Timisoara a intrat oficial in cursa pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii în anul 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/timisoara-a-intrat-oficial-in-cursa-pentru-titlul-de-capitala-europeana-a-culturii-in-anul-2021/

Municipiul Timişoara a intrat oficial, joi seară, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, anunţul fiind făcut de primarul Nicolae Robu, care a subliniat importanţa zilei de 20 decembrie, dată la care, în urmă cu 23 de ani, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism.   J oi seară, în […]

Un articol de Andrada Văsii|21 decembrie 2012

Municipiul Timişoara a intrat oficial, joi seară, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, anunţul fiind făcut de primarul Nicolae Robu, care a subliniat importanţa zilei de 20 decembrie, dată la care, în urmă cu 23 de ani, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism.

 

J

oi seară, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara, a fost semnată într-un cadru festiv Carta Timişoarei, de susţinere a municipiului pentru a deveni, în anul 2021, Capitală Europeană a Culturii.

Carta a fost semnată de primarul Nicolae Robu, precum şi de invitaţi la eveniment, printre care consuli, primari din regiune, din ţară şi din străinătate.

„În 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un act de curaj care a dus la pierderea unui număr important de vieţi omeneşti. Sărbătorim, azi (joi – n.r.), acea victorie şi în egală măsură comemorăm pierderile a ceea ce a însemnat acea victorie. Nu întâmplător am ales această zi pentru ca Timişoara să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021. Gândim această candidatură într-o manieră complexă. Credem că Timişoara trebuie să fie Capitală Culturală, dar nu pentru a se reprezenta pe ea însăşi, ci pentru a reprezenta judeţul Timiş şi regiunea de vest, din care face parte. Azi avem invitaţi din Timişoara, din judeţul Timiş şi din regiunea de vest, dar avem şi invitaţi din Europa largă. Dorim ca prin această înţelegere a candidaturii să ne manifestăm ca atare în 2021, când sperăm că vom fi Capitală Culturală Europeană. Timişoara este un oraş aparte, care are ca şi caracteristică multiculturalitatea. Timişoara este un centru universitar puternic, are cele mai importante instituţii culturale, la care aş adăuga performanţele în plan economic. Pentru toatre acestea, Timişoara merită să fie Capitală Europeană a Culturii”, a spus, în discursul său, Nicolae Robu.

 

Momentul semnării Cartei Timişoarei a fost urmat de o gală care a avut loc la Opera Română din Timişoara. Au evoluat pe aceeaşi scenă, în premieră mondială, Mike Stern şi Trilok Gurtu, într-un proiect al muzicianului Csaba Toth Bagi: „Balkan Union with Csaba Toth Bagi, Mike Stern & Trilok Gurtu”.

Totodată, de la ora 19.00, în Piaţa Operei din Timişoara, legendara formaţie Phoenix a susţinut un concert aniversar, trupa împlinind cinci decenii de existenţă.

Potrivit calendarului, în anul 2015, România anunţă oraşele candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii şi depune dosarele de candidaturi, iar în 2017 va fi desemnat oraşul câştigător din România şi cel din Grecia, care vor purta acest titlu timp de un an.

 

 

Sursa: Mediafax

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.