„Trenul regal”. Urmele regalităţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/trenul-regal-urmele-regalitatii/

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 august 2021

Provocarea e uriaşă, pentru că, atunci când ţi se oferă acces privilegiat în apropierea familiei regale, riscul unei atitudini encomiastice stă mereu la pândă, gata să plafoneze şi să edulcoreze orice demers regizoral curajos. Cu atât mai mult când vine vorba de o lume plină de ceremonial.

Însă Johannes Holzhausen, un cineast austriac cu câteva filme în portofoliu, în special documentare (precedentul, din 2014, „Muzeul vienez”, dedicat Muzeului de Istorie a Artei din Viena, s-a văzut şi în România, la TIFF), găseşte tonul potrivit în „Trenul regal” (2019).

Sigur, abordarea sa, deşi observaţională şi lipsită de voice-over, este una în general respectuoasă. Însă mizanscena joacă uneori periculos, iar tonul este mai degrabă melancolic.

Dovadă stă concluzia pe care pare să o avanseze cu discreţie filmul: Casa Regală îşi pierde tot mai mult din importanţă, iar eforturile reprezentanţilor ei de a duce mai departe blazonul, pe fondul avansării în vârstă a regelui (care, cu excepţia unor imagini de arhivă, este absent din documentar) şi apoi al morţii sale, au ceva desuet şi sugerează o perseverenţă şi o inadecvare uşor înduioşătoare. E trist să asişti la etalarea unei forme din care vicisitudinile istoriei au evacuat fondul.

Două sunt mărcile cele mai vizibile ale acestei stări de fapt.

Una e ideea însăşi a unui tren elegant, cu aspect retro, care trece prin orăşele şi mici gări ponosite, unde se întind în pripă covoare roşii murdare, se improvizează expoziţii de fotografie, se scot din depozite costume de epocă, iar copii în port popular oferă tradiţionala pâine cu sare.

Johannes Holzhausen arată din interior atât ceremonialul aranjării călătoriei cu trenul, cât şi pregătirile din câteva gări. Iar contrastul dintre pompa primului proces şi precipitarea celui de-al doilea e o sursă subtilă de comic. Nu lipsite de umor, cu siguranţă căutat de cineast, sunt şi unele momente în care se insistă asupra diverselor acţiuni de protocol din activitatea familiei regale.

A doua marcă este prezenţa arhivarului Adrian Buga, care caută şi conservă materiale din epoca regalităţii, inclusiv prin clădiri abandonate şi în ruină, şi stă de vorbă cu oameni în vârstă care au prins în copilărie perioada respectivă şi au amintiri despre ea. Aceste scene, intercalate între cele cu familia regală, accentuează sentimentul că monarhia ţine aproape exclusiv de domeniul trecutului şi că tot ce a mai rămas sunt urme materiale şi spirituale răzleţe şi pe cale de dispariţie.

Dar când am fi putut crede că totul nu e decât o formă reţinută de butaforie luată în serios, Johannes Holzhausen include înspre final momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este transportat cu acelaşi tren a cărui călătorie ocupase până atunci o bună parte din film.

Imaginile sunt cele oficiale, înregistrate de Televiziunea Română. Într-un cadru fix, lângă coşciugul străjuit de doi soldaţi îmbrăcaţi cu uniforma de altădată apar Principesa Margareta şi Principele Radu pentru a se reculege. După un alt cadru, de data asta cu chipul îndurerat al fiicei celei mari a fostului suveran, cei doi reprezentanţi ai familei regale încep să vadă, în întunericul de afară, luminile aprinse de oamenii veniţi în gări pentru a aduce un ultim omagiu. Se revine la cadrul mai larg – principesa şi principele se apropie de ferestre şi salută discret, în semn de gratitudine, în timp ce mulţimea scandează „Regele Mihai”.

E emoţionantă această solidaritate neprotocolară – semn că legătura poporului cu familia regală nu s-a destrămat complet şi că străduinţele urmaşilor de a ţine vii o idee, un stil de viaţă, o tradiţie nu sunt chiar în zadar. E ceva nobil în demnitatea cu care dispare această lume.

Documentarul „Trenul regal”, o producție Navigator Film Austria în co-producție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, are premiera în România pe 27 august. Filmul a avut premiera mondială în competiţia internaţională a ediţiei din 2019 a Festivalului Dok Leipzig și a fost lansat pe marile ecrane din Austria și Germania la începutul anului 2020. Documentarul este distribuit în România de microMULTILATERAL, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.