,,The good postman” şi deschiderea frontierelor umane
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-good-postman-si-deschiderea-frontierelor-umane/

Istoria are poezia ei – undeva la marginea Bulgariei, graniţa cu Turcia e fixată între sat şi cimitir. Pe harta lumii, iată, există locul în care viaţa se desparte categoric de moarte.

Un articol de Diana Trăncuţă|28 martie 2017

Tot aici stă și esența acestui viii cu viii, morții cu morții. În Golyam Dervent probabil că sunt, însă, mai mulți morți decât vii. S-a plecat din sat, așa cum se pleacă nu doar din sate, ci din partea asta de lume, în general. Și totuși, puținii oameni care locuiesc în acest microunivers comatos, în fapt, niște bătrâni captivi în nostalgia altor timpuri, visează să salveze un acasă față de care se simt legați și înstrăinați în același timp.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, proiectat în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului One World Romania (13-19 martie 2017), se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film, dar ea nu stă, de data asta, în construcțiile vizuale, în scenariu sau în jocul actorilor. Ci tocmai în absența acestor elemente de cinematografie, în reproducerea fidelă a unor realități imediate. Cu excepția principalei teme în jurul căreia se creionează documentarul – refugiații sirieni –, dimensiunile rurale ale cadrului balcanic ne sunt familiare. Un peisaj superb, care lasă în urmă un sat cu mai puțin de 50 de locuitori, un loc în care timpul are răbdare, atâta încât se oprește. Apoi, aspectele sociale, cele care ne apropie și mai tare: rememorarea comunismului prin prisma tinereții nu doar a bătrânilor, dar și a satului în sine – un loc în care se dansa, se cânta, se mergea la film –, politica făcută din plictiseală, sau, din contră, din intenții bune, dar fără șansă, ideile extremiste, demagogia, trândăveala pe ritmuri orientale și, inevitabil, una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii în exoticul acestui spaţiu – micii și berea.

E greu de crezut că într-o astfel de lume îşi găsesc locul oameni care îşi proiectează o altă imagine asupra existenţei lor în mijlocul comunităţii. Poştaşul Ivan e unul dintre ei. Traducerea titlului în română l-a numit ,,cumsecade”, dar Ivan e, în felul lui, un erou. Când candidează la primărie, în programul lui politic intră un singur obiectiv: salvarea satului. Iar acest lucru presupune, pentru Ivan, repopularea lui cu refugiații sirieni pe care îi vede deseori fie încercând să treacă granița spre Turcia, fie adăpostindu-se în diferite locuri din sat. Îi vede şi la televizor: marginalizați sau omorâți de un grup infracțional bulgaro-ungar. Ivan îşi pleacă capul la ororile lumii, ruşinat şi simțindu-se probabil vinovat că eforturile lui eşuează.

România nu se confruntă deocamdată cu problema refugiaților, dar, dacă ar face-o, ecourile reticenţei s-ar auzi şi la noi. O societate încă închisă şi împărțind cu Bulgaria complexul cetății asediate, România ar scoate şi ea în față personaje de tipul contracandidatului lui Ivan, care vrea să facă ,,Bulgaria pentru bulgari.” Şi totuşi, în excesul lui de zel, acest om este inofensiv – el vrea scaunul de primar doar ca să scape de şomaj, iar peste propria ambiţie aruncă promisiunile electorale pe care le adresează în discursuri prosteşti. El nu vrea refugiați, vrea internet. Deşi are, fireşte, trăsături specifice acelor lideri ai lumii care au reînviat în secolul XXI curente naţionaliste, contracandidatul lui Ivan mai are mult până să ajungă la nivelul idolului său de la Kremlin. El rămâne, pentru moment, un om supus propriilor neputinţe, unul căruia îi revine performanţa de a obţine un singur vot, al mamei sale, declarat şi acela nul pentru că femeia îşi pune semnătura pe buletinul de vot.

O producţie bulgaro-finlandeză, ,,The good postman” copleşteşte prin felul în care exploatează mentalităţile oamenilor din Golyam Dervent. La Ivan, cel puţin, magnitudinea poveştii sale se confundă uşor cu un joc de rol; trezirea la realitate e cel puţin şocantă – există un om la o margine de graniţă care vrea să oprească lupta seculară a bulgarilor împotriva invadatorilor. În acelaşi timp, Ivan e un om pe care îl consumă singurătatea. Prin urmare, el vede în refugiaţi nu doar salvarea satului, ci şi a lui însuşi.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film…



04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.