Teatrul Metropolis, o poveste de succes – gală de cinci stele
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-gala-de-cinci-stele/

Gala organizată de Teatrul Metropolis în 2012, la cinci ani de la înfiinţare, a fost un eveniment istoric şi unic. A explodat ca o minune în peisajul teatral bucureştean, pentru că nimeni nu-i premiase până atunci pe spectatori.

Un articol de Monica Andrei|8 noiembrie 2013

Gala organizată de Teatrul Metropolis în 2012, la cinci ani de la înfiinţare, a fost un eveniment istoric şi unic. A explodat ca o minune în peisajul teatral bucureştean, pentru că nimeni nu-i premiase până atunci pe spectatori.

„Cinci ani de la înfiinţare printr-o gală specială în care premiile nu au fost acordate actorilor, regizorilor, scenariştilor sau oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli. Evenimentul a demarat cu 14 premii speciale de fidelitate oferite tot atâtor spectatori ai teatrului, de la cei mai tineri până la decanul de vârstă, o doamnă de 95 de ani.

Printre premiile oferite s-au numărat „Nicio zi fără teatru”, „Teatrul în familie”, „Limba noastră-i o comoară”, „CTC – Controlul Teatrului de Calitate”, „Veronica Micle”, „Ovidiu Ioaniţoaia”, „Metropolis, pământ românesc” sau premii cu numele unora dintre spectacolele instituţiei – „Doctori, femei şi alte întâmplări”, „Peşte cu mazăre”.

Au urmat Premiile Speciale „Metropolis 5” oferite pentru cel mai tânăr spectator, cel mai longeviv spectator, cel mai spectaculos salt profesional, cel mai bun ambasador al teatrului în rândul tinerilor şi pentru cel mai original spectator.” (www.myTEX.ro Anca Dobri)

Gala, Cosmina Stratan

Au fost încununaţi cu laurii bucuriei şi diploma de onoare cinci categorii de spectatori fideli de la Teatrul Metropolis: Constanţa Bişir, Cosmina Stratan, Lucian Predica Maria Lukacs Renata Matei. Au primit Premii de fidelitate: Anamaria Peligrad, Carina Dilevschi, Coca Doichiţa, Cornelia Grecescu, Cristina Gutman, Liviu Ciocan, Liz Zarik, Lucian Matei, Maio Podoleanu, Stela Dascălu, Florea Oprescu, Florin Bălan.

Programul de promovare a dramaturgiei universale contemporane, la Teatrul Metropolis

„Avem tineri actori de excepţie! Fără aceşti actori din distribuţie, spectacolul nu reuşea să transmită convingător mesajul general de condamnare a segregaţiei, propus de autor” scria Ileana Lucaciu despre spectacolul „Îngeri în America” de Tony Kushner, text premiat cu Premiul Tony pentru cea mai buna piesă de teatru (1993), în directia de scenă a lui Victor Ioan Frunză (cu Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu, Cristiana Răduţă Bobic).

ingeri in america

„Toți actorii care dau viață lumii frivole aflate la apus, merită aplauze pentru adaptarea la cerințele manifestării cu sens major a unui personaj colectiv, pentru dăruirea implicării ilustrării în fiecare moment a unui tablou unde punctul forte al acțiunii rămân, fie Aristide Bruant (Vlad Ivanov), fie Henri de Toulouse Lautrec (George Ivaşcu)”, nota Ileana Lucaciu despre „Lautrec la bordel”, după Mario Moretti, în regia lui Horaţiu Mălăele (cu George Ivaşcu, Vlad Ivanov, Ana Covalciuc, Ozana Barabancea, Ruxandra Maniu, Raluca Vermeşan ș.a.).

Lautrec la bordel

„O lume colorată, puţin nebună, închisă într-o lume murdară în care scrisul creează alte reguli şi o redimensionează. Tocmai în asta stă şi frumuseţea regiei, că nu ţine să dea răspunsuri şi că lasă finalul într-o dulce şi elitistă ambiguitate… pe ideea a fi sau a nu fi” (Yorick) este spectacolul „Spitalul comunal” de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa (cu Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Marius Manole, Marius Stănescu, Adela Mărculescu ș. a.). Textul a luat premiul „Enrico Maria Salerno” pentru dramaturgie europeană.

„Am uitat care este diferenţa artistică şi profund umană între râs şi plâns, nuanţele estetice ale tristeţii adânci şi ale bucuriei de a trăi. Aş putea spune, în mod metaforic, că piesa a semănat cu o melodie. Note puse pe un portativ scenic..,” WWW.LUMEBUNA.RO despre spectacolul „Baba care ascultă ABBA” de Catherine Aigner, în regia lui Theo Herghelegiu (cu Luminiţa Gheorghiu, Emilia Dobrin, Ion Arcudeanu, Dana Voicu, Gabriel Duţu).

Baba care asculta Abba

„Fantoma, dragostea mea!” de Noel Coward, în regia lui Şerban Puiu, cu Gabriela Popescu, Marius Florea Vizante, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Raluca Ghervan, este „un spectacol creator de bună dispoziţie, ce merge pe linia obişnuită a convenţiei teatrale. Nu propune revoluţii estetice ci doar întâlniri cu umorul de calitate susţinut de actori admirabili.” (ileanalucaciu.blogspot.com)

„Uşor, antrenant, fără mari ambiţii estetice şi care are o singură ţintă: divertismentul. Prea puţin surprinzător, dar cu mare priză la public”, notează Adevărul despre spectacolul „Pijamale”, de Mawby Green şi Ed Feilbert regizat de Emanuel Pârvu (Adrian Titieni, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Silviu Biriş, Romeo Pop, Alexandra Velniciuc, Vlad Jipa).

pijamale

„O poveste despre rătăcirea drumului în cuplu, despre căutări, (false) regăsiri… O poveste despre dragoste…O combinaţie între amintire şi dor. ”(Yorick) este spectacolul cu piesa „Sex” de Rob de Graaf, în regia lui Claudiu Goga (cu Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Niţu, Mihai Calotă).

Emilia Popescu

„100 de minute de recital actoricesc. Maia Morgenstern, cu sonorităţi de violoncel. De la aroganţă jucată, la sinceritate deplină”. Așa descrie Marina Roman spectacolul „Jubileul” de Jean-Marie, în regia lui Radu Beligan (Maia Morgenstern, Victoria Dicu).

Foto: arhiva Teatrul Metropolis

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Actriţa Renee Zellweger, îndrăgită pentru rolurile din "Jerry Maguire" şi "Jurnalul lui Bridget Jones", a apărut complet schimbată la un eveniment dedicat femeilor din cinematografie, fiind greu de recunoscut chiar şi de către fanii săi...

22
/10
/14

Actorul român Marcel Iureş va oferi duminică, la Leicester Square Theatre din West End-ul londonez, o reprezentaţie a spectacolului "Absolut!", o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, după "Ivan Turbincă" de Ion Creangă, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

22
/10
/14

Iubitorii teatrului pot vedea în zilele de 22 şi 23 octombrie, de la ora 19.00, la Palatul Naţional al Copiilor (Bulevardul Tineretului 8-10, Bucureşti) - Sala Ion Cojar - "Cine e fazanul", de G. Feydeau. Spectacolul are două distribuţii diferite din care fac parte studenţi din anul III, Arta Actorului de la UNATC „I.L. Caragiale”.

22
/10
/14

Scenografia este arta de a executa decoruri și costume pentru un spectacol de teatru. În era tehnologiei, scenografia poate fi transpusă prin mijloace multimedia și astfel teatrul ne conduce într-o altă dimensiune sau ne creează o iluzie optică. Helmut Stürmer și Carmen Lidia Vidu explică dacă mijloacele multimedia pot fi un inamic al scenografiei clasice.