TIFF 2014, partea întunecată: zombi, canibali și povești bizare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2014-partea-intunecata-zombi-canibali-si-povesti-bizare/

Experienţe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neaşteptate, zombi, exorcişti, canibali – amatorii de senzaţii tari au la dispoziţie trei secţiuni cu poveşti „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows şi noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopţii.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2014

TIFF 2014 – UMBRE

Două dintre cele 14 titluri din secțiunea Umbre/ Shadows, prezentată de ShortsTV, vor avea parte de proiecții speciale la TIFF 2014.

Canibal, unul dintre cele mai premiate filme spaniole recente, îi aduce la Cluj pe regizorul Manuel Martín Cuenca și pe actrița Olimpia Melinte, nominalizată cu acest dublu rol la Premiile Goya, categoria Revelaţia Anului.

E povestea unui bărbat care ascunde un secret teribil: nu se poate hrăni decât cu femei de care nu se poate atașa emoțional. Totul se schimbă când apare Nina, o tânără de origine română de care se îndrăgostește.Canibal va fi distribuit în săli de Transilvania Film.

TIFF 2014

Europa Report

Actrița Anamaria Marinca revine la Cluj cu Europa Report, SF-ul lui Sebastián Cordero, în care joacă rolul unui astronaut trimis pe una dintre lunile lui Jupiter, pentru a cerceta dacă există viață.

În experimentalul A Masque of Madness, actorul britanic Boris Karloff (1887-1969) se transformă în 170 de personaje, dând naştere unei schizofrenice călătorii horror în care îşi înfruntă diverse versiuni ale lui însuşi.

În Enemy, al lui Denis Villeneuve, film distins cu Marele Premiu al filmului fantasy european la Sitges 2013, un bărbat devine obsedat de dublura lui identică. În distribuție: Jake Gyllenhaal, Mélanie Laurent, Sarah Gadon, Isabella Rossellini.

TIFF 2014 – FĂRĂ LIMITĂ

Provocatoare sunt și cele 12 titluri din secțiunea dedicată în mod tradițional filmelor care împing convențiile, Fără limită/ No Limit.

TIFF 2014

Tom à la ferme

Mult-așteptatul Tom à la ferme, noua producție marca Xavier Dolan, favorita criticii la Festivalul de la Veneția (Premiul FIPRESCI), va avea premiera la TIFF. Dolan joacă rolul unui copywriter care ajunge la țară pentru o înmormântare și intră într-un joc bolnav. Într-un joc masochist intră un bărbat și în satiricul R 100, al lui Hitoshi Matsumoto, omagiat cu o retrospectivă la TIFF, acum doi ani.

Renumitul regizor coreean Kim Ki-duk testează din nou limitele suportabilității în Moebius, un film fără nici o replică în care o familie se va trezi împinsă pe panta unei distrugeri îngrozitoare.

Extrem de intens, controversatul L’Inconnu du lac, distins cu Premiul de regie Un Certain Regard la Cannes, anul trecut, urmărește povestea de dragoste pasională dintre doi bărbați care se întâlnesc pe malul unui lac.

TIFF 2014 – MIDNIGHT DELIRIUM

TIFF își va ține spectatorii treji până spre dimineață, cu un program croit pe placul fanilor genului horror. De luni până vineri (2 – 6 iunie), de la miezul nopții, la Cinema Arta va rula câte un film din Midnight Delirium, de a cărui selecție s-a ocupat Mihai Mitrică.

La proiecția de marți, 3 iunie, la trei ceasuri rele, Cockneys vs. Zombies, favoritul publicului la San Sebastian Horror and Fantasy Film Festival și Toronto After Dark Film Festival 2012, spectatorii machiați și/sau costumați în zombi vor fi vedetele nopții: au intrare gratuită la film și vor fi fotografiați la panoul TIFF.

În această comedie horror, doi frați și niște bătrânei gata să împuşte totul în jur se pun contra apocalipsei zombilor care loveşte Londra.

Exorcizări fără număr au loc în Asmodexia, un horror SF despre o infecţie a sufletului ce se răspândește extrem de repede și care necesită toată energia unui preot.

În indianul Fly (Cel mai original film – Toronto After Dark 2013), un bărbat se transformă în muscă și se răzbună pe cel care i-a furat iubita, iar un jurnalist înfruntă o întreagă familie de canibali în Sawney: Flesh of Men.

Foto cu filmele TIFF 2014 – www.tiff.ro

10
/06
/21

„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată Cea mai bună piesă a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

10
/06
/21

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, ce are loc între 6-17 iulie 2021.

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

07
/06
/21

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca.

04
/06
/21

La Civil de Teodora Ana Mihai a fost ales în selecția oficială a Festivalului de la Cannes, 2021, în secțiunea ‘Un Certain Regard’. Director de imagine este românul Marius Panduru (autor al imaginii filmelor “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, “Polițist adjectiv”, “Closer to the Moon”, “Aferim!” sau “Eu când vreau să fluier, fluier”).

04
/06
/21

Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai. Decernarea premiilor și proiectiile de gala, vor avea loc în cadrul Magyar Mozgókep Fesztivál 2021 - Balatonfüred – Veszprém www.mozgokepfestival.hu

03
/06
/21

Bucuria revenirii la cinema s-a simțit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinți și copii au ales să își petreacă ziua liberă în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condițiile restricțiilor în vigoare.

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.