-->

Teatrul Metropolis îl găzduieşte pe Ţarul Ivan cel Groaznic
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-il-gazduieste-pe-tarul-ivan-cel-groaznic/

Teatrul Metropolis vă propune în această seară, de la ora 19.00, o întâlnire cu Ţarul Ivan cel Groaznic. Spectacolul „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ se va juca şi mâine, fiind montat de Gelu Colceag.

Un articol de Andrada Văsii|25 septembrie 2013

Teatrul Metropolis vă propune în această seară, de la ora 19.00, o întâlnire cu Ţarul Ivan cel Groaznic. Spectacolul „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ se va juca și  mâine, fiind montat de Gelu Colceag.

Regizorul a folosit maşina timpului inventată de Bulgakov şi a pus pe roate un spectacol plin de replici inteligente şi de umor, care are la bază comedia de moravuri scrisă în perioada 1926-1935. Din distribuţie fac parte Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel, Marius Galea, Mariana Dănescu, Vlad Logigan ş.a.

Teatrul Metropolis 2013. De fapt, dacă ne uităm mai bine, e Moscova anului 1935. Un tânăr cercetător încearcă să construiască mașina timpului tocmai în momentul în care soția sa se simte ignorată și îl părăsește.

Administratorul blocului, un înfocat fan al partidului, nu îi facilitează cercetarea şi vrea să-i oprească proiectul. Dar, printr-o minune, inventatorul ajunge în anul 1565, pentru că de la administrator la Ivan cel Groaznic este doar un singur pas. Întrebarea este însă următoarea: maşina timpului chiar funcționează sau totul e doar o plăsmuire a imaginației?

Moscova poposeşte la Teatrul Metropolis

Actorii Mircea Rusu (Ivan cel Groaznic) și Radu Gabriel (Miloslavski Jorj) nu întâmpină nici o problemă în a menține viu interesul spectatorilor, printr-un joc detaliat şi cu fler. Radu Gabriel devine umbra lui Ivan prin tenebrele trecutului.

Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis vă propune astă-seară şi mâine seară o întâlnire cu Ţarul Ivan

Mircea Rusu trebuie să joace două personaje: atât pe administrator, cât și pe țar şi jonglează cu uşurinţă cu stările personajelor.

Ajutorul său de nădejde, grămăticul/diacul ( Vlad Logigan) reușește să impresioneze publicul încă de la primele sunete pe care le scoate. Nu vă așteptați să auziți prea mult replici de la acest personaj, deoarece complexitatea sa a fost bine înțeleasă și pusă în scenă prin mișcări și comic de situație. Vlad Logigan smulge ropote de aplauze la sfârșit, tocmai pentru că reusește să își integreze spectatorii în jocul său scenic.

Citiţi şi: VIDEO „Ţarul Ivan“ se joacă la Teatrul Metropolis ca la cinematograf

Actorul Gabriel Costin consideră că „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ de la Teatrul Metropolis este o comedie SF. „Bulgakov nu i-a spus aşa, dar ea este o comedie SF. Este o comedie pe care nu trebuie să o rataţi. Se îngrămădeşte lumea ca la circ“, a declarat Gabriel Costin pentru Ziarul Metropolis.

Actorul explică foarte simplu succesul spectacolului. El consideră că piesa este scrisă într-o manieră cinematografică, iar montarea duce lin mai departe firul narativ. „Lumea nu-şi dă seama, dar piesa seamănă foarte mult cu un film“. Gabriel Costin povesteşte şi ce reacţii stârneşte spectacolul: „mamă, eşti nebun?!“, „Ha ha ha, nu credeam că aşa ceva se face la teatru!“, „Ce subiect! Cât de tare, cât am râs!“, „Ai crezut chestia aia cu maşina? Am crezut chestia aia cu maşina!“. Lumea abia aşteaptă să vadă ceva supranatural“, glumeşte Gabriel Costin.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

Teatrul Metropolis (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Ţarul Ivan îşi schimbă meseria

Regia artistică: Gelu Colceag

Cu: Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel/Vlad Corbeanu, Marius Galea, Mariana Danescu, Diana Cavaliotti

Preţ online: 24.84 lei

Preţ casa de bilete: 21.60 lei

Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Foto credit: Teatrul Metropolis

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

23
/04
/26

Miercuri, 29 aprilie 2026, de la 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu va cânta pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului-invitat Fayçal Karoui, violonistul român va interpreta Bach: Concertul în mi major pentru vioară și orchestră.

21
/04
/26

În perioada 25 aprilie – 11 octombrie, orașul devine din nou promenadă urbană. „Străzi deschise - București”, cel mai amplu proiect cultural al Capitalei, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, revine cu cea de-a șasea ediție.

21
/04
/26

Bucureștiul devine, din nou, un punct de convergență al marilor energii ale muzicii clasice: biletele pentru concertele simfonice și recitalurile camerale din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2026 au fost puse în vânzare, deschizând accesul publicului către una dintre cele mai relevante platforme de afirmare artistică ale momentului.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

15
/04
/26

Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

15
/04
/26

După succesul cu spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia, la Roma, Milano şi Bologna, din 2024 şi Aplauze pentru poet pe scenă… în Spania, la Barcelona, Madrid și Valencia, din 2025, actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, ajung, pe 24 aprilie 2026, ora 17, într-o nouă formulă de spectacol, la Bari, în fermecătorul oraș-port din sudul Italiei, situat pe malul Mării Adriatice.

14
/04
/26

Cinema of Togetherness, cel de-al șaptelea sezon, se va desfășura din aprilie 2026 până în noiembrie 2027, pornind de la întrebarea: Ce voci și eforturi ștergem atunci când atribuim complexitatea deciziilor și semnificațiilor unei singure voințe și viziuni? Sezonul își propune să demonteze mitul autorului singular și autoritar și se uită la colective, duo-uri creative și la roluri invizibilizate, celebrând deopotrivă munca din spatele și din fața camerei.

14
/04
/26

Concertul de la Ateneul Român, pe 20 aprilie, de la ora 19:00, aduce publicului din București o întâlnire rară cu violonistul Liviu Prunaru, într-un recital solo, parte din Turneul Național Concertmaestro, ediția a II-a.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.