TIFF (1): „Foxtrot” – Moarte în pași de dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-1-foxtrot-moarte-in-pasi-de-dans/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneţia şi prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata şi denunţă, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulţumirea autorităţilor politice şi militare.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 mai 2018

După ce primesc vestea că fiul său, aflat în armată, ar fi murit în timpul unei operațiuni, Michael (Lior Ashkenazi) și soția sa Daphna (Sarah Adler) au un șoc. În timp ce mama se izolează în camera sa (cu ea vom face cunoștință mai bine în ultima treime a filmului), tatăl ocupă centrul atenției – el rămâne să primească de la reprezentanții armatei veniți la ușa sa toate detaliile presupusei morți și ale viitoarei înmormântări.

Pentru a-i sugera suferința și vertijul interior, într-unul din planuri Samuel Maoz își filmează protagonistul de sus, plasând camera perpendicular deasupra bărbatului. Aparatul de filmat se mișcă odată cu personajul, iar efectul spectaculos de amețeală este transferat și spectatorului.

Este doar unul din numeroasele artificii pe care le etalează ostentativ dispozitivul regizoral în prima parte (redată din perspectiva tatălui) din cele trei în care este structurat filmul. Un dispozitiv preocupat mai degrabă să atragă atenția asupra sa, și mai puțin să redea trăirile emoționale ale bărbatului – încadraturile fixe, dar și tăieturile de montaj de multe ori abrupte par să reflecte o anume rigiditate a tatălui, un temperament dificil (tot ca simbol al durerii, își lovește violent câinele cu piciorul, gestul fiind plasat totuși în afara cadrului).

E adevărat, Samuel Maoz nu doar că se ține la mare distanță de sentimentalism (deși bărbatul este mai tot timpul cu ochii în lacrimi, în prim-plan), dar își bazează această primă parte pe un comic negru dat nu doar de un twist narativ care amplifică satira la adresa presupusei stupizenii a forțelor militare israeliene, dar și pe felul în care îi filmează pe reprezentanții armatei – în cadre subminate mereu de o tușă ironică.

Din acest registru cinic (durerea tatălui este, de altfel, mai mult ilustrativă), se trece la o parte a doua predominant comică, dar încheiată dramatic, pentru a întări ideea inutilității stării permanente de război pe care o întrețin autoritățile israeliene, dar și traumele suferite de tinerii din armată.

De această dată, suntem alături de Jonathan (Yonaton Shiray), fiul lui Michael și al Daphnei despre care s-a crezut că a fost ucis, și de alți trei colegi soldați, undeva în pustietate. Se presupune a fi un punct de control, plasat pe o șosea semi-abandonată, pe care foarte rar trece câte o mașină, oprită la barieră pentru a fi verificată.

Precaritatea locului reflectă absurdul teribil al situației – soldații locuiesc într-o baracă mizeră ce se înclină tot mai mult de la o zi la alta, riscând să se scufunde în noroiul bălții pe care tinerii trebuie să o străbată mereu, prilej pentru un comic vizual, de mizanscenă, discret și reușit.

Iar atunci când pe drum trece agale o cămilă, iar apoi Jonathan îi arată unui coleg pașii de foxtrot, ținând în brațe arma ca pe o iubită, ni se semnalează că suntem într-un registru suprareal și că acest fragment median funcționează ca o parabolă.

Partea a doua, cu sarcasmul și umorul său, este și cea mai reușită, și asta pentru că regia își ia o mai mare libertate, iar realitatea este dublată de evadări într-un imaginar nu lipsit de inventivitate.

Ultima treime, care vine după nou twist narativ radical (clarificat demonstrativ la final: destinul care se răzbună), este, de asemenea, într-o altă stilistică – aparatul de filmat scapă de rigiditate, iar compoziția cadrelor renunță la simiteriile și autocomplezența de până atunci. Camera devine mult mai mobilă și o urmărește aproape tot timpul pe Daphna, aflată în suferință.

Dominantă este acum starea de melancolie (întărită și de o muzică pe măsură), deși nici de aici nu lipsește comicul (ca secvența în care cei doi părinți fumează iarbă).

Însă, la fel ca în prima parte, tristețea personajului, de această dată a mamei, este puțin credibilă și mai curând enunțată prin aceleași cadre cu un chip răvășit – Samuel Maoz nu face nimic pentru a-și scoate personajele din postura de simple eficii simbolice și pentru a le da profunzimea necesară astfel încât filmul să fie mai mult decât un exercițiu stilistic care vrea să epateze.

„Foxtrot” va intra din 8 iunie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

01
/10
/19

Lungmetrajul documentar „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, scris și regizat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan, va rula în cinematografele românești din 11 octombrie 2019. Filmul, al cărui motto este „Acasă nu e decât distanța dintre unde ești și unde visezi să fii”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

01
/10
/19

Un omagiu dedicat actorului român cu origini basarabene Ilarion Ciobanu, o selecţie cu scurtmetraje de şcoală ale regizorilor noului cinema şi un film celebru pentru copii fac parte din programul celei de-a 5-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău, care va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi la AMTAP.

30
/09
/19

La cea de-a 14-a ediție Animest (4-13 octombrie), starurile industriei vin în România cu povești, sfaturi și secrete din culisele celor mai premiate producții la care au lucrat. Întâlnirile-eveniment cu experții în domeniu vor avea loc la AWE (Adaptive Work Environment), spațiul care va găzdui și o serie de prezentări ale creatorilor autohtoni care fac diferența.

30
/09
/19

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris și regizat de Dan Chișu, cu Mihai Călin și Diana Cavallioti în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de la Varșovia, care se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

30
/09
/19

Almodóvar, Malick, Jarmusch, Dardenne, Dolan, Bellocchio, Loach, Herzog – cele mai recente filme ale marilor regizori ai cinematografiei mondiale se văd în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest între 18 și 27 octombrie. Retrospectiva Claude Lelouch, focus Spania cu Albert Serra invitat special, Ziua de Aur cu câștigătoarele Palme d’Or, Ours d’Or și Camera d’Or. 

29
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu Dana Rogoz, Mădălina Craiu şi Răzvan Vasilescu în distribuţie, „Mo” (2019), scris şi regizat de Radu Dragomir, este un debut pe alocuri stângaci, dar în final onorabil, care are curajul de a aborda un subiect sensibil.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

27
/09
/19

O selecție cu zece filme premiate cu Palme d’Or la Cannes va putea fi văzută cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, la Cinemateca Union. Filmele vor fi precedate de scurte interviuri video cu unii dintre cei mai mari regizori contemporani care răspund la întrebarea: Cum s-a schimbat cinematograful în ultimii 30 de ani și încotro se îndreaptă?

27
/09
/19

Actorul Victor Rebengiuc se alătură eforturilor de peste 21 de ani ale Fundației Hope and Homes for Children România, printr-o campanie dedicată celor mai vulnerabili dintre copiii României. Spotul video care transmite mesajul emoționant al celebrului actor este o inițiativă a agenției Papaya Advertising și poartă semnătura creativă a lui Robert Tiderle.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

26
/09
/19

În acest an, la Cannes, zbuciumul și durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard și provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeași secțiune.

26
/09
/19

“What is love? Baby don’t hurt me, don’t hurt me, no more.” i-ar fi spus Juan lui Esther și poate Carlos Reygadas, Nataliei Lopez. O familie care trăiește undeva la țară, în Mexic, se ocupă cu creșterea taurilor de luptă. Esther conduce ferma, în timp ce soțul ei, Juan, un poet celebru, crește și face selecția puternicelor animale. Când lui Esther începe să-i placă de îmblânzitorul de cai, Juan pare incapabil să-și atingă propriile așteptări legate de el însuși.

Pagina 30 din 277« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »