OWR #16 WARM-UP: Poate exista vindecare prin artă? Focus Ucraina
https://www.ziarulmetropolis.ro/owr-16-warm-up-poate-exista-vindecare-prin-arta-focus-ucraina/

La un an de când Rusia a invadat Ucraina şi a aruncat în aer stabilitatea din regiune, reţeaua EUNIC România şi Festivalul Internaţional de Film Documentar şi Drepturile Omului One World Romania invită publicul la o proiecţie de film, urmată de o dezbatere despre rolul artei în procesarea traumei, respectiv în înţelegerea şi fixarea realităţii.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2023

Documentarul „The Hamlet Syndrome” spune povestea a cinci tineri care participă la o punere în scenă unică, ce își propune să traseze paralele între experiențele lor de război și „Hamlet”, piesa lui Shakespeare. Pentru fiecare dintre ei, scena reprezintă o platformă pentru exprimarea suferinței, prin celebra întrebare „A fi sau a nu fi?,” o dilemă care se aplică și vieților lor.

Protagoniștii se luptă cu dezamăgirea, neputința și furia, încercând să-și reașeze viețile în timp ce procesează trecutul dureros și experiența războiului din Crimeea, din 2014: Slavik a fost luat prizonier, Katya tânjește după iertarea mamei sale pentru că s-a alăturat armatei, Rodion a evadat din Donbas și se confruntă acum cu homofobia crescândă, Roman încă se luptă cu amintirile traumatizante din timpul războiului, când a lucrat ca paramedic pe front, iar Oxana se zbate pe frontul artistic, ca actriță.

După film vom discuta despre efectele pe care un an de conflict le are asupra mentalului individual și colectiv (atât în ceea ce îi privește pe cetățenii ucraineni, cât și pe noi, populația vecină și gazdă) și vom analiza în ce măsură arta poate fi un instrument terapeutic, indiferent dacă o practici în mod profesionist sau nu. Vor participa:

Olena Illienko este actriță de cinema, teatru și antrenor de fitness din Kiev. A absolvit Facultatea de Cinematografie în 1986 și de atunci a jucat aproape 40 de roluri în filme și seriale. Face parte din echipa de teatru JART, care participă cu succes la festivaluri de pantomimă și teatru fizic.În plus, Olena are o experiență de 30 de ani în profesia de antrenor de diferite clase, printre care Stretching, Eco Fitness, Mind Body, cu diplomă de antrenor de fitness de la Federația Franceză de Educație Fizică și Gimnastică și Universitatea de Educație Sportivă din Kiev. În București coordonează un program de mindfulness pentru persoanele refugiate din Ucraina.

Ksenia Kozlovskaya e instructor de dans și coregraf. Vine din Kiev și de mai bine de 12 ani face dansuri latino, dar instructor este doar de 7 ani. După primul spectacol la scară mare, din 2017, au urmat participări la cele mai importante evenimente de dans din Germania, Polonia, Turcia și Ucraina. Ksenia are o școală de dans în Kiev. În România lucrează ca youth worker la Romanian Angel Appeal și își conduce echipa Xena’s Reinas de la distanță, pentru că munca a continuat alături de fetele care au ales să rămână în Ucraina. În ianuarie, trupa a prezentat un nou spectacol, Malaguena, realizat în condiții extrem de dure, în vuietul alarmei de război și al bombardamentelor. Skype a fost de ajutor, dar până la un punct.

Valentin Arsene este psihoterapeut specialist autonom, supervizor în psihoterapia integrativă a traumei și membru al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) încă de la înființare, din 2010.

Intrarea este gratuită. Rezervările se pot face pe Eventbook.ro.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.