Trofeele Concursului Internațional George Enescu, lucrări de artă unicat
https://www.ziarulmetropolis.ro/trofeele-concursului-international-george-enescu-lucrari-de-arta-unicat/

Cele nouă trofee ale Concursului Internaţional George Enescu 2018 au fost realizate de Daniela Făiniş – artist plastic cu numeroase expoziţii personale şi de grup şi cu o activitate artistică notabilă în domeniul ceramicii.

Un articol de Petre Ivan|3 septembrie 2018

Cele nouă “prințese”- așa cum le numește autoarea- trofee ale Concursului, sunt inspirate din conceptul vizual al acestei ediții, care face trimitere la continua evoluție a artiștilor și la diversele texturi interpretative și diferitele personalități ale acestora.

Trofeele reprezintă în porțelan alb diverse instrumente, neșlefuite, brute, cu suprafețe dantelate, brăzdate de roci , plante, materiale diverse. Instrumentele au un suport conic, asemeni unui val, unei crinoline, de aici și denumirea prietenoasă, de prințese.

“La această ediție a Concursului, câștigătorii vor avea ocazia să se întâlnească sub încă o formă cu arta românească. Pe lângă întâlnirea cu muzica lui Enescu, apoi cu competiția în sine, vor duce cu ei în lume expresia artistică a talentului lor și mesajul privind necesitatea de a continua efortul de desăvârșire, studiul și dezvoltarea, sub forma unui obiect de artă contemporană”- spune Mihai Constantinescu, directorul Concursului și Festivalului George Enescu.

Daniela Faini, artist ceramist

Daniela Făiniș reunește în discursul său creativ sculptura, pictura, grafica și tapiseria în obiecte și instalații ceramice de o complexitate aparte. Lucrările sale sunt expuse în muzee și galerii prestigioase din Japonia, Germania, SUA, Belgia și România, cât și în clădirea principală a Parlamentului European.

Artista are în palmares numeroase premii și distincții: medalia de aur a Concursului internațional de ceramică de artă de la GualdoTadino, Perugia în 1989 și 1990, Mențiunea de onoare a Concursului internațional de ceramică de la Mino, Japonia și Premiul I la Bienala de artă ceramică din Aveiro, Portugalia, 1997, iar,din 2004, deține Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

Făiniș trăiește și lucrează în București; din 2013 este artist-invitat al galeriei AnnArt, unde a participat la patru expoziții de grup.

Foto: Trofeele Concursului Internațional George Enescu – facebook

.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.