#TimpulSăCitim: lectura reduce stresul și te face să te simți mai puțin singur
https://www.ziarulmetropolis.ro/timpulsacitim-lectura-reduce-stresul-si-te-face-sa-te-simti-mai-putin-singur/

Este dovedit ştiinţific, cititul te face să te simţi mai bine! 20 de minute de lectură pe săptămână te fac să te simţi cu 20% mai mulţumit de viaţa ta , în vreme ce doar 6 minute de lectură reduc stresul cu 68% .

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2020

Prin cea de a doua ediție a campaniei #TimpulSaCitim, Asociația Curtea Veche aduce în discuție beneficiile pe care lectura le poate avea pentru sănătatea psihică și emoțională și lansează o provocare: aceea de a citi împreună și în această toamnă, sub hashtag-ul #timpulsacitim.

 „Ajută-ne să demonstrăm că putem găsi #TimpulSăCitim! Filmează-te citind o pagină din cartea preferată, postează clipul cu hashtag-ul campaniei și setarea Public pe contul tău de Facebook sau Instagram până pe 14 noiembrie. Pentru fiecare nou cititor care ni se alătură astfel, noi vom dona câte o carte unui copil din mediile defavorizate.” – așa sună îndemnul Asociației Curtea Veche, care a reușit în ultima săptămână să împânzească rețelele de socializare cu clipuri video care promovează lectura de plăcere. Zeci de nume cunoscute, de la ASR Principele Radu al României, la scriitori, artiști, psihologi, jurnaliști, antreprenori, precum și zeci de cititori pasionați, au decis până acum să participe la inițiativa #TimpulSaCitim.

Conform psihologilor, lectura e cel mai bun și la îndemână remediu pentru a face față perioadelor dificile. Cititul este recomandat pentru a crește toleranța la schimbare și a trece mai ușor peste perioade de izolare. Conform studiilor, 1 din 5 persoane care citesc se simt mai puțin singure. Cititul de plăcere scade cu 28% riscul de depresie, iar 30 de minute de lectură pe zi cresc media de viață cu 2 ani. În plus, cititul cărților tipărite înainte de culcare te ajută să adormi: cititorii au cu 43% mai multe șanse să scape de insomnii. Pe site-ul timpulsacitim.ro puteți găsi resurse cu statistici despre beneficiile lecturii.

Campania #TimpulSaCitim, pornită anul trecut de Asociația Curtea Veche alături de Curtea Veche Publishing și Leo Burnett Bucharest, și-a propus să demonstreze prin puterea exemplului personal că, deși întrebați de ce nu citim, cel mai des spunem că nu avem timp, ne putem găsi momente pe care să le dedicăm lecturii. România rămâne una dintre țările unde se citește cel mai puțin. Într-o epocă a fake news-urilor și a încercărilor aduse de schimbările profunde și bruște din societate, cititul rămâne vital.

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]