Toulouse Lautrec, pe 11 iulie pe terasa Expirat Halele Carol
https://www.ziarulmetropolis.ro/toulouse-lautrec-pe-11-iulie-pe-terasa-expirat-halele-carol/

După concertul sold out al trupei The Mono Jacks, seria Backyard Acoustic Season continuă cu formaţia Toulouse Lautrec pe 11 iulie. Evenimentul are loc pe terasa Expirat Halele Carol (strada Constantin Istrati, nr 1), cu open doors de la ora 18.00.

Un articol de Petre Ivan|6 iulie 2019

Exprimându-se lejer în engleză, franceză sau română, Toulouse Lautrec au făcut de la bun început deliciul topurilor indie, multe din piesele lor ajungând pe locul 1 la radiouri de profil – poate ați auzit „Te spun”, „Yesman” sau „Domino”. Au cântat la multe festivaluri de muzică (B’estfest, Peninsula Felsziget, Untold, Shine, Fete de la Musique) și au îmbogățit sonor festivaluri de film (Shorts Up, Future Shorts, European Film Festival) și de literatură (în Ungaria, Polonia și Germania).  Însă loc pentru muzica lor este oriunde: formația a cântat într-o mașină (la lansarea Ford B-Max în 2012), la premiera unui film (Iron Man 3 în 2013), în pădure, săli de operă, galerii de artă, într-o ambulanță, pe o mașină de pompieri sau, cel mai recent, pe un vapor (Rainbow Warrior al organizației Greenpeace, ancorat în Portul Constanța în mai 2019).

Toulouse Lautrec- La început

„X” este al patrulea album de studio Toulouse Lautrec, apărut în primăvara lui 2019. La zece ani de activitate, grupul și-a rafinat abordarea artistică, menținând bineînțeles doza de impresionism de tentă franceză grefat pe o realitate românească ușor paralelă care i-a consacrat încă de la primul album. „X” este rock’n’roll, este o declarație artistică, este continuarea explorării unor teme sociale apărute pe albumul anterior „Dejun pe iarbă” din 2015. Însoțit de un cupaj propriu de vin, realizat de Alira, albumul „X” este o experiență de la un capăt la celălalt, livrată de un grup de notorii eroi renegați.

Toulouse Lautrec- Șmecherul din tine

Biletele pentru concert sunt disponibile în rețeaua iabilet si pe iabilet.ro și costă 50 de lei în avans și 60 de lei în seara concertului la intrare:https://acousticseason.overground.ro/. Accesul la concert se face începând cu ora 18.00, iar copiii cu vârsta până în 12 ani au access gratuit, însoțiți de părinți.

Backyard Acoustic Season este o serie de concerte acustice cu artişti din scena românească  de alternative, rock, indie, jazz etc. care cântă în serile de joi pe terasa Expirat Halele Carol. Din line-up-ul celei de-a patra ediții vor face parte Robin And The Backstabbers, byron, Grimus, Lucia, Pinholes, E.M.I.L., Implant pentru Refuz. 

Programul concertelor viitoare din sezon este următorul:

– 11 iulie: Toulouse Lautrec

– 25 iulie: Grimus

– 1 august: byron

– 8 august: Robin And The Backstabbers

– 22 august: Implant Pentru Refuz

– 5 septembrie: Lucia & Pinholes

– 19 septembrie: E.M.I.L.

https://www.facebook.com/acousticseason.ro/

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.