Teofia Juravle citeşte cu ochi proaspăt realitatea urbană sau rurală, identitatea naţională, apoi le transpune în tablourile sale. A expus ceva timp în ţară, apoi în străinătate şi a avut succes. Săptămâna trecută, pe o stradă în spatele Teatrului Metropolis, într-un spaţiu original numit “Gallery”, a avut loc vernisajul expoziţiei sale de pictură pe sticlă, “Identitate”, care va putea fi vizionată până în 28 martie.
Un articol de Monica Andrei|23 martie 2016
Cei apropiaţi îi spun Teli, îşi semnează tablourile cu “T.I.!” şi s-a născut în zodia inspiraţiei şi a energiilor ce vor fi transfigurate în artă. Neabătută în credinţa sa pentru puritate, armonie, iubire, vise și emoții, a renunţat la o carieră de succes în domeniul economic, pentru bucuria de a picta şi bine a făcut. Pornind de la ia românească, tabolurile sale arată o combinaţie explozivă de culori vii îmbinate într-o dantelărie de stări bune şi sunt adevărate bijuterii creative. Şi, aşa cum a spunea Dan Tudor Truică, la vernisaj: “Structurată sub semnul bucuriei solare, arta Teofiliei Juravle este un moment luminos în arta românească contemporană”.
Spune-mi povestea ta despre cum ai ajuns să pictezi.
Acum vreo 20 de ani, tatăl meu care reproducea artă, m-a învăţat despre culoare. Cu pasiune şi răbdare mi-a explicat că pata de culoare are locul, direcţia, nuanţa ei etc. Atunci, fascinată, am lucrat mult. Apoi, prin 2003, m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, unde am stat vreo doi ani şi am descoperit pictura pe sticlă. De fapt, mă înscrisesem pentru design vestimentar, dar n-am făcut decât pictură pe sticlă, însă profesoara care era foarte deschisă la tot ce însemna experiment, m-a îndrumat în zona asta. Cu a treia lucrare pictată acolo, am participat la un concurs naţional, “Rugămu-ne Ţie”, la Piteşti, şi am câştigat premiul al III-lea. Am continuat să pictez, am participat la şi iniţiat câteva evenimente caritabile în ţară, apoi am început să expun.
Prin 2010 m-am întors în România, în urma unui divorţ, mi-am luat un job, apoi, inspirată de o prietenă cântăreaţă, am deschis un atelier caritabil de creaţie, deşi nu aveam bani. Am simţit că putem dărui timp, energie, puritate, bucurie, vise, comunicare, oamenilor, prin ceea ce făceam acolo. Am creat atelierul caritabil numit “HEARTizanat”, unde noi donam materiale şi îi învăţam pe cei care participau cum să lucreze un produs pe care să-l vindem în scop caritabil. Feed-back-ul de la oamenii interesanţi care s-au prezentat într-un număr uimitor de mare şi care au lucrat, a fost extraordinar. Am câştigat şi un premiu pentru activitatea noastră.
În 2012, am avut la Cercul Militar în Bucureşti prima expoziţie personală şi a fost un succes. Un an mai târziu, am avut tot acolo, altă expoziţie. Între timp am participat la diverse saloane, tabere de creaţie, printre care Salonul Naţional de Artă Atitudini Contemporane.
La vernisajul celei mai recente expoziţii personale a avut loc un mic recital Jezebel, o prietenă bună a mea, Izabela Barbu, cu o voce şi o energie extraordinară, acompaniată la pian de Alexandru Burca, iar oamenii au înţeles mesajul meu, îmi sunt alături şi din acest motiv continui activitatea. În Elveţia am expus începând cu 2014 şi am avut succes şi acolo.
Cât te ajută pictura în viaţa de zi cu zi?
Locuiesc în Elveţia, iar părţile negative ale vieţii mele îmi arată lecţiile pe care trebuie să le învăţ ca să continui ceea ce am început. Ziua sunt mamă, iar seara, pictez în atelierul din subsol. Între timp muncesc să mă promovez, să expun, nu ca să-mi caut câştiguri şi prestigiu, ci ca să transmit mesajul de care pomeneam. De când expun s-au întâmplat lucruri frumoase. Am şi acolo prieteni artişti, am expus într-o galerie cu tradiţie din Fribourg, de două ori, şi la Baden, prin intermediul Clubului Român din Baden, dar şi la Artposition în Fribourg.
Lăsând la o parte aspectul terapeutic, pentru mine arta ar trebui să aprindă emoţii puternice. Nu mă interesează să mă numesc artistă, ci să transmit prin picturile mele, un mesaj de iubire şi bucurie, ca oamenii să se deschisă spre lume şi viaţă. Asimilez emoţii, trăiri, că sunt înconjurată şi de oameni frumoşi la care dau şi de la care primesc fără să cer, am creat o conexiune bună.
Mă ajută să mă exprim, să experimentez tot felul de lucruri pe care încerc să le transmit cu umor prin culoare, în desene “naive”. Cel mai naiv desen din expoziţie, desenat cu mâna stangă, inspirat din desenele copiilor mei, arată nişte prieteni de-ai mei care se ţin de mână, printre ei, se află o prietenă care fusese bolnavă de cancer şi între timp a murit, este redată într-un mod pur, copilăresc. Aspectele negative ale vieţii le trec printr-o sită, care vrea să spună că, viaţa cu bune şi rele trebuie acceptată şi trăită, împărtăşită cu ceilalţi căutând bucuria, iubirea. Poate pare exagerat, dar e o concluzie la care am ajuns şi o trăiesc.
De ce ai numit expoziţia “Identitate”?
Am cunoscut-o la Baden pe Mirela Trăistaru, o artistă renumită, şi ea m-a invitat să expun la “Gallery” în Bucureşti, aproape de Teatrul Metropolis. În Elveţia am simţit nevoia să pictez „Identitate”, inspirată de o prietenă de acolo, Alexandra Pogacean, care colecţionează costume populare româneşti, are 60 de piese; ea vrea să reînvie ia românească, coase, crează, expune.
A câştigat un concurs de creaţie. Înspirată de ea, de dorul de ţara mea, de muzica populară românescă, de imagini ale costumului popular românesc, de măşti tradiţionale româneşti, am creat o nouă serie de picturi pe sticlă, care vorbesc despre identitate, de aici şi numele expoziţiei. Şi când spun asta, mă gândesc la identitatea mea, calea mea, drumul meu, România mea, dar şi a oamenilor, în general.
Mesajul expoziţiei este, printre altele, despre identitatea naţională, despre rădăcinile noastre, spiritualitate, tradiţii, costumul popular. Despre cum pot păstra şi promova cultura în străinătate în afara ţării mele. Încercasem să pictez măşti, să confecţionez măşti tradiţionale româneşti, dar în Elveţia prea multă informaţie nu am avut, doar ce am găsit pe Internet, adică puţin. Urmează să mă mai documentez.
Ce planuri mai ai, pe unde mai expui?
Planuri? Vreau să pictez în continuare indiferent unde aş fi, să transmit energia bună, mesajul de care are nevoie lumea, nu numai pe ideea de indentitate, vreau ca oricine vede ceva în pictura mea, să se regăsească. Am programat şi în Elveţia nişte expoziţii. Colaborez cu o galerie din Fribourg, tocmai am discutat cu o doamnă din Zürich, voi expune şi în Geneva, o să continui să expun şi în ţară. Îmi doresc să pot expune în toată lumea, nu în căutare de clienţi, ci să vadă oricine bogăţia culturii noastre populare, tradiţia, spiritualitatea poporului român, dar şi, să regăsească universala iubire, bucurie, unicitatea şi importanţa fiecaruia dintre noi.
Ce înseamnă T.I., aşa cum îşi semnezi lucrările?
“T.I.!” înseamnă te iubesc! Apoi despre ce iubesc. Mesajul general al tuturor seriilor, exponatelor mele este IUBIREA. „Dor de zbor”, care era despre dorul de ţară, familie prieteni, libertate, etc. „Visuri şi vise” care era despre vise de noapte şi ţeluri de împlinit. „Iubesc iubirea” care era despre singurătate, dar cu optimism … Şi acum, „Identitate”, adică regăsirea în singuratate, calea mea. Iubirea face să se învârtă pământul. Sunt printre puţinii nebuni frumoşi, care încă mai cred că pot schimba lumea cu iubire, prin Dumnezeu şi lumina lui.
