„TOMA ȘI AI LUI” – Expoziție de scuptură și desen, la Rotonda TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-si-ai-lui-expozitie-de-scuptura-si-desen-la-rotonda-tnb/

Marţi, 7 martie 2017, ora 18.00, se deschide în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” o amplă expoziţie de sculptură şi desen a cunoscutei artiste GETA CARAGIU. Vernisajul va avea loc în prezenţa artistei şi va fi prefaţat de Ion Caramitru, directorul general al TNB.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2017

Născută în 1929, într-o veche familie de aromâni,  Geta Caragiu Gheorghiță este sora mai mică a actorului Toma Caragiu, dispărut tragic, acum 40 de ani,  în cutremurul din martie 1977, și a Matildei Caragiu–Marioțeanu (1927-2009), academician și filolog de elită, personalități de excepție care și-au lăsat amprenta inconfundabilă în cultura acestei țări.

La cei 88 de ani ai ei, sculptorița Geta Caragiu nu obosește să lase, încă, urme adânci în sculptura română.

A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, unde i-a avut printre elevi pe Aurel Vlad, Adrian Ioniță, Ion Mândrescu, Gheorghe Zărnescu, Liviu Brezeanu ş.a.

Este autoarea a numeroase lucrări de sculptură de for public, din care cităm, printre altele, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Oradea, amplasată în 1994  în Piața Unirii din Oradea; Bustul lui Grigore Antipa, inaugurat în 1995 în Municipiul Tulcea sau statuia istoricului Vasile Pârvan,  amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău – toate realizate împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, soțul ei.

A realizat de asemenea bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploiești pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani.

Este, totodată autoarea a numeroase lucrări de sculptură mică, fiind distinsă, printre altele, cu un Premiu de excelență pentru lucrarea „Chivot” la Salonul Internațional de Sculptură Mică „Constantin Brâncuși”, desfășurat la Muzeul de Artă din Târgu Jiu (2008).

Expoziția de la Teatrul Național, semnificativ intitulată TOMA ȘI AI LUI – omagiu perpetuu adus fratelui dispărut –  va prezenta în premieră nu doar sculpturi, ci și o serie de desene ale Getei Caragiu.

Expoziția va fi deschisă până în 18 aprilie 2017 și va putea fi vizitată zilnic, cu excepția zilelor de luni, între orele 14.00-19.00.

TOMA ȘI AI LUI 3. IMG_0838

Foto: TOMA ȘI AI LUI – tnb.ro

06
/03
/23

Muzeul Național de Artă al României organizează în perioada 10- 20 martie o serie de tururi ghidate gratuite dedicate aniversării a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

03
/03
/23

Cu ocazia venirii primăverii, Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni inaugurează expoziția de artă contemporană „Dream On” a artistei Mirela Trăistaru, al cărei curator este Excelența Sa, Prințul Șerban Dimitrie Sturdza. Vizitatorii vor putea admira picturi și desene, completate de o instalație video ce redă o parte din lumea Mirelei Trăistaru. „Dream On” va fi deschisă în perioada 02 martie - 28 mai 2023.

20
/02
/23

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, în perioada 22 februarie - 18 aprilie 2023, expoziția “Pursuit of Happiness”, reunind lucrări ale unuia dintre cei mai apreciați artiști ai noului val hiperrealist, pictorul de origine basarabeană Roman Tolici.

17
/02
/23

Dominic Fritz, Primarul Timișoarei, Comisarul European Adina Vălean, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timișoara și Ramona Laczko-David, coordonatoarea Proiectului Cultural Național Timișoara 2023 au participat la o conferință de presă internațională care a marcat lansarea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

16
/02
/23

La un an de când Rusia a invadat Ucraina și a aruncat în aer stabilitatea din regiune, rețeaua EUNIC România și Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania invită publicul la o proiecție de film, urmată de o dezbatere despre rolul artei în procesarea traumei, respectiv în înțelegerea și fixarea realității.

14
/02
/23

Institutul Cultural Român din Budapesta celebrează Ziua Națională Constantin Brâncuși cu expoziția de etnosculptură „înainte de BRÂNCUȘI előtt”, solo -show M.C Donici. Evenimentul ”înainte de BRÂNCUȘI előtt” începe concomitent cu Deschiderea Timișoara 2023 Capitală Culturală Europeană, program pe care ICR Budapesta îl susține și promovează în acest fel, pentru a amplifica interesul publicului budapestan.

10
/02
/23

A unsprezecea ediție a celui mai important eveniment de la noi dedicat artei vizuale propune publicului un palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului, unde vom regăsi de la lucrările impresioniștilor spanioli la cele ale generației Z din arta românească.