The Expendables 3: Eroi de sacrificiu. Bătrâni și caftangii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-expendables-3-eroi-de-sacrificiu-batrani-si-caftangii/

CRONICĂ DE FILM. „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” urmează aceeaşi reţetă simplistă – multă cafteală – din primele două producţii ale seriei. Și mizează pe noi nume celebre de interpreţi ai unor foşti eroi de filme de acţiune, pentru ca aceştia să arate că încă mai pot şi pentru a stimula nostalgiile publicului.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 septembrie 2014

Sylvester Stallone pare a avea o idee fixă, dar de succes. A aduna eroii filmelor de acțiune ale anilor `80-`90 (al căror principal exponent interpretul lui Rambo se vrea a fi) și a-i pune împreună, fie și în roluri secundare, într-o, de acum, serie s-a dovedit o strategie cu priză la public. Cel puțin la acea parte a spectatorilor nostalgici după eroii copilăriei sau adolescenței lor.

„The Expendables 3: Eroi de sacrificiu”, regizat de tânărul Patrick Hughes (la filmele din această serie regia se numără însă printre ultimele lucruri care contează), este construit pe aceeași schemă simplistă din precedentele două părți, din 2010 și 2012.

Un comando secret de mercenari al CIA, coordonat de Barney Ross (Stallone) și însărcinat, ocazional, să facă munca murdară și sângeroasă a cunoscutei agenții americane de informații, primește o nouă misiune „aproape imposibilă”: de a captura un periculos dealer de arme, fost „expendable”. Restul e cafteală (plus ceva patetism de impresionat copiii de grădiniță).

Exprimată prin ricoșeu, ideea centrală a noului lungmetraj (de fapt, a întregii serii, care va avea și o patra parte) este că filmele de acțiune, apărute acum în epoca 3D-ului și a tehnologiei sofisticate, nu mai sunt ce-au fost odată.

Așa că este nevoie tot de vechii luptători – ajunși acum, inevitabil, la bătrânețe (sau pe aproape) – să arate cum se face treaba. Pentru asta ei își pun la bătaie mușchii (mai puțin atrofiați decât în realitate), cuțitele, pistoalele și armele automate de veche generație, experiențele de luptători, carisma și glumițele.

Pornit de la o idee a lui Sylvester Stallone, „The Expendables” este, bineînțeles, o joacă autoreferențială la prima mână (ce nu ezită totuși să se ia pe alocuri în serios). O joacă a cărei miză vizibilă este să satisfacă plăcerea spectatorilor de a revedea cât mai multe din starurile de acțiune de altădată. Dar și un prilej pentru acești eroi de a arăta că încă mai pot (și, de ce nu, de a mai face un ban din faima lor).

Pe lângă echipa obișnuită de vedete – Arnold Schwarzenegger, Jason Statham, Dolph Lundgren, Jet Li -, Sylvester Stallone îi mai aduce alături de el în această a treia parte pe Antonio Banderas, Wesley Snipes, Harrison Ford și, în rolul personajului negativ, Mel Gibson (în partea a doua, villain-ul era interpretat de Jean-Claude Van Damme), plus o echipă de câțiva tineri necunoscuți.

Esență a „filmelor cu bătăi”, „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” este un produs de divertisment lejer, un film de acțiune de tipul celor care au adus ani la rând cele mai ridicate audiențe unui post ca ProTV.

Distribuit de MediaPro Distribution, „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” a intrat de vineri în cinematografe.

INFO

The Expendables 3  (SUA, 2014)

Regia: Patrick Hughes

Cu: Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Randy Couture, Terry Crews, Arnold Schwarzenegger, Wesley Snipes, Antonio Banderas, Mel Gibson, Harrison Ford

Rating: ●●○○○

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.