Trepte către normalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/trepte-catre-normalitate/

Asociaţia Mereu Împreună pentru Oameni şi partenerul său Framinor Serv SRL au pus bazele proiectului ‘Trepte spre normalitate’, încă de la începutul anului 2016. Acest proiect vizează montarea de rampe de acces mobile utile persoanelor cu dizabilităţi, în instituţiile publice.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

Evenimentul Trepte spre normalitate și-a găsit gazda, Teatrul Național București. Acțiunea de montare a unei rampe mobile va avea loc in această seară, de la ora 18, înaintea spectacolului Toți fiii mei.

Acest lucru a fost posibil prin amabilitatea domnului Director al Teatrului Național București, Maestrul Ion Caramitru.

Prin programul social „Trepte spre normalitate”, Asociația „Mereu Împreună pentru Oameni” și-a propus să stimuleze interesul autorităților locale, în vederea montării a cât mai multor rampe mobile în instituțiile din România pentru persoanele cu dizabilități, care vor să fie cetățeni cu drepturi egale, într-o societate civilizată. Suntem de parere că, în prezent, legislația anti-discriminare face prea puțin pentru a contribui la incluziunea lor social, deși autoritățile administrației publice au obligația să ia măsuri.

Aceste rampe mobile facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale la informația culturală, activități recreative și sportive, dar, mai ales, asigură șansa de a-și aduce aportul în domeniul civil, politic, economic și social.

Călătorind foarte mult în străinătate am avut ocazia să văd oameni în scaun rulant mișcându-se liberi la terase, instituții, călătorind cu mijloace de transport în comun, fără ajutor, trăindu-și viața normal. Întoarsă acasă și privind în jur mi-am dat seama că aici persoanele cu dizabilități nu se pot mișca liber printre noi. Așa a luat naștere proiectul ‘Trepte spre normalitate’. Prima acțiune de sensibilizare a avut loc în Piața Sf. Anton și a fost un real succes, iar în urma acestei acțiuni de strângere de fonduri a rezultat acoperirea valorii primei rampe de acces’, a declarat Irina Văcărean, președinta Asociației ‘Mereu Împreună pentru Oameni.

Asociația ‘Mereu Împreună pentru Oameni’, organizație nonprofit, s-a lansat în primăvara anului 2015, cu o competiție de billiard organizată în premieră, în România, pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant.

Competiția a fost o reușită, având alături parteneri puternici printre care: Consiliul Național al Dizabilității din România, Bilancia, Mihaela Ungureanu președintele ANPD, Federația Națională de Biliard, Sonia Simionov (campion național billiard), actorul Augustin Viziru.

Foto: Trepte către normalitate – tnb.ro

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, sunt elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie 2014 (19.00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

26
/10
/14

În București în toamna lui 2014, au avut loc cinci festivaluri de teatru. Dar a sosit timpul să ne îndreptăm atenția şi către oferta teatrală pe anul 2015, din afara granițelor României. Ce se întâmplă dincolo?

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen.