Textele lui Cristian Popescu, în liceele din București prin „Telefonul din colțul străzii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/textele-lui-cristian-popescu-in-liceele-din-bucuresti-prin-telefonul-din-coltul-strazii/

În această toamnă, Asociaţia Culturală Control N a imaginat şi a creat pentru liceenii din Bucureşti o întâlnire cu textele unuia dintre cei mai speciali poeţi români – Cristian Popescu.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2015

Astfel, spectacolul de teatru-dans „Telefonul din colțul străzii”, parte a modulului educațional cu același nume, a reunit patru actori tineri și doi scriitori care au discutat aplicat cu adolescenții după fiecare reprezentație – Cristian Tudor Popescu și Florin Iaru i-au făcut pe tinerii spectatori să devină curioși și interesați când vine vorba despre textele unice marca Popescu.

„Telefonul din colțul străzii” este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural Ești București 2015.

Spectacolul a fost creat de Oana Răsuceanu alături de actorii Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Cristian Popa și George-Albert Costea. Decorul și costumele poartă semnătura scenografei Andrada Chiriac, iar muzica a fost compusă de Sebastian Hamburger. Imaginile video și fotografiile care întregesc spectacolul pe parte de proiecție video au fost realizate de fotograful Adi Marineci.

Echipei de creație a spectacolului i s-au alăturat doi dintre scriitorii români care l-au cunoscut pe Cristian Popescu – Florin Iaru și Cristian Tudor Popescu. Poveștile fiecăruia despre și cu Popescu i-au fascinat pe tinerii spectatori, iar finalul fiecărei reprezentații a devenit un bun prilej de a continua și de a fora alături de cei doi în universul poetului Cristian Popescu – prea puțin spre deloc știut de tânara generație.

Descoperirea textelor lui Popescu și transpunerea lor pe scenă a reprezentat un proces unic și pentru cei patru actori implicați. “La început au fost două temeri, care mai apoi
s-au transformat în două bucurii – asumarea textului și întâlnirea cu un public foarte tânăr. Pe cât de mult ne temeam că ne va fi greu să ne asumăm niște poezii cu aceeași rapiditate cu care îți asumi rolul dintr-o piesă, pe atât de ușor și firesc a fost întregul proces. Iar despre adolescenții pe care i-am întâlnit în liceele din București unde am jucat, nu pot spune decât că știu sigur că unii dintre ei îi vor căuta poeziile, îl vor citi, iar alții chiar îl vor imita pe Popescu atunci când vor scrie poezie”, declară actrița Irina Velcescu.

Cristian Tudor Popescu și echipa de creație Telefonul din colțul străzii

Cristian Tudor Popescu și echipa de creație Telefonul din colțul străzii

Alex. Ștefănescu scria despre Cristian Popescu în România Literară: “A reuşit să-i farmece pe mii de cititori cu un mod nemaiîntâlnit de a scrie poezie în limba română, să provoace emulaţie în mediile literare pe care le frecventa şi să facă (încă o dată) din banalul nume Popescu un nume cunoscut. Moartea sa neaşteptată nu numai că i-a întristat pe iubitorii de poezie, dar i-a lăsat dezorientaţi: poetul îşi trăise viaţa prea repede, astfel încât aproape nimeni n-avusese timp să-l înţeleagă (….) Despre Cristian Popescu nu se poate spune: a trăit şi a murit. El şi-a cheltuit viaţa, dând-o în schimbul literaturii”.

Telefonul din colțul străzii s-a inspirat, întru totul, din lumea scrierilor lui Cristian Popescu și și-a propus să ofere adolescenților spectatori posibilitatea descoperirii acestei lumi aparte și unice create de Popescu în volumul său Cuvânt înainte (publicat în 1988). Îmbinând teatrul, dansul și fotografia, Telefonul din colțul străzii inițiază tânărul public bucureștean atât în înțelegerea importanței rolului scriitorului Cristian Popescu în istoria literaturii române, cât și în descoperirea și înțelegerea unui alt tip de manifestare culturală – un spectacol de teatru-dans de tip performance.

Telefonul din colțul străzii a fost prezentat în Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti”, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, Liceul Teoretic „Jean Monnet” și în Colegiul Național Sf. Sava, urmând ca ultima întâlnire cu liceenii, din această toamnă, să se întâmple la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” – luni, 23 noiembrie.

FOTO: Adi Marineci

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.

27
/02
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în avanpremieră, pe 5 martie, în reţeaua naţională de cinematografe Cinema City.

26
/02
/15

Asociația T.E.T.Alexandria în parteneriat cu Asociația ADO (Artă pentru Drepturile Omului), Asociația REPER21 și Asociația Urbanium lansează un nou proiect de intervenție culturală, finanțat prin granturi SEE 2009-2014 - „Intervenții socio-culturale pentru capacitarea comunității rome și pentru încurajarea dialogului comunitar intercultural”.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan

26
/02
/15

Militanţii din organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) au devalizat bibliotecile din oraşul Mosul aflat în nordul Irakului şi au ars mii de cărţi rare şi manuscrise valoroase, potrivit unor informaţii care vorbesc despre distrugerea a peste 100.000 de documente.

25
/02
/15

Ridic o odă, neîncheiată nici ea, romanului „Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze“, pe care marele José murind...

25
/02
/15

În luna martie, două recitaluri cu acces liber (în limita locurilor disponibile), se vor derula în Studioul Alfred Alessandrescu, spaţiu mai intim dedicat muzicii şi situat tot în clădirea Radio România (ca şi Sala Radio). Cele două evenimente vă propun întâlnirea cu partituri semnate de doi „titani” ai muzicii clasice – Mozart şi Beethoven.