The American Dance Show. Flexing sau conectarea la realitate prin „rupere de oase”
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-american-dance-show-flexing-sau-conectarea-la-realitate-prin-rupere-de-oase/

Spectacolul, prezentat în România în cadrul FITS 2018, face parte din proiectul „American Democracy Series”, realizat de ArtKtype.

Un articol de Cristina Enescu|10 Iunie 2018

Unul dintre spectacolele care au deschis Festivalul Internațional de Teatrul de la Sibiu 2018 (o ediție, a 25-a, în care spectacolele de arte performative sunt privilegiate) a fost „American Dance Show”, un spectacol de dans flexing al The Flex Company, în regia unuia dintre pionierii acestui stil de dans nou și cu o popularitate crescândă, Reggie (Regg Roc) Gray și a celebrului regizor de teatru și operă în stil „contemporan-neortodox”, Peter Sellars.

Un amestec de street dance, mișcări de balet, contorsionism și adidași Nike, costumație sport/ street casual și expresivitate corporală teatrală, momente de mimă, extraordinare performanțe fizice, vulnerabilitate și forță în corp și suflet – toate acestea exprimând realitățile sociale, culturale, personale concrete ale dansatorilor și ale mediului lor. Acesta este Flexing (sau Bone Breaking). Cu origini în Jamaica anior 1990 (dar în forma actuală având doar aproximativ 15 ani), s-a răspândit în comunitatea afro-americană din Brooklyn, New York.

Combinația de live streaming de pe scenă, invitația către public de a participa vocal și prin mișcare la ceea ce se întâmplă pe scenă, crearea unei conexiuni foarte energice și coagulante între scenă și public – cu siguranță acestea nu sunt elemente nemaivăzute în artele performative ale ultimilor ani, însă ele au creat la American Dance Show o senzație de energie, prospețime și conectare foarte vii. De asemenea, showul a lansat provocarea ca publicul să se detașeze de ideea că dansul este doar o artă estetică, un simulacru al realității, arătând că este în primul rând o poveste și un mesaj născute din însăși substanța cotidianului. Un spectacol despre inegalitățile în tratamentul aplicat de poliție albilor și negrilor, despre școlile în care tinerii se revoltă prin nonconformism împotriva discriminărlor, despre sălile de tribunal în care nedreptatea îmbracă adesea hainele democrației și ale corectitudinii politice, despre lipsa de libertate de exprimare a celor marginalizați și sentimentul de nesiguranță în „cea mai sigură și democratică țară din lume”, America. Și despre libertatea și puterea pe care chiar și cei marginalizați le pot atinge prin ceea ce ne definește pe toți ca oameni: corporalitatea.

În ciuda aparentelor similitudini, flexing nu provine din cultura hip-hop sau funk. Dincolo de magnetismul vizual al flexibilității corporale extreme, acest stil a devenit foarte popular și ca o evadare din cotidian tocmai prin denunțarea prin dans a acestui cotidian. Flexing se dansează cu o energie și o bucurie contagioase, iar toate tipologiile corporale și experiențele personale și sociale sunt celebrate și valorificate. „Flex este despre crearea de iluzii contradictorii, efecte de glisare imposibil de line și contorsionări aparent rupătoare de oase” (Brixx, flexer). Spre deosebire de alte stiluri de street dance, dansul și cultura flexing sunt născute nu din simpla dorință de a epata prin mișcări ci din nevoia imperioasă, vitală de a comunica despre experiențe foarte personale și totodată sociale, despre libertate și rasism, lupta zilnică pentru a ieși din marasmul străzilor, despre cum constrângerile social-politice și cele date de culoarea pielii pot distruge sau provoca tinerii să își depășească limitările – începând cu cele corporale.

Spectacolul americanilor poate nu a impresionat acel gen de public care, din nemișcarea inchizitorială a sălii de spectacol, așteaptă de la un show de dans mișcări perfecte, coordonare precisă și un geniu coregrafic. Însă astfel de spectacole sunt regeneratoare pentru orice spectator de astăzi, adesea desensibilizat de performance-uri și efecte vizuale tot mai puternice. Provocarea American Dance Show pentru public este de a păstra o minte liberă de așteptări și un suflet deschis spre a simți, trăi, înțelege lumea altfel, nu doar conform propriilor așteptări ci conform poveștii și realității altuia. Iar încurajările trupei, ca publicul să filmeze și chiar distribuie imagini pe rețelele de socializare – într-o epocă tot mai protectoare față de proprietatea intelectuală, dar și în care rețelele sociale sunt o hiper-comunitate crescândă, primitoare pentru absolut toate comunitățile și culturile – toate acestea au accentuat senzația de trăire liberă, rezonanță energetică și apartenență la o comunitate de vibe a unor indivizi din țări, culturi și experiențe diferite, pe care a creat-o acest spectacol.

Combinația de live streaming de pe scenă, invitația către public de a participa vocal și prin mișcare la ceea ce se întâmplă pe scenă, crearea unei conexiuni foarte energice și coagulante între scenă și public – cu siguranță acestea nu sunt elemente nemaivăzute în artele performative ale ultimilor ani, însă ele au creat la American Dance Show o senzație de energie, prospețime și conectare foarte vii.

Foto: Paul Baila / FITS



19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

19
/02
/19

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiția Vlădescu, scris și regizat de Lia Bugnar.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

Page 1 of 77712345...102030...Last »