Piaţa de carte din România n-a fost deloc săracă în anul 2017, însă la fel ca în anii trecuţi, puţine dintre ele au fost reale evenimente editoriale. Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariţii din anul care tocmai s-a încheiat.
Un articol de Monica Andronescu|7 ianuarie 2018
1.„Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin, Humanitas Fiction
„Aviatorul”, cel mai recent roman al lui Evgheni Vodolazkin (foto), care, după ce a făcut furori cu „Laur”, propune o poveste care privește același chinuit secol 20, cu toate tulburările pe care istoria le-a adus cu ea în Uniunea Sovietică și în lumea întreagă. Un bărbat pe nume Innokenti Platonov, născut în 1900, și înghețat în azot lichid în urma unui experiment dement la mijlocul anilor ’20, va fi trezit pe un pat de spital în ultimul an al secolului 20. Dincolo însă de toată povestea care merită savurată îndelung, dincolo de infinitele detalii a două vieți și două planete diferite – Rusia anilor 1900 și Rusia anilor 1999 –, două vieți trăite într-una singură, dincolo de „zborul” fascinant dintr-o parte a secolului în alta, care-și are „trenul de aterizare” în cimitir, acolo unde Innokenti caută cu disperare urme ale lumii lui, frânturi și oameni, rămâne o extraordinară și atât de profundă sondare a sufletului uman și a felului cum se modifică el în lumina diverselor întâmplări ale istoriei și, mai mult decât atât, o excelentă modalitate de a explica această istorie.
2.„Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu” de Florin Chirculescu, Editura Nemira
„Greva păcătoșilor” este, cu siguranță, cea mai importantă apariție în zona ficțiunii românești, un roman care vine total în contra curentului în literatură în acest moment, un roman amplu, de peste 1000 de pagini… În anul 632, undeva, la începuturile islamului, în anul morții profetului Mahomed, un medic evreu încearcă să-i ușureze sfârșitul. Barzillai ben Zakai, tabib-ul școlit în India, reușește niște intervenții chirurgicale incredibile pentru acel moment, iar precizia cu care Florin Chirculescu descrie instrumentele, prafurile și operațiile în sine este fascinantă. Poreclit Sahib, medicul care o ia cu mult înaintea timpului său, atât în ceea ce privește tehnica medicală, cât și în privința mentalității, scrie o carte… o carte despre un medic din viitor… De partea cealaltă, anul 2013, într-un București aproape apocaliptic, doi frați gemeni caută o carte și vor să escaladeze vârful ucigaș Nanga Parbat din Himalaya. Unul dintre ei, Sahib, este medic la Marele Mall Medical. Iar al doilea, Mesneraș, este agent al serviciilor secrete. Și în mijlocul acestei lumi, al acestui București surprins atât de realist, încât pe alocuri alunecă în realism magic, totul stă sub amenințarea unei greve a medicilor. O grevă care tot stă să se întâmple și a cărei amenințare, ca un tăvălug, se rostogolește și scoate la iveală mizeria unei societăți absurde și corupte. Surprinsă pe alocuri cu precizia unui reportaj jurnalistic. Este însă unul dintre marile romane ale literaturii române și, îndrăznesc s-o spun, un roman care bate multe dintre cărțile premiate la cele mai importante concursuri literare ale lumii.
3.„Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk, Editura Polirom
O carte încântătoare, „Femeia cu părul roșu” este o poveste despre prima experiență erotică și felul cum îți poate ea marca viața. „În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor și la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viață, la femei și la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roșu m-a învățat să mă cunosc și m-a învățat, totodată, sensul fericirii…” Cem Çelik, un adolescent de șaptesprezece ani din Istanbul, visează să devină scriitor și în tot acest timp duce o viață banală în tumultoșii ani 80, între o mamă prea protectoare și un tată preocupat în permanență de politică și care într-o zi dispare. Iar din acel moment, destinul lui Cem ia o întorsătură neașteptată… Devine fântânar și caută apă în pustiu. Dar în târgul de la capătul lumii, Cem o zărește pe Femeia cu Părul Roșu. Un roman în stilul lui Pamuk, răscolitor, misterios, oriental…
4.„Bricabrac” de Lucian Pintilie, Editura Nemira
O carte-eveniment, volumul „Bricabrac” al lui Lucian Pintilie este valoros în aceeași măsură prin dimensiunea memorialistică, dar și prin latura lui de frescă socială a deceniilor opresive dintr-o Românie în care nu era loc pentru niciun fel de libertate. Povești despre marile lui spectacole, despre spectacole interzise, celebrul „Revizorul” care s-a jucat doar de patru ori, povești despre filmele lui celebre, despre oameni pe care i-a întâlnit, fragmente disparate dintr-o existență de geniu, care, puse laolaltă, recompun o existență de geniu. Cartea începe absolut seducător cu el la un festival de film, privind două colege pe plajă. Era foarte cald, iar el stă gol într-o cameră de hotel și se gândește la „Revizorul”. Cartea oferă o extraordinară deschidere spre lumea lui interioară și îl poți intui și simți în modul cel mai concret pe Lucian Pintilie, cu eul lui puternic. Niciuna dintre mărturisiri nu e dramatică, deși destinul lui de creator n-a fost dintre cele mai liniștite. Dar niciodată nu alunecă în sentimentalism. E povestea unui destin fabulos oferit cadou între copertele unei cărți.
5.„Amurgul marinarului” de Yukio Mishima, Humanitas Fiction
O superbă metaforă o morții, „Amurgul marinarului” este, în același timp, de o teribilă concretețe. Un roman cutremurător, care mustește de acea cruzime rece pe care numai copiii o pot avea, povestea lui Mishima îți trezește gustul amar din „Împăratul muștelor” sau „Pluta meduzelor”. E o poveste care curge încet, în două anotimpuri, vara și iarna, undeva, la malul mării, în Yokohama. Căci marea va rămâne, de-a lungul întregii povești, acel element seren, deopotrivă plin de chemări neștiute și rece ca gheața, care înghite vieți și dăruiește amintiri aromate. „Amurgul marinarului” e o poveste – ușor absurdă în teribila ei cruzime care crește la umbra unei false normalități – despre singurătatea absolută. Otrava se insinuează încet, până în ultimele pagini, când marinarul este purtat de grupul de copii din secta „inimilor dure” spre grota unde avea să afle Chemarea Marii Cauze și să-și trăiască amurgul…
6.„Contraviața” de Philip Roth, Editura Polirom
Construit în cinci părți, romanul analizează pe rând, din perspective diferite, aceeași familie, în care focusul se schimbă pe rând și naratorul și personajul principal asemenea. Întâi este în prim-plan fratele lui Nathan, un dentist plin de succes din America, un bărbat pe deplin împlinit, cu familie, carieră și amantă, a cărui viață intră brusc în criză la 30 de ani, din cauza unei boli cardiace, al cărei tratament îi provoacă impotență. Alegerea e „simplă”: impotența pe viață sau o operație care l-ar putea costa viața. Și naratorul se joacă apoi din diverse perspective cu aceste date și cu personajele, punându-le în situații limită – moartea sau intrarea într-un grup radical sionist în Israel… Totul pentru ca, în cea de-a patra parte, autorul să întoarcă fila și să dezvăluie că totul, tot ce ai citit până atunci, e doar o parte dintr-un roman scris de Nathan, el însuși mort din pricina unei operații ca cea la care îl condamnase pe fratele lui. Jocul de-a micul demiurg pare să fie plăcerea ușor perversă a lui Roth – cel care se declară ateu convins – și care spune cu cruzime aproape: „Când scriu, sunt singur. Și totul e plin de frică, de singurătate și anxietate – dar niciodată n-am avut nevoie de religie să mă salveze”. Acest dispreț teribil transpare și prin paginile din „Contraviața”, altminteri o excelentă incursiune în viața evreilor de dincolo de Israel, o extraordinară dezbatere despre extremism, făcută cu inteligență și finețe, în pagini care te macină încă multe zile după ce le-ai citit.
7.„Porecla” de Jhumpa Lahiri, Editura Nemira
Lăsând în urma Calcutta, cuplul Ganguli pornește spre America, unde începe o altă viață. În urmă rămâne o lume întreagă, rămâne o noapte teribilă în care un bărbat este salvat miraculos dintr-un cumplit accident feroviar, iar „salvarea” lui poartă numele „Gogol”… Și viața începe din acel moment să curgă altfel. Odată ajunși în America, doi tineri din India se trezesc față în față cu un nou univers și aduc pe lume un copil. Un copil al cărui nume-poreclă îi va marca întreaga existență. Sensurile vieții și identitățile se schimbă și, odată cu ele, destinele pornesc spre noi orizonturi. Din detalii de mare finețe se țese saga unei familii care, departe de casă, caută să ajungă acasă. Pătrunzând în cele mai ascunse ținuturi sufletești, descoperind teritorii gingașe, „Porecla” spune mai multe povești, dezvăluie mai multe generații, traume și căutări, într-o lume dominată de fragilitate, ca un cerc închis, ca o damnare…
8.„Casa Golden” de Salman Rushdie, Editura Polirom
Salman Rushdie este unul dintre acei scriitori învăluiți într-o aură de legendă, de când ayatolahul Ruhollah Khomeini a pronunțat celebra fatwa împotriva lui, care-l condamnă la moarte, ea fiind valabilă și în prezent, iar Rushdie trăind protejat de Serviciile Secrete, ascuns undeva în marele New York. Rushdie revine în atenția lumii cu „Casa Golden”, o carte așteptată, o carte despre America sau, mai exact, despre New York, în perioada cuprinsă între alegerea lui Obama la Casa Albă și ajunul victoriei lui Donald Trump. Iar cuvintele lui rezumă extrem de bine această victorie care a scandalizat lumea, sugerând că Trump n-a venit din nimic… „Unul dintre motivele pentru care cred că am putut scrie această carte este acela că mult din ceea ce reprezintă Trump și din ceea ce a dezlănțuit el era acolo oricum, dacă priveai cu atenție. Și nu putea fi distrus prin înfrângerea lui. Odată ce ai scos dopul de la sticlă, lucrurile țâșnesc afară”. „Casa Golden” este romanul unei lumi roase pe dinăuntru, cu dezechilibre psihice și dezorientări sexuale despre care se vorbește pe față. Un roman care vorbește despre adevăr, teroare și minciună, în care un loc aparte îl ocupă deontologia jurnalismului în lumea noastră.
9.„Arhipelagul altei vieți” de Andreï Makine, Editura Polirom
„Arhipelagul altei vieți” păstrează, ca, de altfel, întreaga literatură a lui Andreï Makine, rădăcini puternice în Rusia din care a evadat. Ceea ce-l face unic și atât de plin de sevă în Occidentul care îi premiază și-i prețuiește cărțile este tocmai această legătură cu Rusia, este tocmai seva Siberiei copilăriei lui care curge printre rânduri. De data asta, Makine spune povestea unui loc situat dincolo de timp și de spațiu, în care viața capătă o valoare și o calitate cu totul aparte. În Insulele Șantar, la marginea dinspre Extremul Orient a Rusiei, viața curge altfel, iar acul busolei nu poate indica nordul. Acolo, în acest sfârșit și început de lume își plasează Makine povestea. E povestea unei vieți trăite și repovestite tocmai pentru a dezvălui valoarea cu totul pierdută în lumea noastră a verbului „a trăi”. Povestea se întinde pe mai bine de jumătate de secol și, cumva dintr-o perspectivă paralelă cu mare istorie, spune în ce fel se propagau undele de șoc de la centru spre zonele îndepărtate ale Rusiei. Un tânăr crescut într-un orfelinat este trimis undeva spre Extremul Orient, pe un șantier unde era nevoie de ucenici de macaragii și geodezi… Ajunge în Tugur, iar aici, în această zonă uitată de lume, întâlnește un om cu o poveste. O poveste care avea să-i schimbe viața. Pavel Garțev îi destăinuie într-o noapte istoria unei lumi întregi. Îl întoarce în timp, undeva la începutul anilor 50, când Uniunea Sovietică se pregătea de al Treilea Război Mondial, un război atomic, și în pustietățile din Extremul Orient soldații făceau exerciții și învățau să se ferească de atacuri atomice.
10.„Cum să fii fericit în România”, volum colectiv coordonat de Oana Bârna, Editura Humanitas
La aproape trei decenii de la căderea unui regim dictatorial, România își începe anul 2017 în stradă. Vrând să dărâme un guvern proaspăt ales, dar care calcă imediat în picioare idealurile unei generații care n-a apucat să trăiască în comunism. Volumul publicat de Editura Humanitas însă, „Cum să fii fericit în România” cuprinde mărturii despre (ne)fericire ale unor oameni care au trăit în comunism mare parte din viață și care aproape că nu știu să vorbească despre fericire. Printre ei, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Andrei Pleșu, Monica Pillat, Horia Roman Patapievici… Citind volumul care se deschide cu texte de Cioran, pătrunzi într-o lume în care cuvântul „fericire” e rar folosit.
Nu, nu e un manual despre fericire, nu e un volum motivațional care să-ți dea câteva ponturi și să vindece un fel de depresie națională. Deloc. E mai degrabă o radiografie ca un puzzle a României ultimelor decenii. Cu toate nefericirile în care trăim, ca colecție de tristeți pe care să le pui într-o sticlă și să le arunci în mare în speranța că cineva le va găsi într-o zi, într-o altă galaxie.
