Trei zile pline de ghiduşii – Festivalul Interactiv „Amintiri din copilarie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-zile-pline-de-ghidusii-festivalul-interactiv-amintiri-din-copilarie/

Între 12 şi 14 iunie Teatrul Ion Creangă invită copiii, părinţii şi bunicii serioşi sau haioşi, în Parcul Kiseleff, să se joace împreună, în cadrul celei de a doua ediţii a Festivalului interactiv „Amintiri din copilărie”.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2015

Festivalul propune un program variat, cu activități adresate celor mici și mari, pentru a aduce întreaga familie împreună. Astfel, Parcul Kiseleff se transformă pentru trei zile în cel mai colorat parc din centrul Bucureştiului.

Spectacolele de teatru interactiv au mai mult farmec în aer liber, iar jocurile și atelierele de creaţie şi bricolaj vor da tuturor ocazia să se bucure de copilărie. Fiecare alee va deveni un început de poveste. Clovnii vor fi gata să inventeze jucării năstruşnice din baloane, iar statuile vivante şi mimii misterioşi îi vor lua prin surprindere pe spectatori.

În oaza noastră de linişte îşi are locul un singur cartier – Cartierul poveştilor. Spectacolul, realizat cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București, este unul dintre proiectele inedite ale Teatrului Ion Creangă şi va avea premiera în cadrul festivalului.

Duminică, 14 iunie, pe Şoseaua Kiseleff va avea loc o plimbare cât o sărbătoare – Parada celor mai spectaculoase personaje.

Alături de trupa Teatrului Ion Creangă vor defila peste 300 de invitați: numeroase teatre pentru copii și oameni mari, centre culturale, grădinițe, școli și cluburi sportive, prinți și prințese, zâne și Ilene Cosânzene.

Mașini de epocă, acrobați pe catalige, dragoni, mimi, statui vivante și grupuri sportive vor transforma strada într-un uriaş carusel.

Două trupe de muzicieni carismatici vor veni de departe pentru a ne ajuta să ţinem ritmul: Groove Onkels (Germania) şi Clown Band (Italia). Iar cei interesați să îi cunoască îndeaproape pe participanți, vor putea lua parte, la finalul Paradei, la o serie de demonstrații, lecții deschise și ateliere susținute de trupele care defilează.

PROGRAM

VINERI, 12 IUNIE

10.00 – 12.30, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

11.00 – 13.00, Pădurea de elice – Ateliere creative și recreative

13.00 – 15.00, Pădurea de elice – Atelier de modelaj în lut și joacă la zidul de pictură

15.00 – 16.00, Scenă – Atelier de improvizație teatrală, coord. Mioara Ifrim, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”

15.00 – 19.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării

17.00 – 17.45, Scenă – „Pinguinii melomani”, spectacol, Teatrul Ion Creangă

18.00 – 19.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă (premieră) 18.30 – 20.00, Scenă – Atelier de step și pantomimă, coord. Silviu Oltean

19.00 – 21.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: atelier de arte plastice și bricolaj

19.30 – 20.30, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

20.30 – 21.30, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote

*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

SÂMBĂTĂ, 13 IUNIE

10.00 – 13.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: atelier de arte plastice și bricolajAmintiri din Copilarie

11.00 – 12.30, Scenă – „Cocoșelul neascultător”, spectacol, Teatrul Excelsior

13.00 – 14.00, Scenă – Atelier: Povești muzicale, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”

13.00 – 15.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării

14.30 – 16.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

15.00 – 16.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clovni

15.00 – 17.00, Pădurea de elice – Atelier de creativitate: Zidul de pictură

16.00 – 17.00, Scenă – „Pimpinone”, spectacol, Opera Comică pentru Copii

17.00 – 19.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

17.00 – 19.00, Pădurea de elice – Ateliere creative și recreative

18.00 – 19.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clovni

19.00 – 20.30, Scenă – Groove Onkels (Germania): Spectacol și atelier de percuție

19.00 – 21.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării

20.30 – 22.00, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote

*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

DUMINICĂ, 14 IUNIE

11.00 – 12.00, Șos. Kiseleff, de la Strada Docenților spre Piața Victoriei

Parada celor mai spectaculoase personaje

12.00 – 13.30, Parcul Kiseleff, Alveolă – Șos. Kiseleff

Demonstrație cu skate-uri – Învață din mers – Școala de skate Eroilor Mafia;

Atelier de creativitate (sgrafitti) – Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Atelier de teatru de umbre – Dino Piccolino;

Workshop de teatru – Clubul Copiilor Sector 6

Atelier de origami, muzică și dans – A.C.T.O.R;

Demonstrații de Kata, tehnici de bază și probe de Kumite – Club Sportiv Akura;

Moment folcloric (vocal și coregrafic) susținut de Grupul folcloric pentru copii „Mlădițe Ilfovene” Clinceni – Ilfov și Trupa de dans Pasitos

12.00 – 14.00, Alei – „Vacanță în siguranță”, o activitate derulată de Inspectoratul General al Poliției Române

12.00 – 15.00, Spațiul de joacă – Activitate sportivă cu jonglerii: Școala de circ FUNNY CIRCUS;

13.00 – 14.00, Peluza de lângă scenă – Demonstrație cu câinii polițiști ai Serviciului de Poliție Canină din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

14.00 – 16.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

14.00 – 17.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: atelier de arte plastice și bricolaj

15.00 – 16.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clovni

16.00 – 17.00, Scenă – „De-aș fi Scufița Roșie”, spectacol, Teatrul Ion Creangă

17.00 – 20.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării

18.00 – 19.30, Scenă – Groove Onkels (Germania): Spectacol și atelier de percuție

19.00 – 21.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă

20.00 – 21.30, Pădurea de elice – Explorează și creează: atelier de arte plastice și bricolaj

20.30 – 22.00, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote

*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

Programul este completat de momente de animație stradală și sesiuni de jocuri ale copilăriei.

Accesul la evenimentele programate la scenă, pădurea cu elice și în cadrul paradei este gratuit.

Pentru spectacolul „Cartierul poveștilor” biletele sunt disponibile la intrarea în cartier.

Foto: Festivalul Amintiri din copilarie – teatrulioncreanga.ro

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.