Toni Servillo, actorul din „La grande bellezza”, pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/toni-servillo-actorul-din-la-grande-bellezza-pe-scena-teatrului-maghiar-de-stat-cluj/

Teatrul Maghiar de Stat Cluj a anunţat deschiderea stagiunii 2018-2019, o stagiune în care spectatorii vor avea ocazia să participe la a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Interferenţe” şi să îl vadă pe scenă, în calitate de regizor şi actor, pe Toni Servillo, protagonist al filmului „La grande bellezza” – Oscar, 2014, la categoria Cel mai bun film străin.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2018

Toni Servillo va juca în spectacolul „Elvira”, care vorbește despre perioada în care Louis Jouvet, marele regizor și director de teatru francez, pleacă în timpul celui de-al doilea Război Mondial cu întreaga trupă într-un turneu în America de Sud, cu piesele lui Molière și, întorcându-se de acolo, după război, înființează Athénée théâtre Louis-Jouvet din Paris.

Toni Servillo, născut în sudul Italiei, la  Afragola in 1959,  a jucat în pelicule cum ar fi Gomora, Il Divo, Una vita tranquilla sau La grande bellezza.

Are o prestigioasă carieră teatrală, pe mai multe scene mondiale. Trăiește la Caserta. A câștigat de două ori Premiile Europene ale Filmului, ca actor.

Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe”

Între 22 și 30 noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va găzdui a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe” cu tema „Războaie”.

Toni Servillo și Petra Valentini în «Elvira», pe scena Piccolo Teatro Grassi di Milano/Foto: Fabio Esposito/La Stampa

În cele nouă zile de festival sunt invitate 16 companii din țări precum Rusia, Lituania, Portugalia, Grecia sau Israel.

În program figurează spectacole semnate de regizori precum: Anna Badora, Stathis Livathinos, Csaba Horváth, Milo Rau, Luk Perceval, András Urbán, Toni Servillo, Eimuntas Nekrosius, Ilan Ronen, Nuno Cardoso sau Klim Kozinsky.

Anul acesta tematica festivalului este „Războaie”, cu trimitere la împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.

(sursa: transilvaniareporter.ro)

Foto: Toni Servillo – facebook

14
/09
/23

Centrul Ceh București își reia activitatea toamna aceasta și dă startul unui nou sezon de evenimente pe 20 septembrie, când va avea loc, de la ora 19:00, discuția „My Body is Mine”, ce pune în dezbatere subiectul body shaming-ului, analizat de invitații Ridina Ahmedová, Andrada Cilibiu, Patrick Brăila și moderatoarea Alice-Monica Marinescu.

14
/09
/23

Adaptarea unui text esențial din teatrul antic, un policier deștept și plin de umor, o tulburătoare dramă psihologică și un excelent text din dramaturgia contemporană românească – acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care le veți descoperi în această toamnă pe scenele Bulandra, sub semnătura regizorilor Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Alexandru Mâzgăreanu și Mimi Brănescu.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

13
/09
/23

Teatrul MIC anunţă deschiderea noii stagiuni, vineri 8 septembrie, ora 19.00, la Sala Luceafarul, cu unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul actual, comedia dinamică „BIGAMUL…DUPĂ 20 DE ANI” de Ray Cooney, regia Gelu Colceag, scenografia Ioana Pashca.