Tiberiu Soare aduce „Spărgătorul de nuci“ la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiberiu-soare-aduce-spargatorul-de-nuci-la-sala-radio/

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Tiberiu Soare îi va ajuta pe toţi cei care nu au uitat să viseze să pornească în călătoria imaginară alături de Clara şi prinţul fermecat în tărâmul magic al dulciurilor.

Un articol de Andrada Văsii|9 decembrie 2013

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Tiberiu Soare îi va ajuta pe toţi cei care nu au uitat să viseze să pornească în călătoria imaginară alături de Clara şi de prinţul fermecat, în tărâmul magic al dulciurilor. 

Cel mai drag balet din toate timpurile pentru „copiii“ de toate vârstele, titlul care ţine capul de afiş al marilor teatre din întreaga lume la fiecare final de an: Spărgătorul de nuci, nemuritoarea poveste de Crăciun purtată în paşi de dans, transpusă în balet pe gheaţă, film artistic, desen animat, carte ilustrată, nu putea lipsi nici în acest an din sărbătorile noastre!

Dacă creaţia celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski este un „evergreen” al muzicii clasice, suita din actul II-lea –  Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor ş.a. – este cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului. Magia poveştii va prinde viaţă prin Orchestra Națională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, un extrem de rafinat cunoscător al muzicii de balet.

Citiți și: Tiberiu Soare: „Noi, muzicienii, suntem nişte vânători de stări privilegiate“ 

„Muzica baletului «Spărgătorul de Nuci» este o invitaţie de a vedea lumea altfel: ca pe un tărâm mult mai vast decât am fi crezut, populat de niște uriaşi binevoitori din a căror limbă înţelegem mai puțin de jumătate; un loc în care sensurile cuvintelor «magic» şi «banal» sunt complet inversate şi unde jucăriile au suflet şi personalitate. Este invitaţia de a vedea lumea prin ochii copilului care am fost cândva“ – a mărturisit Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, despre partitura pe care o va dirija.

Tiberiu Soare

Orchestra Radio va fi dirijată de Tiberiu Soare

Tot în programul serii veţi asculta o lucrare deosebită, în primă audiţie absolută: „Febra” – Triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel şi orchestră, partitură definitivată chiar în acest an, semnată de Dan Dediu, prolific compozitor român, cunoscut publicului larg şi datorită operei sale „O scrisoare pierdută” (montate recent la Opera Naţională Bucureşti).

Trei dintre cei mai mari muzicieni români ai momentului îşi vor da concursul: flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, singurul posesor român al unui flaut din aur de 18k, protagonist al turneului naţional „Flautul de aur”; Emil Vișenescu – clarinet, deţinător al unui număr mare de premii şi cu variate participări la festivaluri şi violoncelistul Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cunoscut publicului şi graţie turneelor sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place…BRAHMS?”.

Cea de-a treia lucrare a serii va fi Uvertura operei Răpirea din Serai, creaţie pe care Mozart a dedicat-o căsătoriei sale cu tânăra Constanze.

Foto credit: Virgil Oprina, Orchestrele și Corurile Radio, Tiberiu Soare

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.