Turneul pasiunii “Vă place Tango?” cucereşte spectatorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-pasiunii-va-place-tango-cucereste-spectatorii/

Cea ce-a doua ediţie a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, un proiect Radio România, are loc în 9 oraşe din România între 23 mai şi 12 iunie. La Bucureşti, concertul va avea loc pe 10 iunie, la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|1 iunie 2015

În paşi de tango, cu pasiune şi virtuozitate, cu bucuria de a cânta şi cu energia lor nestăvilită, ce trei muzicieni-actori ai Turneului “Vă place Tango?”, au poposit deja în patru locaţii speciale. La Casa de Cultură din Dumbrăveni, inaugurată cu acest prilej, după două decenii de pauză de funcţionare, la Sala Traube de la Mediaş şi în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peleş şi ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

Peste tot publicul, venit în număr mare, a primit cu reală încântare această provocare. Tangoul, cântat într-un aranjament inedit pentru violoncel, chitară şi voce, a cucerit inimile tuturor si i-a predispus la amintire şi visare:

„O seară minunată, mi-am amintit de anii tinereţii mele” „Nu am mai ascultat tango cântat în felul acesta, mă bucur că au pus în repertoriu şi piese româneşti. Analia Selis le cântă foarte bine” „Ştiu că tangoul s-a născut în mahalale, dar parcă sună mai bine la palat. Mai ales cântat atât de frumos”, au spus spectatorii veniţi la concerte.

„Tangoul este o muzică puternică, cu o personalitate inconfundabilă, pasional, nebun, senzual, toate acestea mixate cu o delicateţe specială. Mi-am dorit ca publicul să fie parte a acestei atmosfere speciale, şi constat şi anul acesta, cu emoţie, că aşa se întâmplă. Sunt foarte fericită să vad reacţia oamenilor când ascultă acest gen cântat în modul tradiţional”, marturiseşte Analia Selis.

Turneul va continua la Deva, Reşiţa, Focşani, Galaţi şi Bucureşti unde va aduce, pe lângă repertoriul ce cuprinde piese celebre semnate de cei mai cunoscuţi compozitori ai genului – Astor Piazzolla, Carlos Gardel şi Sebastián Piana -interpretate în stilul tradiţional original, sau creaţiile lui Julio Santillán, şi o serie de tangouri celebre româneşti cum ar fi „Zaraza” sau „Vrei să ne întălnim sâmbăta seara?”. Elementele scenografice vor contribui şi ele la recrearea atmosferei inconfundabile a mahalelor din Buenos Aires şi pe cea a localurilor bucureştene din perioada interbelică.

Amănunte despre turneu pe www.razvansuma.com.

ITINERAR
23 mai, Dumbrăveni – Casa de Cultură, ora 19.00
24 mai: Mediaş – Sala Traube, ora 19.00
30 mai: Sinaia – Sala de concerte a Castelului Peleş, în cadrul stagiunii „Sunetul muzicii”, ora 16.00
31 mai: Palatul Mogoşoaia, în cadrul Mogoşoaia Clasic Fest, ora 12.00
1 iunie: Deva – Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, în cadrul evenimentului „Ziua copilului din noi”, ora 19.00
2 iunie: Reşiţa – Centrul Civic (dacă plouă, concertul se va desfăşura la Teatrul de Vest), ora 19.00
4 iunie: Focşani – Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, ora 19.00
6 iunie: Galaţi – Teatrul Muzical „Nae Leonard”, ora 19.00
10 iunie: Bucureşti – Sala Radio, ora 19.00

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.