Nora Iuga, în 87 de fragmente superbe
https://www.ziarulmetropolis.ro/nora-iuga-in-87-de-fragmente-superbe/

La începutul lunii ianuarie, poeta Nora Iuga a împlinit 87 de ani.

Un articol de Andrei Crăciun|23 Ianuarie 2018

Am selectat pentru dumneavoastră 87 de fragmente din opera scriitoarei. Nora Iuga este și prozatoare, și traducătoare (printre multe altele, traducătoarea Hertei Müller în limba română). Mai multe despre literatura Norei Iuga puteți citi aici.

  1. Sunt cârciumioare mici în care nu au acces decât bărbații. Femeile se furișează pe lângă ziduri, au basmale negre pe cap și rochii lungi în culori întunecate. Le citești pe chip o dependență veche de legi punitive, care face să crească în ele seducția nepermisului. O turcoaică la Berlin are ceva de madonă perversă.

  2. Nu am știut niciodată cât de categoric e atuul seriozității asupra unei femei învățate să se joace.

  3. O scriitoare pe care am cunoscut-o în 1981 la un colocviu internațional în Berlinul răsăritean mi-a spus că avea o prietenă, Judith, locuiau pe același palier, ușă-n ușă. Și dintr-odată Judith a dispărut. Conștiința comodă a găsit imediat explicația: s-a mutat. Și nu a mai interesat-o dacă ar putea exista și altă alternativă. Nu a știu. Stau și gândul stă. Un vagon de tren, un vagon de vite străbate stepele Ucrainei. Încotro?

  4. Mă uit la vitrine, la pantofi (…). Văd o pereche de pantofi albi cu botul rotund, complet fără toc, cu o baretă foarte discretă. Așa aveau păpușile mele. Întreb cât costă. 300 de mărci. Nu-i de mine. La fel ca în București, refuzul de a-mi oferi o bucurie ușoară care m-ar face să pășesc altfel pe stradă. Refuzul unui mic lux, chiar atunci când mi-l pot permite. Merge și așa. De asta avem gândaci și munți de gunoaie, de-asta scuipăm în lift, de-asta ne acceptăm mizeria și ne mândrim că suntem martiri, de-asta e așa de lung drumul spre Europa.

  5. Ce ciudat, imaginația e ferită de simțul ridicolului. Imaginația este realitatea liberă. Am ales-o pe ea, paradoxal, dintr-o constrângere: numai în imaginație îmi pot sătura toate necesitățile. Uneori seamănă cu amintirea, e o re-creere, e ca o traducere izbutită, dar mult mai încăpătoare, inventează timp, taie distanțe, te lasă să-ți însușești prin propria voință inaccesibilul.

  6. Stau în fața unui zid dărâmat și nu știu de ce nu am sentimentul unei victorii.

  7. Merg cu capul în jos. Asfaltul cenușiu sub șiroaiele de ploaie este singurul lucru din Berlin care mă face să mă simt în București – cenușiul asfaltului peste tot același.

  8. Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui. Uneori am impresia că suntem doi cai înhămați la aceeași căruță, că parcurgem același drum, că bem din același jgheab.

  9. Numai mașina de scris. Numai ea, tastele pe care au trecut alte degete, brațele literelor impulsionate de mișcările gândului, hârtia care se derulează pe car ca o iubire consumată în singurătate, o simt a mea, în ea îmi deșert creierul, fața mea ascunsă poate cea mai frumoasă.

  10. Mă impresionează eroismul bătrânilor, acel orgoliu de a nu se lăsa; octogenarele coafate, fardate, care urcă în autobuz fără să ceară sprijinul nimănui, vrând să-și dovedească lor însele că sunt în stare, că mai pot, că nu se lasă excluse.

  11. La noi în România oamenii când vor să fie degajați sunt vulgari.

  12. – De când porți ochelari?/ – De un an/ – Eu i-am pus la 45. Ochii tăi au câștigat față de ai mei trei ani./ – Și la ce-o să-mi folosească acest câștig când sunt mort? – mi se schimbă expresia; nu te speria, am un umor macabru.

  13. Mă sperie aparatele, automatele, acești declanșatori de confort, pe care nu i-am văzut în București; confortul mi se pare complicat, mai curând un disconfort pentru cel care e silit să-l învețe.

  14. Până când m-am mutat la bloc, urcam toate scările din București pe jos, pentru că mă temeam că liftul s-ar putea să cadă în puț sau să continue să urce până iese prin acoperiș. Știu că nu mă avantajează aceste destăinuiri, dar cred că port în mine un instinct primitiv care nu se lasă dresat.

  15. Nu știu de ce mă atrag lucrurile și locurile îndepărtate. Nu-mi place să ajung ușor la ceva. Și pe urmă, partea estică a Berlinului mă cheamă, în ciuda acelei rămâneri în urmă, a gustului îndoielnic, a unei anumite brutalități, poate pentru că împart cu oamenii aceia un trecut asemănător (…).

  16. O puzderie de pescăruși se agită într-o cușcă sub un clopot de plasă metalică, se rotesc, țipă sfâșietor sub acoperișul care-i condamnă la captivitate. Iar pe aceeași cupolă, deasupra vacarmului, a zbaterii, un pâlc de porumbei dorm liniștiți. Să cred că numai cei aflați în captivitate vor să zboare și cei care au deasupra cerul liber nu se sinchisesc de asta?

  17. Îți dai seama că acum toate astea îți aparțin, casa și grădina și felinarele și copacii prin care se filtrează lumina, și foșnetul apei înviorând iarba, și aleile cu pietriș, și poarta de fier, totul. Îl privesc cu ochi mari și mă las vârtejului acela de vorbe ca partizanca din filmul Al 41-lea, vrăjită de ofițerul țarist.

  18. Scriitorii sunt păsări rare, așa le place să fie considerați. dar dacă n-ar avea gesturi comune și fiziologii comune, geniul ar rămâne singur în forța de gravitație a altei lumi, ar fi doar o pată neagră în care nu trăiește niciun microorganism.

  19. Mă gândesc la Mihai, prietenul meu cu douăzeci de ani mai mare decât mine, care acum se odihnește probabil într-un cimitir din Paris. El îmi spunea mereu că nu există profesie mai frumoasă decât cea de dezocupat (…).

  20. Mă gândesc la prințul Mâșkin și la Rogojin și simt mai mult ca oricând regretul de a nu mă fi iubit cu un rus.

  21. Mi-e dor de un vin. De fapt, nu de vin, de ora aceea albastră care vine tiptil ca un prestidigitator și-mi scoate eșarfe din mâneci și porumbei din sân. Ce teribilă terapie îmi aplic eu scriind. Am învățat de la Goethe. Când vrei să scapi de o iubire scrii o poezie. Mie îmi trebuie un roman.

  22. Incontinența de veselie a adolescenților germani. O veselie agresivă care nu se gândește că atunci când cineva e singur râsul doare.

  23. Aș vrea să fiu fierbinte ca o vară bucureșteană. Să-mi dau corpul ăsta la întors ca un palton uzat a cărui stofă e ca nouă pe partea nepurtată.

  24. Iar râsul acela deșănțat al adolescenților care-mi zgârie pereții, îmi sparge somnul, îmi sfâșie cerceafurile și mă face să mă sperii de viitor.

  25. Deșert din mine toată repulsia pe care o simt față de ziariști, acești roboți care înregistrează tot conform unor comenzi prestabilite și nu mai au nimic al lor, nimic care să-i oprească pentru o clipă să-și asculte interiorul, nimic omenesc.

  26. Mi-ar fi plăcut să-l am profesor la orele de dictare, nu aș fi făcut greșeli de ortografie.

  27. Vreau să văd femei frumoase și mai ales picante, pentru că aici femeile sunt ori grase, ori seamănă cu bărbații. De fapt, vreau să văd curve.

  28. Totdeauna mi-am dorit, nu, de fapt, nu, era doar un impuls venit din subconștient, să fiu măcar pentru o noapte femeie de stradă într-un oraș străin.

  29. Fizionomia unui oraș pe care ți l-ai însușit, pe care ți l-ai construit. Pe care îl porți înăuntrul tău, crește acolo și tu știi că atunci când îți va umple tot spațiul va trebui să-l pui la loc de unde l-ai luat.

  30. (…) acum descopăr ce mi-am dorit dintotdeauna. Să trăiesc într-un hotel, să fiu total anonimă și să vorbesc cu o frunză.

  31. Lumina felinarelor străbate frunzișul compact ca un siș. Îl simt în inimă.

  32. Totdeauna e un lanț de coincidențe de care suntem legați ca niște câini și nu putem trece mai departe de voința mâinii care ne conduce.

  33. Îmi imaginam ce simte un măr în mâna unui copil care s-a bătut cu zăpadă.

  34. Mă gândesc la Herta. Mă obsedează. O aud vorbind. Indiferent ce spune, o simți vibrând fizic în cuvinte. E întreagă în cuvânt, cu forță și patimă. Rar am întâlnit un scriitor care să semene atât de mult cu ceea ce scrie. (…) Când îi traduc cărțile, simt acolo o mare suferință și compasiune umană, dar și un spirit justițiar care mă neliniștește. Ea nu-și uită niciodată rănile. Durerea ei e maximă. Oare știe să ierte? Are ochi în care nu te poți uita multă vreme. Ochi care dezbracă până la os, ochi care te ustură și te fac să te suspectezi de toate greșelile. Aproape că-ți vine să le inventezi, să scormonești acolo, în încâlcelile gândului până dai de o vină de care nu erai conștient. Herta cauterizează.

  35. (…) mă copleșește deodată o tristețe iremediabilă. E tristețea invizibilă a unei figuri geometrice.

  36. Singura mea legătură cu țara e acest telefon care tace brusc în mijlocul discuției lăsând fraza neterminată, ca și când cel cu care vorbeai a făcut un stop cardiac.

  37. În general nu întreb cum s-au născut ideile, îmi place să cred că s-au născut din neant, așa cum se rupe o unghie sau cum apare o stea din întâmplare.

  38. Berlinul mi-a dat lumea. Nimeni nu mi-a dat vreodată mai mult.

  39. poezia se citește cu ce se scrie:/ fața nevăzută a lunii

  40. iată sunt o cutie nenorocită de carton/ din care s-au scos pantofii/ și i s-a pus capacul la loc.

  41. în pomi atârnă o sută de păsări măiastre/ cu gâtul în jos, și ciorile zboară/ cu pene albastre în cioc, improvizând cuiburi/ în gurile căscate ale visătorilor adormiți.

  42. ceșcuța japoneză este spartă/ și-n zațul ăsta negru de cafea/ a apărut un câine rău la poartă.

  43. sunt semne totdeauna/ ca încheieturile vinete/ ale unor mâini îmblânzite.

  44. septembrie e-un gând/ și noaptea un ziar/ cu textul sfâșiat la jumate.

  45. nu e un anotimp această toamnă/ e însuși patul tău/ în care faci amor în gând/ ca într-o ceainărie chinezească/ ca într-un autobuz cu cocoșați.

  46. și iată norii se răsfiră/ moartea se ameliorează.

  47. iar în bucătării în dezordine/ fața de masă cu romburi/ la fel buzunarele cangurului/ în care puiul crește dormind.

  48. sunt oameni de iarbă/ care se iubesc în parcuri,/ și paznicii trec fără să-i vadă.

  49. Sunt un enfant prodige la 85 de ani. M-am născut la conjuncția dintre un ochi de miel și o furculiță.

  50. în dicționar./ la litera J./ citesc: Jupiter. 75 milioane/ kilometri depărtare de soare. pe planetă se observă/ o pată. de culoare roșie și formă ovală.

  51. e fum dincolo de copaci. arde vaporul din parcul Titan.

  52. le spun poezii. nimeni nu râde. nimeni nu plânge./ pe limba mea aleargă un cal. în galop. dacă e alb./ ninge.

  53. armăsarul respira sacadat.venea de la montă. de sub coada iepei. îl privea un crin/ imperial. când alb. când roșu. l-am auzit nechezând./ ploua ca’n codrii bacăului.

  54. lumânările/ nu țin de cald.

  55. mă dădeam mare. marea a plecat. mi-a răspuns./ au venit munții.

  56. Cuțitul de argint taie strada Plăcerii./ strada Plăcerii intră în Teiul Doamnei.

  57. la morga spitalului. trandafiri gri/ răsar din ciment. ce să facă și ei.

  58. plouă./ și nimeni nu vede ochiul lui jumate verde./ jumate căprui. s-a reabilitat ca orice bărbat./ îmi duce bagaju’.

  59. un mânz alb nechează în difuzor/ și-i frig și burează.

  60. un voiajor. un domn înalt. venea să mă vadă/ tot astfel, pe sub felinare. pe străzile orașului./ trecea încă un ghețar.

  61. vecina de la șase. e trecută de 80/ toți șoferii îi dau 70. vecinul salcâm și vecinul crin./ o salută cu respect. a adoptat trei șoricei.

  62. Baletul e o meserie cu viață scurtă. Iată un motiv simplu pentru care merită să te sinucizi!

  63. Așa cum luna are o față văzută și una nevăzută, așa cum orice râu are un mal stâng și un mal drept, așa cum orice munte are un urcuș și un coborâș, au și neamurile caracterele și destinele lor.

  64. Plecau jidovii în diligențe. Pe cai de furat din grajdurile palatelor maure.

  65. În anul ăla, în mai 1943, a plouat 31 de zile fără oprire.

  66. Ceva mătăsos, foșnitor se zbate în subțioara mea. Mâna răspunde prompt la semnal. Apucă fluturele și-l aruncă pe jos, zbaterea rămâne câteva secunde în palmă. Lângă piciorul fotoliului, capul lui Ioan Botezătorul pe tavă.

  67. Pe ăsta nu poate să-l cheme decât Leo, îmi spuneam, uitându-mă la coama lui rebelă și frecându-mi brațele pe care încă mai stăruia urma strânsorii lui.

  68. Toată noaptea o auzea bătându-i în piept cum bate unu’ cu pumnul în poarta albă (…).

  69. (…) am observat că hârtia pe care scrii este cea mai perfectă ladă de gunoi, tot ce se adună în exces acolo în creier și începe să doară trebuie deșertat. și iubirile dau primele semnalul, eu sunt un balon, un mic dirijabil, când sacii de nisip mă țin pe loc, îi arunc pe rând și mă înalț.

  70. (…) împlinise, în ianuarie, când bradul nu fusese încă despodobit și aruncat de pe balcon, șaizeci și cinci de ani. De pe la cincizeci am început să nu mai vreau ă fiu sărbătorită. Mi se părea la fel de absurd ca și când aș fi schimbat aba la niște flori veștede.

  71. Avea o privire verde inexpresivă care parcă înota într-un borcan gol.

  72. Oricât ți-ai urî trecutul, nu poți scăpa de el.

  73. Sunt ca un aspirator care s-a oprit brusc în mijlocul camerei. Ce caută omul ăsta la mine. Poate chiar face parte din Partidul România Mare. O fi prieten cu Vadim.

  74. (…) mă rog să-mi țină Dumnezeu viu organul cu care scriu.

  75. Un prieten îmi povestise că a încercat (n.r. – o priză de hașiș), și zgomotul subțire pe care îl făcea urina curgând în WC se amplificase atât de mult încât auzea sunete de orgă.

  76. Nu pot să mă culc cu el, nici să-i fiu mamă nu pot.

  77. Vrei s-o păstrez ca amintirile? Ce să fac cu amintirile, nu mai am timp să-mi fac amintiri.

  78. Când am închis ușa, parcă am șters cu tuș negru un cuvânt greșit.

  79. Acum nu mai urăsc pe nimeni.

  80. Nu ți s-a întâmplat niciodată să fii cu un bărbat care te satisface mai mult decât oricare altul și tu să visezi, în timp ce faci amor, la unul care te posedă intelectual. Ai dreptate, știu cum e, dar până la urmă rămâi cu primul.

  81. Cine știe, poate mai am glande tinere și el cu instinctul lui mă simte, altfel nu s-ar purta cu mine cum te porți cu o femeie de care ești îndrăgostit.

  82. Pe suprafața netedă, proaspăt lăcuită, se plimbă nepăsător un gândac, îl strivește cu palma, nenorocitul cade pe parchet, apoi îl mai strivește o dată cu piciorul.

  83. Am cunoscut homosexuali care s-au îndrăgostit de mine și eu de ei. Acele idile au fost cele mai pure și mai înălțătoare întâmplări ale mele.

  84. Eu sunt totul și dragostea și ura și adorația și repulsia și generozitatea și invidia.

  85. Simțeam cum mă atrage, îmi venea să merg cu el până în iad.

  86. În momentul în care îți transformi iubirea în text, realitatea trăită devine derizorie, poate de aceea iubirile artiștilor nu sunt credibile.

  87. (…) în rest, totul e literatură.

Foto: Hyperliteratura

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

Page 1 of 8612345...102030...Last »