„Tipografic Majuscul”, elogiat de critica internațională: „un hibrid curajos”, „un film formidabil”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tipografic-majuscul-elogiat-de-critica-internationala-un-hibrid-curajos-un-film-formidabil/

Presa internaţională de specialitate a apreciat lungmetrajul „Tipografic Majuscul” al lui Radu Jude, prezentat sâmbătă în selecţia Forum a Festivalului de Film de la Berlin, drept „un hibrid curajos” şi „primul mare documentar al anului”.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2020

Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţia celui de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

O poveste adevărată cu nuanță kafkiană. Intenționat aspră și manieristă”, a scris The Hollywood Reporter despre „docudrama sobră” a lui Radu Jude. „Estetica asemănătoare animației are o latură suprarealistă edificatoare, Kafka îl întâlnește pe Brecht cu un strop de pop art”.

Variety a notat: „Radu Jude oferă o apreciere istorică printr-o investigație brechtiană exhaustivă într-un caz de asuprire statală sub conducerea lui Ceaușescu”. Publicația americană apreciază și „fascinanta gamă de clipuri din emisiuni de televiziune” folosită din Arhiva Televiziunii Naționale.

În acord, Screen Daily remarcă faptul că prin „tăierea abruptă a fiecăruia dintre aceste segmente (à la Godard sau în stilul Michael Haneke), Jude le folosește pentru a pune cap la cap imaginea unei false utopii pe care Mugur o respinge și care are ca scop distrugerea voinței individului în numele «unui tărâm al solidarității indestructibile»”.

Abuzurile făcute de serviciile secrete din timpul dictaturii Ceaușescu sunt aduse la viață „cu însuflețire”. Filmul este „un hibrid curajos care combină documentarul de arhivă cu punerea în scenă a unei «piese documentare» scrise de Gianina Cărbunariu”.

Filmul este excelent jucat de distribuția din care fac parte Ioana Iacob și Șerban Lazarovici, care reușește să proiecteze o imagine puternică a lui Mugur ca exemplar vital al protestului social”, mai notează Screen Daily.

Francezii de la Lepolyester.com sunt de părere că „«Tipografic Majuscul» este formidabil”. „Mai puțin narativ decât alte filme ale lui Jude, forma este radicală, iar ironia este parte din ea”.

Radu Jude semnează primul mare documentar al anului. Cu această confruntare conceptuală, dar simplă, ne arată că violența și paranoia erau peste tot, dar și că răzvrătirea latentă se regăsea pretutindeni. Ecoul în ziua de astăzi este la fel de palpabil”.

Filmul, al șaptelea lungmetraj al lui Radu Jude, rulează în cinematografele din România începând cu 21 februarie 2020.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

Tipografic Majuscul” este o producţie microFILM în coproducţie cu Televiziunea Română şi Hi Film Productions. Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, cofinanţat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în asociere cu nomada.solo. De vânzările internaţionale se ocupă Best Friend Forever, iar în cinematografe este distribuit de Hi Film Productions.

Radu Jude este inclus în selecția Forum și cu documentarul „Ieșirea trenurilor din gară”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă. Filmul va avea premiera mondială pe 26 februarie.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Radio România Cultural, BIZ, FILM, Ziarul Metropolis, Scena9, All About Romanian Cinema, MovieNews.ro, Cinefan.ro

Foto: Silviu Gheție

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.