Timp, Memorie și Spațiu în literatura exilului
https://www.ziarulmetropolis.ro/timp-memorie-%c8%99i-spa%c8%9biu-%c3%aen-literatura-exilului/

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanţi autori contemporani de limbă arabă, se va afla la Bucureşti în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2018

Autorul își va întâlni cititorii români joi, 31 mai, la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona (Grădina Secretă), unde va purta un dialog cu scriitoarea Daniela Zeca, pornind de la romanul său apărut la Editura Polirom, pe tema: Timp, Memorie și Spațiu în literatura exilului. Elias Khoury va fi prezent, de asemenea, sâmbătă, 2 iunie, la ora 16.00, la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2018, la Scena Arena din Pavilionul B al Complexului Romexpo.

Invitați, alături de autor, la ambele evenimente vor fi ES Rana Mokaddem, Ambasadoarea Republicii Libaneze în România,  Nicolae Dobrișan, traducătorul volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Evenimentele sînt organizate de Editura Polirom și Ambasada Republicii Libaneze în România, iar intrarea este liberă.

Adam Dannun imigrează la New York încercând să fugă de o dragoste distrusă de traumele psihologice provocate de ocupaţia israeliană. Lucrează într-un restaurant unde prepară falafel şi începe să scrie un roman de dragoste al cărui protagonist este Waddah al-Yaman, un celebru poet arab din vremuri apuse. Dar odată ce firul poveştii se desfăşoară, îşi fac apariţia întâmplări mai vechi din copilărie, din ghetourile pe care armata israeliană, după ce a evacuat mare parte din Lod, le-a construit pentru cei rămaşi în oraş. Personajele din poveste devin oameni din lumea reală, iar istoria dramei trăite în ghetourile palestiniene se contopeşte cu încercările naratorului de a se elibera de o identitate care nu mai e doar a lui.

Elias Khoury s-a născut la Beirut în 1948. A lucrat în presă între 1975 şi 1997 şi a îngrijit rubrica de cultură a ziarului Al-Safir (1981-1991), a revistei Al-Karmel (1981-1983) şi a suplimentului literar al ziarului Al-Nahar (1992-2008). A fost profesor invitat la Columbia University, New York (1980-1982) şi global distinguished professorla New York University (2001-2014). Elias Khoury a scris nuvele, romane, eseuri de critică literară şi piese de teatru. Romanul „Poarta soarelui” a fost desemnat cea mai bună carte a anului 2002 de Le Monde Diplomatique, The Christian Science Monitor şi The San Francisco Chronicle. Romanul „Ca şi când ea ar fi dormit” a primit Arabic Novel Prize 2008. Elias Khoury a fost nominalizat la International Prize for Arabic Fiction 2017.

21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

19
/01
/18

Mai multe manuscrise originale ale scriitorului american Stephen King au fost distruse într-o inundaţie care a avut loc la o librărie aflată în oraşul Bangor din statul american Maine. Din cauza inundaţiei, librăria Gerald Winters And Son a pierdut 2.000 de cărţi, reprezentând 90% din inventar.

18
/01
/18

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

11
/01
/18

Se împlinesc, iată, pe 15 ianuarie, 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, ocazie cu care vă propunem să ne reamintim de acesta prin intermediul unor scurte fragmente din corespondența sa cu Veronica Micle, extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Polirom, 2000).

08
/01
/18

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Muzeul Național de Arheologie organizează recitalul „Dor de Eminescu“, în interpretarea actorului Ion Caramitru și a clarinetistului Aurelian-Octav Popa.

07
/01
/18

Piața de carte din România n-a fost deloc săracă în anul 2017, însă la fel ca în anii trecuți, puține dintre ele au fost reale evenimente editoriale. Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariţii din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/17

Pe 21 decembrie 1989, începea Revoluția la București. Era, așadar, începutul schimbării. La 28 de ani distanță, vă propunem să aruncăm o privire în urmă și să ne amintim de unde venim.

20
/12
/17

​Săptămâna aceasta a sosit din tipografie o carte-eveniment: „Bulgaria & Romania – 10 years in the European Union / Bulgaria & România – 10 ani în Uniunea Europeană / България & Румъния – 10 години в Европейския Съюз”, o inițiativă Timișoara 2021 și Plovdiv 2019. Volumul a fost lansat, ieri, 19 decembrie, la Sofia, în cadrul unui eveniment amplu al Asociației Plovdiv 2019, iar astazi, 20 decembrie, într-o zi cu o semnificație specială pentru orașul de pe Bega, volumul va fi lansat la Timișoara începând cu ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei, în prezența Primarului Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a consilierilor locali și a Simonei Neumann, director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană.

09
/12
/17

O poveste despre înstrăinare și pierderea rădăcinilor, o poveste despre un felul cum o carte a lui Gogol modifică destine, un nou roman semnat de celebra scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, „Porecla”, a apărut în colecția Babel a Editurii Nemira.

04
/12
/17

Scriitorul american Christopher Bollen este marele câștigător din 2017 al Bad Sex in Fiction Award, un trofeu literar insolit, care recompensează cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în anul în curs. Romancierul american a fost recompensat pentru volumul său "The Destroyers", ce conține un paragraf în care protagonistul își compară organele genitale cu "un triunghi de biliard"