Toate lucrurile care se întâmplă la Buzău în Săptămâna Teatrului Tânăr sunt frumoase. Sunt despre tinereţe, voluntari devotaţi, artişti cu idei noi, ateliere cu şi despre teatru, dar şi o atmosferă de festival ce se resimte în tot oraşul Buzău, în ciuda anotimpului rece care începe să apară. Toate aceste lucruri creează amintiri, amintiri pe care Alois le-ar putea lua oricând.
Un articol de Diana Parpalea|19 octombrie 2022
Spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, de la Reactorul de creație și experiment din Cluj-Napoca, regizat de Andrei Măjeri, e despre toate lucrurile care ne definesc și care ne pot fi luate de un neamț ursuz pe numele său real Alzheimer. Mai este și despre toate aceste lucruri care ne dor și ne bântuie. Despre toate lucrurile pe care le-am fi putut face ori pe care am vrea să le facem. Despre o mamă și un fiu ale căror amintiri, unul despre altul, sunt luate abuziv de Alois.
Textul scris de Cosmin Stănilă este despre o fostă actriță, iubită și apreciată de publicul său, care se află la debutul bolii de Alzheimer. Peste toate textele învățate de-a lungul anilor, peste sutele de pagini, replici și personaje se așterne subit o ceață. Peste tot ce o definea se așază acum Alois. Presupusa salvare apare atunci fiul ei, Cristi, vine în vizită și decide să rămână cu ea pentru a o ajuta. Ajutorul este doar închipuit, deoarece cu fiecare clipă petrecută în preajma acestei boli care-i joacă pe amândoi; cu fiecare clipă, amândoi uită câte ceva. Mama își pierde conștiința, iar Cristi, toate celelalte lucruri. Este evident o dramă, dar o dramă care ne sperie pe toți. Sute de oameni, mii, sunt diagnosticați cu această boală, iar povestea lui Eszter Nagy e doar o mică piesă dintr-un puzzle mult prea mare.
Regia semnată de Andrei Măjeri vine în completarea textului cu multă subtilitate. Cu ajutorul decorului creat de Adrian Balcău, care desenează un spațiu fantomă, fără pereți reci, acoperit de perdele gigantice, care din punct de vedere metaforic îi descrie toată viața din spatele și fața cortinei; dar și cu ajutorul videoclipurilor venite în completarea decorului, realizate de Cătălin Filip; Andrei Măjeri construiește relația celor două personaje cu multă umanitate și normalitate, în ciuda situației deloc normale în care se află acestea.
Tot greul relației celor doi – Eszter și Cristi, „cade” evident asupra celor doi actori, Emőke Kató și Lucian Teodor Rus. Emőke interpretează rolul mamei cu Alzheimer într-un mod foarte natural, uman. De la începutul spectacolului până la final trece de la statutul de actriță care se află in primele stadii ale bolii, la fosta actriță, căreia i se întâmplă ceea ce o speria cel mai tare – uită cine este. Este o actriță care-și cunoaște bine atuurile și le scoate în evidență exact atât, cât și cum trebuie. De asemenea, alături de ea, Lucian Teodor Rus, își joacă rolul cu aceeași naturalețe și evoluează treptat de la o stare la alta cursiv și sincer. Tot spectacolul se datorează și relației pe care cei doi și-au creat-o pe scenă, alături de care poți intra și tu, ca spectator, în convenție.
Spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” nu este doar un spectacol foarte emoționant, dur pe alocuri, deoarece reprezintă treptat degradarea unui om cu Alzheimer, ci este și un spectacol care-ți aduce aminte, să-ți aduci mereu aminte. Într-o zi, cândva, nu știi dacă vei uita cum te cheamă. Până atunci, ar fi bine să ții la amintiri și la tine.
Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă
Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca
Regia: Andrei Măjeri
Text: Cosmin Stănilă
Decor: Adrian Balcău
Sound design: Adrian Piciorea
Video: Mihai Stanciu
Light design & sonorizare: Cătălin Filip
Cu: Emőke Kató, Lucian Teodor Rus
