Trupa Melting Dice lansează un nou single însoțit de videoclip
https://www.ziarulmetropolis.ro/trupa-melting-dice-lanseaz%c4%83-un-nou-single-%c3%aenso%c8%9bit-de-videoclip/

“Uitat” este al treilea extras pe single de pe al doilea material al trupei Melting Dice, material ce urmează să apară în luna februarie 2020.

Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2019

Videoclipul piesei este filmat de echipa Etos Videography (Ioan Popovici și Dan Oros), editat și montat de Sorin Ghiniță, scenariul, regia și producția fiind realizate de Bogdan Cotîrță. Actorul din videoclip este sculptorul Dan Vișovan, iar filmările au avut loc în atelierul acestuia.

”Piesa “Uitat” este una de aducere aminte a tuturor momentelor grele prin care trecem și a modurilor în care reușim să le depășim, este un mod de a ne întreba cine suntem azi și cum am ajuns aici.” declară Bogdan Cotîrță, solistul trupei.

Uitat” este o compoziție Melting Dice, înregistrată în studioul trupei, mixajul, masterizarea și producția fiind realizate la Firstline Studio (Toscana) de către Alex Marton și Luca Anselmi.

Despre Melting Dice 

Muzica Melting Dice poate fi numită rock alternativ, dar nu e doar atât; timbrul vocal și interpretarea lui Bogdan te-ar putea duce într-o zonă grunge, cu vibe-uri dinspre anii ’90, în timp ce inflexiunile metal din riff-urile de chitară sună modern, abraziv, completând fundamentul oferit de versurile enigmatice.

Bogdan Cotîrță (voce, chitară)
Flavius Vutan (chitară)
Daniel Șimon (bass)
Sorin Ghiniță (tobe)

http://fb.com/Melting-Dice-480790012064351/
https://soundcloud.com/meltingdice/

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.