„Toamna Simfonic”, concertul lui Tudor Gheorghe, în premieră şi exclusivitate la TVR 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/toamna-simfonic-concertul-lui-tudor-gheorghe-in-premiera-si-exclusivitate-la-tvr-1/

Inegalabilul artist Tudor Gheorghe, de al cărui nume se leagă o jumătate de secol de muzică dragă publicului românesc, revine în această săptămână la Televiziunea Română, singurul canal media prin care toţi cei care-l îndrăgesc pe rapsodul craiovean pot deveni, pentru următorii trei ani, telespectatorii concertelor sale.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2017

Spectacolul aniversar este programat duminică, 15 octombrie, de la ora 21.10. În preambul vineri, 13 octombrie, de la ora 21.00, Tudor Gheorghe este invitatul lui Ionuţ Cristache într-o ediţie specială a emisiunii „România 9”.

Inegalabilul artist Tudor Gheorghe, de al cărui nume se leagă o jumătate de secol de muzică dragă publicului românesc, revine în această săptămână la Televiziunea Română, singurul canal media prin care toţi cei care-l îndrăgesc pe rapsodul craiovean pot deveni, pentru următorii trei ani, telespectatorii concertelor sale.

Vineri, 13 octombrie, de la ora 21.35, Tudor Gheorghe este invitatul lui Ionuţ Cristache într-o ediţie excepţională a emisiunii „România 9”.

Telespectatorii TVR vor avea ocazia ca, pentru aproximativ o oră, să afle povestea celor 15 ani de spectacole Tudor Gheorghe simfonic și să intre în universul unui artist complet şi complex care consideră că: „întreaga mea activitate nu trebuie să fie confundată cu ceea ce numim astăzi showbiz, nu sunt din această categorie. Activitatea mea, viaţa mea, munca mea e inclusă în spaţiul cultural-educativ al acestei ţări, pentru că trăim o perioadă destul de amară din acest punct de vedere, în care educaţia şi cultura lasă mult, mult de dorit. Şi atunci încerc şi eu, cu minimile mele puteri, să umplu acest gol pe care, iată, cei 26 de ani l-au creat în societatea română”.

Duminică, 15 octombrie, de la ora 21.10, sunteţi invitaţi să urmăriţi spectacolul „Toamna Simfonic” – susţinut în 26 octombrie 2016, la Sala Palatului din Bucureşti, cu casa închisă, în faţa a 4.000 de spectatori. Tudor Gheorghe a creat în 1999 seria de spectacole orginale numită „Anotimpurile poeziei româneşti”, fiind singurul artist din România care are anotimpurile sale, cinci la număr: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna şi Femeia.

Spectacolul Toamna simfonic  face parte din această serie şi a marcat împlinirea a 15 ani de la primul spectacol Tudor Gheorghe simfonic. Pe scena de la Sala Palatului, alături de Tudor Gheorghe, în spectacolul „Toamna Simfonic”  au evoluat membrii Orchestrei Naţionale Radio şi Corul Naţional de Cameră Madrigal „Marin Constantin” sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu.

Primul concert aniversar – „Primăvara simfonic“ – a fost difuzat de TVR 1 în exclusivitate în 17 aprilie, în a doua zi de Paşte a acestui an.

Foto: Tudor Gheorghe – tudorgheorghe.ro

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

25
/07
/23

Pregătirile pentru Analogue Festival 2023 sunt în toi. Peste exact o lună, pe 25 august, pe platoul Făget de lângă Mioveni, vom da startul celei de-a doua ediții a festivalului, care propune publicului evadarea în natură și muzică. Anul acesta, pe lângă deja mult-așteptatele ridicări cu balonul cu aer cald sau activările-surpriză ale sponsorilor și partenerilor, organizatorii și-au propus să transforme locul într-un uriaș board game.