TIFF 2019 – Nicolas Cage: Cel mai mare dar pentru un actor este imaginația
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-nicolas-cage-cel-mai-mare-dar-pentru-un-actor-este-imaginatia/

MASTERCLASS „Cel mai mare dar pentru actor de film este imaginaţia”, a spus, în cadrul unui masterclass la Cluj-Napoca, celebrul actor american Nicolas Cage, invitat special la TIFF, unde a primit Trofeul Transilvania pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 iunie 2019

Celebrul actor american Nicolas Cage, cu roluri în peste 1oo de filme în aproape patru decenii de activitate, a fost invitatul special al ediției din acest an a TIFF (31 mai – 9 iunie), unde i s-a oferit Trofeul Transilvania pentru contribuția adusă cinematografiei mondiale, în cadrul unei scurte ceremonii înaintea proiecției cu unul din filmele sale cult – „Face/Off” (1997, r. John Woo).

În fața jurnaliștilor și a simplilor spectatori, el a susținut și un masterclass, moderat de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov. Ziarul Metropolis a transcris o mare parte dintre cele mai interesante lucruri spuse de actor la discuția în care a vorbit despre cariera sa, despre metoda de lucru și despre celebritate.

despre vizita la Cluj-Napoca și în România

Iubesc ploaia. Trăiesc în Deșertul Mojave, în Las Vegas, așa că îmi place ploaia. M-am bucurat de țara voastră frumoasă. Am mers în acea localitate medievală frumoasă (Râmetea – n.r.).  Am mâncat gulaș unguresc, care a fost minunat. Mi-a dat o energie bună. La mina de sare (Salina Turda – n.r.) a fost sălbatic. Ca un decor de film. Mi-a amintit de „Călăuza” lui Tarkovski. E ca într-o altă dimensiune.

despre comparația făcută de un critic: dacă actorii ar fi melodii pop, atunci Nicolas Cage ar fi „Bohemian Rhapsody”

Îmi place melodia. Nu sunt convins de comparație, dar o accept. Melodia asta e o călătorie, te trece prin surprize și schimbări.

E interesant că numim asta masterclass. Nu m-am văzut niciodată ca un maestru („master” în engleză – n.r.), ci ca un elev. Trebuie să rămâi tot timpul un elev. Cei care vrem o viață în cinema trebuie să ne păstrăm mintea de elev. Să nu îți fie teamă să eșuezi și să îți asumi risuri. Să înveți tot timpul.

Nu m-am văzut niciodată ca având o carieră. O văd ca pe o muncă.

despre familia sa de artiști și de oameni din lumea filmului

Nu aș spune că a fost un handicap. Am fost inspirat de familia mea, de unchiul meu, Francis Ford Coppola. Totuși, nu acesta a fost motivul pentru care am ales actoria.

Am fost întotdeauna interesat de televiziune. Îmi aduc aminte când eram mic și mă uitam la televizor. Ce se întâmpla la televizor era mult mai interansant decât ce se întâmpla în sufrageria mea.

Am fost foarte norocos că am crescut într-o familie de artiști. Tatăl meu a fost profesor de literatură comparată și era interesat de cinema. Când aveam 7-9 ani, el avea un proiector și un ecran și ne arăta filme. Am văzut filme expresioniste germane, „Nosferatu – Simfonia groazei”, „Cabinetul doctorului Caligari”. Îmi dădeau coșmaruri, dar mă inspirau.

Mă ducea la cinema de artă, unde vedeam „Cetățeanul Kane și „Splendoarea Ambersonilor”, dar și filme de Fellini. De mic am fost expus la filme fascinante care m-au inspirat.

Simțeam presiunea numelui Coppola, care este o moștenire frumoasă, dar, ca tânăr actor care încerca să intre la Hollywood, era ceva la care trebuie să fac față, pentru că lumea doar despre asta întreba. Așa că, atunci când mi-am schimbat numele în Cage și regizoarea Martha Coolidge m-a distribuit cu numele nou în „Valley Girl” (1983), m-am simțit eliberat. Am simțit că greutatea numelului a dispărut.

despre stilul său de actorie

Am încercat să număr filmele în care am jucat, dar nu am nimerit niciodată. Sunt cu siguranță mai mult de o sută. Dar am pierdut numărătoarea.

Pentru cei care poate nu știu ce a fost expresionismul german, trebuie spus că este vorba de filme mute, în care actorii trebuiau să fie mai expansivi cu expresia facială, pentru că nu puteau folosi vocea. Unele interpretări din acele filme sunt extrem de stilizate, abstracte. Mi s-a părut fascinant. Dar odată cu apariția sonorului, cinema-ul și actoria au s-au mai neutralizat. Nu se mai foloseau așa de mult corpul și expresia facială.

Ca actor tânăr și ca om care venea dintr-o familie de artiști și ca cineva care începea să dezvolte un concep numit sincronie artistică, credeam că ce poți face într-o formă de artă, poți face și în alta. Așa cum există pictură impresionistă, există și actorie impresionistă.

În „The Bad Lieutenant” („The Bad Lieutenant: Port of Call – New Orleans”, 2009 – Werner Herzog), nu am folosit niciun fel de droguri, dar mi-am amintit de unele greșeli pe care poate le-am făcut în urmă cu 30 de ani, iar memoria le-a adus în interpretarea mea. Aceasta ar putea fi considerată o interpretare impresionistă.

În legătură cu expresionismul german: în „Vampire’s Kiss” (1988, r. Robert Bierman – n.r.), jucam un personaj care își pierdea mințile. Interpretarea lui Max Schreck din „Nosferatu”, unde juca un om care credea că este un vampir, a fost calea mea de a intra în acest rol.

Mătușa mea, Talia Shire, pe care o știți din „Rocky” și „Nașul”, a fost prima persoană care mi-a spus că naturalismul este un stil. Nu știu de ce mi-a spus-o, pentru că nu eram un actor profesionist atunci, eram încă un puști, dar mi-a rămas în minte. În actorie poți ave diferite stiluri, așa cum ai în pictură. De ce să nu devii abstract?

despre termenul folosit pentru a-și descrie stilul: „mega-acting”

I-am spus mega-acting? Nu mai știu. Dar îmi place – „big acting”. Să nu încerci să fii foto-realist. Poți să faci „mega-acting”, să construiești o interpretare de acest fel, dar trebuie să fii informat de conținutul emoțional al personajului. Trebuie să fie autentic, palpabil, organic, sprijinit de o emoție sinceră.

despre ce înseamnă „sentimentul Super 8”

Am acest concept din copilărie. Tatăl ne-a luat mie și fratelui meu o camera de filmat Super 8 foarte frumoasă. Eu și fratele meu făceam mici filme în curtea din spate. La opt ani, făceam filme despre triunghiuri amoroase. Dar jucam și un super-erou. Făceam aceste filme de bucurie. Nu era vorba de bani, de recompense, ci doar de entuziasmul de a spune aceste mici povești. Acesta e sentimentul Super 8 și e cel mai bun mod de a face filme.

despre Oscarul primit pentru rolul din „Leaving Las Vegas” (1995)

Gary Oldman a spus odată că sunetul aplauzelor nu trebuie ignorat. Sunt recunoscător pentru Oscar, pentru că vine de la oameni de film și actori care au văzut ceva în acea interpretare. Înseamnă mult.  Nu am anticipat asta. Agentul meu de atunci, Ed Lamotta, mi-a dat scenariul și mi-a spus că este răspunsul la toate rugăciunile mele. Nimeni nu voia să facă acel film, nici studiourile mari, nici companiile de producție independente. Era prea întunecat. M-am gândit că oricum nu o să câștig niciodată un Oscar, așa că de ce să nu îl fac?

despre metoda sa de actorie

Cel mai mare dar pentru actor de film (sau în orice artă) este imaginația. Este cea mai mare resursă a ta. Apoi, este abilitatea de a crede în imaginația ta. Să te lași purtat de imaginație. Unii sunt dotați cu o imaginație mai mare de mici. Este un factor hotărâtor dacă urmezi această cale.

Imaginația poate fi amplificată prin trucuri. Iar aici apare conceptul de „Nouveau Shamanic”. Am luat asta dintr-o carte de Brian Bates, care a spus că toți actorii sunt șamani, indiferent dacă știu sau nu. Te duci în imaginația ta pentru pentru a face personajul credibil.

despre „Cage Rage” și despre cum se simte cu reprezentarea sa vizuală în epoca internetului

Iau acest lucru în două moduri. Pe de o parte, mă deranjează. Mashup-urile scot momentele de răbufnire din contextul întregului film. Iau o singură scenă și o aruncă într-un amestec de explozii, de răbufniri pe care personajele mele le-au avut în mai multe filme. Asta a creat așa-numita „Cage Rage”, pentru că e vorba de cum îmi pierd controlul. Da, de multe ori când fac asta urmăresc să fie comic. Știu că e amuzant. Dar e gândit. Construiesc asta. Sper că oamenii se vor uita la ele și apoi vor merge la aceste filme, pentru a vedea cum au ajuns personajele la astfel de răbufniri.

Pe de altă parte, nu mă deranjează. În acest sens, sunt recunoscător. Pentru că internetul este o experiență și o tehnologie moderne, mă face să mă simt mândru în privința celebrității. Însă nu vreau celebritate. Sunt împotriva celebrității. Nu am cont pe Twitter, pe Instagram, pe Facebook. Nu vreau să fiu văzut. Însă acum toate lumea are telefoane și camere de filmat, și chiar dacă nu vreau să fiu văzut, mă vânează peste tot să mă înregistreze. Așa că este inutil, indiferent dacă vreau sau nu. Dar dacă această cultură a internetului ajută la a mă păstra în continuare relevant, atunci așa să fie. Singurul lucru pe care îl cer este că dacă îți plac meme-urile cu mine, expresiile faciale, răbufnirile, atunci vezi și filmele. S-ar putea să îți placă.

despre fani

Eu sunt la rândul meu un fan al multor actori sau cântăreți. Cunosc acest sentiment și îl apreciez. Nu am avut niciodată o experiență terifiantă cu un fan. Oamenii pe care i-am întâlnit au fost foarte entuziaști și pozitivi. Îmi place energia asta. Mă gândesc deseori cum ar fi fost dacă îi întâlneam și eu pe John Lennon sau Bruce Lee.

Tatăl meu mi-a spus odată ceva interesant: dacă admiri munca unei persoane, nu întâlni acea persoană, pentru că s-ar putea să nu fie așa cum ți-ai imaginat-o. Până la urmă, cu toții suntem oameni. Cu toții avem slăbiciuni. Când întâlnesc pe cineva, încerc ca asta să se întâmple într-un context potrivit. Să fiu umil, să fiu bun.

Nu vreau să dezamăgesc niciun fan. Pentru că este o relație, indiferent dacă cunosc sau nu persoana respectivă. Este o relație secretă, ca relația pe care o aveam eu cu Marlon Brando când îi vedeam filmele – era ca un tată.

Credit foto: Simion Buia

07
/07
/20

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber - F-SIDES şi CINEVARA - le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

Pagina 1 din 26412345...102030...Ultima »