Toto și surorile lui. Poveste de Ferentari
https://www.ziarulmetropolis.ro/toto-si-surorile-lui-poveste-de-ferentari/

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare – doar la HBO, nu şi în săli – un documentar revigorant şi (cu adevărat) emoţionant, „Toto şi surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 decembrie 2014

Regizat de Alexander Nanau, un tănăr cineast născut în România și cu studii de film în Germania, „Toto și surorile lui” trimite, prin titlu, la „Rocco și frații săi” (1960), epopee clasică ce mai purta încă reminiscențe de neorealism întârziat, ultimele în filmografia lui Luchino Visconti.

Alexander Nanau îi urmărește 14 luni pe Totonel (10 ani) și pe sora sa ceva mai mare, Andreea (14 ani), doi copii de romi din cartierul bucureștean Ferentari rămași în presupusa grijă a unei surori ce se apropie de majorat, Ana (17 ani), în timp ce mama lor așteaptă să fie eliberată din închisoare.

Sunt filmați la școala specială unde învață noțiuni de bază de citit, scris și calculat, la cursurile de dans și – înainte de a ajunge la un centru special – în locuința dintr-un bloc mizer (fără apă și gaze) unde în fiecare seară vin băieți mai mari care, sub privirile lui Toto și ale Andreei și cu participarea Anei, își injectează droguri.

Sunt unele dintre cele mai crude și puternice scene dintr-un film care nu forțează nota senzaționalului, spre deosebire de abordarea în cheie mizerabilistă din documentarele, românești sau străine, despre copiii străzii din primul deceniu postcomunist.

Camera îi urmărește aproape tot timpul pe Toto și pe sora sa, până într-atât încât empatia pare calea inevitabilă de a relaționa, ca spectator, cu ei. Nici nu e foarte greu, pentru că cele două „personaje”, care pendulează între o copilărie ratată și o maturizare forțată, transmit o energie plină de subînțelesuri și semne ale unor destine aflate într-un moment critic – la hotarul dintre viața care aspiră la banala normalitate și distrugerea la care pare a-i condamna mediul ostil.

Iar acolo unde aparatul de filmat al cineastului nu ajunge sau nu poate fi prezent, îi rămâne Andreei sarcina de a filma cu o cameră obișnuită de mână. Chiar dacă neîngrijite vizual, momentele astfel înregistrate surprind gesturi de afecțiune între Toto și sora sa, altfel inaccesibile unei priviri străine, dar și o confruntare, extrem de tensionată, între Andreea și sora sa mai mare căzută pradă drogurilor și mizeriei.

Nanau pătrunde într-o lume pe care preferăm s-o ignorăm, între o postare pe Facebook și o alergătură între job și barul din centru. Iar insistența cineastului de a se apropia de personajele sale până când camera devine invizibilă și se substituie privirii noastre, livrând o realitate nefardată și perturbatoare, la doi pași de noi, face din „Toto și surorile lui” un documentar, indirect, și angajat social.

Un film care, deși e interesat în primul rând de latura emoțional-umană și de universalitatea poveștii, nu ignoră nici „sistemul”, susținut de oameni dedicați și implicați, prin care Totonel și Andreea ajung să primească sprijin. Stilul observațional al lui Nanau și interesul – încă nu foarte dezvoltat – de a urmări mecanismele unei societăți periferice îl apropie de tradiția onorantă a marelui realizator de documentare Frederick Wiseman.

Nanau nu caută cauze, vinovați sau răspunsuri. Nu-și judecă personajele. Încearcă și își îndeamnă la rândul său spectatorii să observe și, eventual, să înțeleagă. El ia o lume dată, neglijată, pe care ne-o aduce în fața ochilor, o scoate din anonimat și îi conferă, prin montaj, înțelesuri profunde gata a fi descoperite.

Produs de HBO Europe și Strada Film, „Toto și surorile lui” este difuzat de HBO.

INFO

Toto și surorile lui (România, 2014)

Regia: Alexander Nanau

Rating: ●●●●○

01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]