlow al Teatrului Foarte Mic din Bucureşti. Versiunea românească a thriller-ului hitchcockian este o ingenioasă combinaţie de teatru şi film, în care cinci actori se transpun, în cele 75 de minute ale montării, în nu mai puţin de 65 de roluri.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2015

Spectacolul, care se va juca între 6 şi 17 august la New Town Theatre (Freemasons Hall), este regizat de Gabriela Dumitru şi îi are în distribuţie pe Ştefan Lupu, Andreea Grămoşteanu, Viorel Cojanu, Claudia Prec şi Bogdan Talaşman.

Scenografia este semnată de Vladimir Turturică, muzica de Andrei Petre-Tatu, coregrafia de Ştefan Lupu, iar fotografiile îi aparţin lui Costin  Rusu.

Edinburgh, principala destinaţie culturală a verii în Marea Britanie, îi mai include – cu evoluţii în programul oficial al Festivalului, ca şi în nu mai puţin apreciatul Fringe – pe soprana Adela Zaharia şi basul Bogdan Talos, protagonişti în producţia “Flautul fermecat” a Operei Comice din Berlin.

România mai este reprezentată în Scoţia de soprana Valentina Naforniţă, cu un recital centrat pe marele repertoriu vocal al epocii romantice, criticul teatral Octavian Saiu, invitat să modereze două dintre cele mai aşteptate dezbateri, precum şi spectacolul “Ashes Afar: Go Home”, un proiect româno-irlandez al grupului Vanner Collective.

Foto: Edinburgh Fringe, 39 de trepte  – icr-london.co.uk.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.