The Pearl Button – din 4 septembrie în cinematografe 
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-pearl-button-din-4-septembrie-in-cinematografe/

Toamna acesta se lansează pe marile ecrane cel mai recent film al prolificului regizor chilian Patricio Guzmán. The Pearl Button, filmul premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în 2015 prezintă o poveste despre relaţia milenară a omului cu apa şi despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul.

Un articol de Liliana Matei|22 iulie 2015

Acțiunea este plasată în Chile și în cel mai mare arhipelag existent pe Terra, poziționat la sud de Chile, în Oceanul Pacific. Aici, cinci triburi au reușit să trăiască peste 10.000 de ani, petrecându-și majoritatea vieții pe apă, învățându-i tainele și reușind să supraviețuiască unor temperaturi polare și celor mai puternici curenți. Aceste triburi nu au conceptul divinității, însă cred în puterea apei și au învățat chiar să-i imite fiecare sunet.

Armonia comuniunii lor este distrusă în momentul în care primele campanii de colonizare ajung în arhipelag. Mai târziu, la începutul secolului XIX, are loc misiunea din timpul căreia datează legenda lui Jimmy Button, băștinașul care a renunțat la libertate și pământuri în schimbul unui nasture de sidef. Dacă la început, triburile sunt dezrădăcinate de forțele coloniale din Europa, la finalul secolului amenințarea vine de pe propriul continent, când autoritățile din Chile și Argentina vor să-i „civilizeze” punând capăt relației lor ancestrale cu apa.

Zeci de ani mai târziu, una din cele mai importante insule din arhipelag devine o închisoare secretă în timpul regimului Pinochet dar oceanul refuză să-i păstreze secretele sângeroase.

„Simt că lovitura de stat a lui Pinochet a avut loc anul trecut, luna trecută sau săptămâna trecută. Pentru mine timpul nu a trecut iar amintirile au rămas intacte și mă simt de parcă aș fi rămas prins într-o capsulă de chihlimbar.” Patricio Guzmán
După lovitura de stat, Guzmán a fost ținut în detenție pe Stadionul Național din Santiago și amenințat cu execuția. În 1973 a plecat din Chile iar mai târziu a devenit unul dintre cei mai apreciați regizori sud-americani, șase dintre filele lui având premiera la Festivalul Internațional de la Cannes, printre care: „The Pinochet Case”, „Salvador Allende” și „Nostalgia for the Light”.

02
/06
/13

Centrul Ceh organizează până pe 5 iunie un festival de film neconvenţional - filmele părăsesc cinematograful şi ies în oraş, într-o parcare, un spaţiu industrial, curtea unui muzeu şi un palat. De la filme clasice şi cunoscute până la thrillere experimentale şi comedii groteşti, Czech Film Hunting aduce o mostră reprezentativă de cinema cehesc autentic.

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.