În vara anului 2014 ajung pentru un Festival de Teatru la Timişoara. Plec mai departe către Belgrad, căci, vechi reporter fără frontiere, e prea târziu să mi le pot impune. Supravieţuiesc circulaţiei barbare, ajung în Belgrad, cunosc un bănăţean de orgine sârbească rămas aici din vremea războaielor din anii `90.
Un articol de Andrei Crăciun|11 noiembrie 2014
Zoki îmi prezintă Belgradul, sunt uluit, sunt încântat, mă îndrăgostesc de Belgrad și nimic nu se mai poate face.
Mă întorc în România. Am câteva ore de înregistrări cu instantanee belgrădene. Trec lunile și nu mă învrednicesc să scot Belgradul de pe reportofon. Îl păstrez ca pe o minune încă posibilă. Păstrez Belgradul ca pe o minune.
Se face toamnă și începe Festivalul Național de Teatru. Merg la Teatrul Național din București și văd „Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanovici în regia lui Cristi Juncu, o producție a Teatrului „Anton Pann” de la Râmnicu Vâlcea, unde nu puțini viitori mari actori crescuți la Cluj-Napoca și-au găsit refugiu în aceste timpuri de prigoană a culturii.
Dacă vreți să știți, actorii care urcă scena în „Trilogie” sunt: Ana Șușca, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Amalia Huțan, Mădălina Ciotea, Cătălin Vieru, Reka Szasz, Andrei Brădean, Ioana Predescu, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea. Cei mai mulți dintre ei vor deveni – cu timpul – mari maeștri, până atunci însă să le apreciem jocul – fără stridențe, dar și fără slăbiciuni.
„Trilogia belgrădeană” propune trei istorii – una din Cehia, una din Australia și una din Statele Unite ale Americii, trei povești cu oameni care ar vrea să fie acasă, în Belgrad, în Serbia, dar e război și când e război, ca să fii în viață, e mai bine să fii în altă parte.Dar viața nu vine întotdeauna după tine acolo. În exil, viața arareori te urmează.
Viața rămâne în Belgrad, viața rămâne cu acea vecină bâlbâită care ajunge să lucreze la televiziunea națională, viața rămâne în dragostea la distanță, viața rămâne dincoace de cortina de bombe.
„Trilogia belgrădeană” e una dintre marile piese de teatru pe care le-au dat contemporanii noștri pentru că vorbește, fără fasoane, cu sinceritate, despre iubire, despre îndepărtare, despre trădare, despre limite, despre minciuni, despre familie, despre destrămare, despre impotență, despre ticăloșie, despre alcoolism, despre refugii, despre nou-născuți, despre întuneric, despre arme, despre continente noi unde totul este definitiv vechi.
Iar actorii de la teatrul din Râmnicu Vâlcea au încântat cu prestațiile lor. Am auzit o poveste tristă – cel puțin unul dintre ei ar fi vrut să renunțe la teatru căci nicio lumină nu se mai arăta la capătul tuturor tunelurilor. E o greșeală și trebuie curmată. Aceștia sunt actori dăruiți, aceștia sunt actori care au încă multe cuvinte de spus în teatrul românesc.
“Trilogia belgrădeană” nu e doar o piesă extraordinară, sub Juncu devine și un spectacol durabil. Deși ar putea apărea mărginit la epoca sa istorică – emigranți care n-au bani nici de o cartelă telefonică – nu este.
„Trilogia” ajunge până în inima oamenilor și a lucrurilor. „Trilogia” vorbește despre iubiri refuzate, despre destine deturnate, despre cumplite nedreptăți istorice. De aceea, „Trilogia” nu va trece, deși, cel puțin aparent, demult războiul s-a sfârșit și armele au coborât în rastel.
Foto din „Trilogia belgradeana“ – Florin Biolan
