Terry Gilliam deschide cea de-a patra ediţie BIEFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/terry-gilliam-deschide-cea-de-a-patra-editie-bieff/

Gala de deschidere BIEFF aduce în premieră în România cel mai nou lungmetraj al maestrului filmului experimental Terry Gilliam, „The Zero Theorem“.

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2013

Gala de deschidere BIEFF aduce în premieră în România cel mai nou lungmetraj al maestrului filmului experimental Terry Gilliam, „The Zero Theorem“.

Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului, la Cinema Pro, miercuri, 11 decembrie, și va fi precedată de un Masterclass susținut de acesta la Cinema Studio.

Prezentat în premieră mondială în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Veneţia 2013, retro-futuristul science-fiction „The Zero Theorem“, filmat anul trecut în Bucureşti, este o satiră acidă, cu nuanţe orwelliene, la adresa lumii contemporane, dominată de computere şi de marile corporaţii.

Amintind de „Brazil”, filmul poartă mărcile specifice lui Gilliam: excentricitatea și umorul insolit, personajele burleşti şi contrastele dintre futurismul low-tech şi decorul clasic în descompunere.

Într-o lume a zgomotului şi a claustrofobiei tehnologice, în care nu te poţi ascunde nicăieri de reclamele ce te urmăresc pe stradă – unele dintre ele promovând biserica lui Batman Mântuitorul – Qohen, un „zombie de cubicul”, inadaptat social şi genial în materie de computere, se luptă cu credinţa în propriul destin.

Terry Gilliam – maestrul comediilor negre

Chinuit de angoase existenţiale, aşteaptă un telefon ce ar trebui să dea sens vieţii sale, în timp ce lucrează la „teorema zero”, un proiect misterios care sugerează că existenţa în sine, întregul univers, Qohen inclusiv, nu au niciun sens.

Celebra publicaţie Screen Daily scrie: „Franz Kafka continuă să trăiască şi în secolul XXI şi face film sub numele de Terry Gilliam. Stilul său vizual inimitabil este din nou pus în practică, materializând scenariul lui Pat Rushin sub forma unei combinaţii suprarealiste dintre vechi şi nou, real şi imaginar, futurist şi arhaic”, nota Dan Făinaru.

Gilliam pune câteva întrebări esenţiale – dacă existenţa are sens, cum se va rezolva criza contemporană a spiritualităţii, dacă ne mai putem proteja spaţiul privat într-o lume a conectivităţii, dacă mai putem trăi cu adevărat momentul prezent sau suntem acaparaţi de lumea virtuală – pentru ca apoi să se retragă, lăsându-l pe Qohen, şi implicit pe spectator, să se autoanalizeze cu atenţie.

Ca în cazul oricărei căutări existenţiale, rezultatul nu poate fi decât surprinzător.

Terry Gilliam

Terry Gilliam pe platoul de la „The Brothers Grimm“

„Sunt obsedat de provocarea de a fi singur. Cum poţi şti cine eşti, în vremurile astea când nimeni nu trăieşte momentul? Toţi comentează momentul – pe Twitter, pe Facebook. Suntem la cină, uite o poză cu farfuria – uite! În loc să fie fie prezenţi, bucurându-se de cină şi vorbind cu oamenii de la masă. Poate sună schizofrenic, dar simt că are loc o fragmentare a vieţilor noastre“, a declarat Terry Gilliam,  pentru un interviu de Mike Fleming Jr.

Terry Gilliam este unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori contemporani, având întotdeauna curajul să sfideze convenţiile şi să experimenteze. Apreciat la nivel internaţional pentru filme precum „Brazil” (nominalizat pentru Cel mai bun scenariu adaptat la Oscarurile din 1986), The Fisher King (câştigator al premiului Leul de Argint la Veneţia în 1991), sau Fear and Loathing in Las Vegas (nominalizat la Palme d’Or Cannes în 1998), filmele lui sunt de obicei comedii negre existențialiste care se termină cu o turnură tragicomică de situaţie.

Foto credit: Cinemagia, BIEFF, foto cu Terry Gilliam

27
/01
/14

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

26
/01
/14

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” regizorului Gheorghe Vitanidis, programând difuzarea celor două filme din seria „Margelatu“ care îi poartă semnătura. Este vorba de: „Masca de argint”, de la ora 14.10 şi „Colierul de turcoaze”, de la ora 20.10.

25
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „The Nut Job: Goana după alune”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

23
/01
/14

Pe 1 și 2 februarie, scurtmetrajele ironice, hilare sau absurde premiate de festivalurile de film din toată lumea vin la Weekendul Comediei Scurte ShortsUP, un eveniment ce sărbătorește umorul de calitate.

22
/01
/14

Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western - "The Hateful Eight", a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.

22
/01
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

22
/01
/14

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

22
/01
/14

Filmările pentru următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor" - Razboiul stelelor VII - vor începe în luna mai, la Londra, cineastul J. J. Abrams confirmând că a încheiat scrierea scenariului, în colaborare cu Lawrence Kasdan.

21
/01
/14

"Adele: Capitolele 1 şi 2", a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei premiilor Lumière. Filmul lui Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.