Triumf Amiria: Atelier de scriere dramatică și autoreprezentare prin teatru pentru persoane trans și non-binare
https://www.ziarulmetropolis.ro/triumf-amiria-atelier-de-scriere-dramatica-si-autoreprezentare-prin-teatru-pentru-persoane-trans-si-non-binare/

Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] organizează, împreună cu dramaturgul şi regizorul Bogdan Georgescu, un atelier de scriere dramatică şi autoreprezentare prin teatru pentru persoane trans şi non-binare. Atelierul nu are un număr fix de participanţi şi este deschis pentru persoanele din Bucureşti şi România care îşi asumă apartenenţa la comunitatea LGBTQAI+.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2021

Textele scrise în urma acestui atelier vor fi integrate într-o piesă de teatru pusă în scenă în septembrie, în cadrul festivalului de teatru din cadrul secțiunii de arte performative a Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?], iar cursanții ar putea face parte din spectacol, pentru a-și interpreta partiturile. Cu toate acestea, cei care vor face parte din atelier nu vor fi obligați să participe la spectacol.

Pentru a se înscrie la acest atelier, persoanele trans și non-binare trebuie să trimită un clip video filmat cu telefonul, cu lungimea între 3 și 5 minute, în care să se prezinte și să vorbească despre motivele pentru care vor să participe. Deadline-ul pentru înscrieri este 10 iunie, iar cele interesate și cei interesați vor fi anunțate și anunțați până pe data de 17 iunie.

Atelierul de Artă Activă va avea loc în perioada 24 iunie – 3 iulie, în București și va fi coordonat de dramaturgul/regizorul Bogdan Georgescu.

Bogdan Georgescu este artist, observaţionist, queer. Instrumente utilizate: dramaturgie, teatru comunitar, compoziţie video, producţie, intervenţie culturală, management de proiect. Georgescu dezvoltă prin proiectele sale (The Protocols, Lalele Lalele, Sexodrom, Antisocial, România!Te pup, Turneu la țară, Rogvaiv, Mal/Praxis) o metodă proprie de teatru – ArtaActivă. Inițiator tangaProject și membru fondator Ofensiva Generozității O2G, Georgescu colaborează cu trupe de teatru independente, colective de creație și instituții publice precum Giuvlipen București, Queerdos Berlin, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Hebbel am Ufer HAU Berlin etc. A participat ca artist și trainer la numeroase festivaluri internaționale, conferințe sau workshop-uri în Statele Unite ale Americii, Spania, Italia, Croația, Austria, Irlanda, Polonia, Serbia, Moldova, Slovenia, Germania, Cehia, Franța, Marea Britanie și România.

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect realizat de Asociația MozaiQ în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul de Teatru Educațional Replika și artista Kjertsi Vetterstad (Norvegia).

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.