-->

Trei spectacole ale Teatrului de Artă București se văd, în toamna aceasta, și pe scena Teatrului Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-ale-teatrului-de-arta-bucuresti-se-vad-in-toamna-aceasta-si-pe-scena-teatrului-nottara/

În lunile octombrie şi noiembrie, Teatrul de Artă Bucureşti prezintă trei dintre cele mai savuroase producţii ale sale, în eleganta sală Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, în cadrul proiectului Întâlniri teatrale/NottDependent. Spectacolele au fost selectate dintre cele mai cerute de public, pentru ca un număr cât mai mare de spectatori să se poată bucura de reprezentaţii, în condiţiile păstrării distanţei fizice de siguranţă.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2020

Programul cuprinde:

Șase lecții de dans în șase săptămâni de Richard Alfieri – 7 octombrie, ora 19.00

Distribuția: Victoria Cociaș, George Constantinescu

Regia, traducerea, costumele: Lavinia Jemna Oltenau

Coregrafia: Mihai Petre

Spectacolul este realizat cu sprijinul Academiei de Dans Mihai Petre

 

Și veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov – 28 octombrie, ora 19.00

Distribuția: Mihaela Sîrbu, Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeș

Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul pentru cea mai bună regie, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie

 

Un bărbat și mai multe femei de Leonid Zorin – 26 noiembrie, ora 19.00

Distribuția: Paula Chirilă, George Constantinescu

Premiul pentru cea mai bună actriță și Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie

«Cu un lung și glorios traseu pe Broadway (dar și pe multe alte scene ale lumii), piesa lui Richard Alfieri, ”Șase lecții de dans în șase săptămâni”, este acel gen rar de comedie care nu se limitează la hohotul de râs răsfirat la suprafața lucrurilor. Zâmbești, chicotești, râzi în cascadă, dar ești scufundat, pe nesimțite, în hățișurile relațiilor interumane, așa cum sunt ele: misterioase, imprevizibile, surprinzătoare. (…) Urmărind tribulațiile personajelor, Victoria Cociaș și George Constantinescu ne oferă două recitaluri actoricești de reală virtuozitate, întruchipând caractere întru totul credibile și, mai presus de asta, cu adevărat atașante. (…) Textul, bine tradus de Lavinia Jemna Oltenau, este presărat cu poante (de bună calitate), temele grele de gândire alternează cu momente de relache, în care cei doi dansează frumos, cu grație, (bravo, coregrafului și antrenorului Mihai Petre!), pe muzică retro, catifelată și mângâietoare. Bravo și lui Romulus Boicu, autorul scenografiei sugestive, un bun punct de sprijin pentru evoluția personajelor. Pe scurt, grăbiți-vă la întâlnirea cu doi actori minunați, care, orchestrați cu mână sigură și sensibilitate de regizorul Lavinia Jemna Oltenau, vă vor spune o poveste care, în mod sigur, vi se va lipi de inimă.» Gabriela Hurezean, Muze și Arme

«O comedie cu două personaje despre dorinţa primordială de a împărţi singuratatea la doi. Un Adam şi o Eva, la vârsta maturităţii… Şi veni bărbatul la femeie, piesa lui Semion Zlotnikov, tradusă excelent de acelaşi Bogdan Budeş, ne pune în faţa unei oglinzi cu lupă în care ne recunoaştem, fiecare după posibilităţi, angoasele, temerile, îndoielile, demonii. Depinde cât eşti de sincer cu tine însuţi. Nici nu-i de mirare că piesa a fost interzisă ani în şir în Rusia. (…) Povestea e veche de când lumea: un el Viktor şi o ea Dina, trecuţi de prima tinereţe sunt cuplaţi printr-un blind date de prieteni comuni bine-intenţionaţi. (…) În rolurile titulare Budeş i-a folosit pe Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel, sesizând, cel mai probabil, chimia fantastică între cei doi actori. Adevărul e că rămâi mut de firescul jocului lor. Aproape că reuşesc să te facă să uiţi că e o convenţie.» Florentina Mușat, Adevărul

În comedia Un bărbat și mai multe femei, «Paula Chirilă și George Constantinescu sunt senzaționali, ca să nu mai spun că Paula Chirilă interpretează superb, într-o oră și jumătate, cel puțin șapte roluri de femei.» Roxana Farca, Lumea Mare

Proiectul Întâlniri teatrale/NottDependent, al Teatrului Nottara, în cadrul căruia sunt găzduite aceste spectacole este un parteneriat inițiat de teatrul-gazdă, menit să reunească, într-un cadru organizat, “forțe creatoare ce s-au afirmat, în ultimii 30 de ani, în mediul independent” (…) și care are ca scop „susținerea creațiilor teatrale valoroase, sprijinul real și promovarea artiștilor independenți într-o perioadă în care cultura pare a fi ignorată/uitată/eludată.” Marinela Țepuș, Director al Teatrului Nottara

BILETE la spectacolele Teatrului de Artă București, programate la Teatrul Nottara, se găsesc în rețelele Eventbook și mySTAGE și la Agenția de bilete a Teatrului Nottara, din bdul Magheru nr. 20. 

Primirea spectatorilor se face începând cu ora 18.15, iar ocuparea locurilor în sală se face în ordinea sosirii.

05
/02
/26

Miercuri, 11 februarie 2026, ora 19.00, aveți ocazia de a-l aplauda la Sala Radio pe cunoscutul violonist francez David Grimal, care, alături de Orchestra de Cameră Radio, propune publicului un program atractiv. Seara se va deschide cu Mica simfonie pentru suflători semnată de Charles Gounod, o lucrare de o eleganță rafinată și una dintre cele mai importante creații din repertoriul romantic francez pentru ansamblu de suflători.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

29
/01
/26

Pe 5 februarie 2026 (19.00), aveți șansa de a-l aplauda la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, pe celebrul pianist de jazz și compozitor american David Kikoski, laureat al premiului Grammy, care a lansat 20 de albume ca lider de trupă. David Kikoski și-a început drumul artistic pe scena jazzului newyorkez în anii 1980, colaborând cu muzicieni de top și devenind rapid o figură proeminentă în lumea jazzului internațional.

28
/01
/26

Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literară omagială dedicată scriitorului Matei Vișniec – poet, dramaturg, prozator, jurnalist – la 55 de ani de activitate literară și 70 de ani de la naștere. Evenimentul intitulat „Literatură și rezistență: poezia subversivă” va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Béhague din Paris și va avea ca temă principală poezia angajată și discursul disident.

27
/01
/26

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

27
/01
/26

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

21
/01
/26

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.

21
/01
/26

Producția are la bază textul „The Solid Life of Sugar Water” și urmărește povestea unui cuplu surd aflat într-un moment de cumpănă majoră, după pierderea copilului lor. Izolați nu doar de lume, ci și unul de celălalt, cei doi încearcă să se regăsească prin gest, atingere și prezență fizică, rememorând momentele care i-au adus împreună.