“Toate pânzele sus!” și “Cireşarii”, vara aceasta, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/toate-panzele-sus-si-ciresarii-vara-aceasta-la-tvr/

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2017

Ambele seriale difuzate de TVR 2 au la bază volumele omonime semnate de Radu Tudoran, respectiv Constantin Chiriţăconsiderate primele două best-seller-uri ale literaturii române din perioada comunistă.

Aşadar, începând cu 8 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 11.00, adolescenții de azi și cei de ieri pot

“Cireşarii”,

urmări aventurile grupului de Cireşari format din Victor, Ionel, Dan, Lucia, Maria, Ursu şi Tic – într-o producţie a Studioului de Film TV, în regia lui Andrei Blaier.

Din distribuţie fac parte: Alexandru Boros, Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Radu Florin, Irina Bărbat, Gabriel Kiritescu, Armand Olvedi, Marcel Anghelescu, Cornel Coman, Andrei Codarcea, Dorin Varga, Traian Dănceanu, Matei Gheorghiu, Ion Niciu, Victoria Mierlescu, Ileana Stana Ionescu.

Cele zece episoade ale serialului – ecranizare după primele două volume ale ciclului „Cireşarii” de Constantin Chiriţă sunt :

  1. Expediţia în pericol;
  2. Prizonieri în Peştera Neagră;
  3. Semnale enigmatice;
  4. Cireşarii în acţiune;
  5. Un meci de box;
  6. Mesajul;
  7. Cetatea vulturilor;
  8. Taina Logofătului Zogreanu;
  9. Labirintul;
  10. Castelul fetei în alb.

Foto: “Toate pânzele sus!” și “Cireşarii” – TVR

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.